Pe valuri și viteză

Umbrele venite

Primăvara își făcea simțită prezența din ce în ce mai mult în Liguria, iar zilele călduroase aduceau cu ele o senzație de speranță și renaștere. Erika și Alessandro păreau să fie într-un moment de grație, relația lor înflorind pe măsură ce petreceau tot mai mult timp împreună. Cu toate acestea, în adâncul sufletului ei, Erika simțea că anumite aspecte ale vieții sale erau încă nerezolvate. Gândurile despre fratele ei geamăn, Matteo, și evenimentele din trecut nu-i dădeau pace.

Într-o dimineață de sâmbătă, după ce se trezi și își pregăti cafeaua, Erika primi un telefon neașteptat de la Marco. Vocea lui gravă îi trezi imediat simțurile. „Erika, trebuie să vorbim. E ceva important despre Matteo. Pot să trec pe la tine?"

Erika simți cum inima îi bate mai tare. „Desigur, Marco. Vin imediat."

Când Marco ajunse, atmosfera din casă era tensionată. Se așezară pe canapea, iar Marco îi întinse un dosar. „Am reușit să obțin câteva informații noi despre Matteo. Am investigat o pistă care duce spre sudul Franței, mai exact într-o zonă apropiată de graniță. Există posibilitatea ca el să fi fost ținut acolo în tot acest timp."

Erika privi dosarul cu teamă și speranță. Îl deschise încet, examinând documentele, fotografiile și rapoartele detaliate. Pe măsură ce răsfoia paginile, simți cum se naște un nou val de determinare. „Marco, trebuie să mergem acolo. Nu pot să stau deoparte știind că Matteo ar putea fi atât de aproape."

Marco o privi cu seriozitate. „Știu cât de important este acest lucru pentru tine, dar trebuie să fim atenți. Dacă aceste informații sunt adevărate, locul ar putea fi foarte periculos. Trebuie să ne pregătim corespunzător și să nu acționăm impulsiv."

Erika încuviință din cap, dar hotărârea i se citea în ochi. „Vreau să vorbesc și cu Alessandro despre asta. Am nevoie de toată susținerea pe care o pot obține."

Seara, Erika și Alessandro se întâlniră la o cafenea cochetă, unde lumina difuză și mirosul de cafea proaspătă creau o atmosferă liniștită. După ce îi povesti tot ce aflase de la Marco, Alessandro o privi îngândurat. „Erika, știu că acest lucru înseamnă foarte mult pentru tine. Voi fi alături de tine, orice ai decide. Dar trebuie să fii sigură că asta este ceea ce vrei să faci acum."

„Nu am de ales, Alessandro," răspunse Erika cu vocea tremurândă. „Este fratele meu, și dacă există chiar și cea mai mică șansă de a-l găsi, trebuie să o urmez."

Alessandro îi luă mâna în a lui, strângând-o ușor. „Atunci voi fi alături de tine, orice ar fi."

În zilele următoare, Erika și Marco își planificară călătoria. Alessandro, deși era precaut, o sprijinea în fiecare pas. Înainte de a pleca, Erika se întâlni cu Sophie pe plajă pentru o ultimă lecție de surf înainte de călătorie. În timp ce valurile le mângâiau picioarele, Sophie îi spuse cu seriozitate: „Erika, știu cât de mult înseamnă asta pentru tine. Dar ai grijă de tine. Promite-mi că vei fi atentă."

„Promit, Sophie," răspunse Erika, simțind un nod în gât. „Nu mă voi opri până nu-l găsesc pe Matteo."

După câteva zile de pregătiri, Erika, Marco și Alessandro se aflau deja pe drum spre sudul Franței. Pe măsură ce se apropiau de destinație, tensiunea creștea. Regiunea în care mergeau era cunoscută pentru peisajele sale pitorești, dar și pentru istoria sa complicată și pentru faptul că era un loc unde granițele legii erau uneori neclare.

Ajunși într-un mic sat izolat, cei trei se cufundară în investigarea informațiilor din dosar. Marco avusese dreptate – locul era periculos, iar cei implicați păreau să fie oameni care nu se fereau de violență. Cu toate acestea, Erika nu era dispusă să renunțe.

Pe parcursul investigației, Erika descoperi noi frânturi de adevăr despre fratele ei și despre motivele din spatele răpirii sale. Începuse să realizeze că totul era mult mai complex decât își imaginase vreodată. Marco și Alessandro o sprijineau necondiționat, dar era clar că aceasta era o luptă dificilă.

Într-o noapte, în timp ce se odihneau într-o cabană mică și retrasă, Erika și Alessandro stăteau afară, sub cerul plin de stele. Atmosfera era calmă, dar amândoi simțeau greutatea a ceea ce urma. Alessandro o luă în brațe, simțindu-i tensiunea. „Erika, orice s-ar întâmpla, sunt mândru de tine. Ești mai puternică decât crezi."

Erika își sprijini capul pe pieptul lui, lăsându-se învăluită de căldura lui. „Nu aș putea face asta fără tine, Alessandro. Mă simt atât de norocoasă că te am în viața mea."

Alessandro îi ridică bărbia și o privi adânc în ochi. „Și eu mă simt norocos să te am pe tine. Să știi că te voi susține în toate deciziile tale, chiar dacă uneori îmi este teamă pentru siguranța ta."

Apropierea lor era palpabilă, iar acel moment de vulnerabilitate aduse o nouă dimensiune în relația lor. Alessandro o sărută cu pasiune, un sărut care exprimă toate emoțiile pe care le simțea pentru ea – dragoste, grijă și dorința de a o proteja. Erika răspunse cu aceeași intensitate, simțind cum legătura lor se întărea cu fiecare clipă.

Ziua următoare, Erika, Marco și Alessandro se apropiau de locul unde credeau că Matteo ar putea fi ținut. Era o clădire veche și abandonată, ascunsă între copaci, cu un aer de mister și pericol. Erika simțea cum adrenalina îi pulsează în vene. Știa că momentul adevărului se apropia.

Cu inima bătând puternic, Erika și echipa ei intrară în clădire. Atmosfera era tensionată, fiecare pas fiind făcut cu grijă. Într-un colț întunecat, zăriră o siluetă – un bărbat care părea să fie prizonier. Inima Erikai se opri pentru o clipă. „Matteo?" șopti ea, sperând că în sfârșit își va regăsi fratele.