Pe valuri și viteză

Timpul reîntâlnirii

Erika se afla în fața unei alei întunecate, cu clădiri vechi ce străluceau doar vag în lumina slabă a farurilor. Picioarele ei se mișcau cu grijă pe asfaltul umed, fiecare pas răsunând ca un ecou în liniștea din jur. Își lăsă capul în jos, încercând să alunge amintirile dureroase și să se concentreze asupra prezentului. Matteo era acasă, în sfârșit, dar totul părea să se prăbușească în jurul ei.

Alessandro fusese în mod neașteptat de disponibil în această perioadă tumultoasă, iar în ultimele zile, a fost mai prezent ca niciodată. Conform planului, Alessandro urma să plece din Liguria, dar cuvintele sale din seara trecută îi bântuiau mintea: „Va merita." Nu era clar dacă vorbea despre sacrificiile pe care le făcuse pentru Erika, despre viitorul lor împreună sau despre dorința lui de a reveni în viața ei într-un moment mai favorabil. Aceste cuvinte aveau să devină un mister pe care Erika urma să îl rezolve în timp.

Între timp, Erika și Matteo își regăseau echilibrul, încercând să își repare relația și să își reia viața după ani de suferință și lipsuri. Familia lor fusese distrusă, iar acum încercau să construiască ceva nou din ruinele vechiului lor stil de viață.

Erika ajunse la apartamentul temporar pe care îl închiriase pentru Matteo. Ușa era întredeschisă, iar lumina difuză de pe hol pătrundea într-o atmosferă încărcată. Matteo o întâmpină cu un zâmbet obosit dar sincer. „Erika, am vrut să vorbesc cu tine despre ceva."

Se așezară amândoi pe canapeaua din living. Matteo începu să vorbească despre momentele grele pe care le-a traversat, dar și despre dorința lui de a începe o viață nouă. „Am fost plecat atât de mult timp. Când am fost luat, am crezut că nu voi mai vedea niciodată ziua asta. Tot ce îmi doresc acum e să îmi refac viața."

Erika îl privi cu ochi plini de compasiune. „Știu că a fost greu, Matteo. Și mă bucur că ești în sfârșit acasă. Dar trebuie să ne gândim și la ce vom face mai departe. Nu putem continua să trăim în trecut."

Matteo se uită la ea cu o privire determinată. „Vreau să continui să lupt pentru noi, pentru familia noastră. Vreau să fac tot ce îmi stă în putință pentru a repara ce am pierdut și pentru a construi ceva mai bun."

În aceeași seară, Erika se întâlni cu Alessandro într-un bar mic și cochet din Liguria. El era așezat la o masă în colț, cu un pahar de vin în față și cu privirea adâncă. Când o zări, se ridică și îi zâmbi. „Erika, bună seara."

Erika se așeză lângă el și comandă o băutură. Tăcerea dintre ei era încărcată de emoție și de cuvinte nespuse. Alessandro luă inițiativa și începu să vorbească. „Am vrut să îți spun ceva. Știu că plecarea mea va lăsa un gol în viața ta, dar am încredere că vei găsi calea de care ai nevoie pentru a merge mai departe."

Erika îl privi atentă, înțelegând gravitatea cuvintelor lui. „De ce pleci? Ai spus că va merita. Ce înseamnă asta?"

Alessandro se uită în ochii ei cu o intensitate care îi străpunse sufletul. „Plec pentru că am nevoie de timp să îmi clarific propriile sentimente și obiective. Vreau să fiu sigur că fac ceea ce este corect pentru amândoi. Nu vreau să te îndepărtez, dar cred că e timpul să ne acordăm puțin spațiu."

Erika simți o adâncă tristețe în inima ei. „Voi aștepta. Dar să știi că în timp ce ești plecat, nu voi putea să uit de tine. Timpul va dovedi dacă merită așteptarea."

După plecarea lui Alessandro, Erika se întoarse la apartamentul ei. Simțea un amestec de tristețe și eliberare. Viața ei era într-un punct de cotitură, și în timp ce Matteo și familia lor începeau să-și reconstruiască viețile, Erika știa că viitorul ei era încă incert.

Își luă timp să reflecteze asupra schimbărilor recente și asupra impactului pe care Alessandro îl avusese asupra vieții ei. Știa că, în ciuda tuturor obstacolelor, era pregătită să înfrunte viitorul cu curaj și determinare. Liguria era acum casa ei, iar ceea ce avea de construit aici era o viață bazată pe învățăturile trecutului și speranțele pentru un viitor mai bun.

Pășind în noaptea liniștită, Erika își dădu seama că, în sfârșit, începea să se elibereze de umbrele trecutului și să își construiască propria poveste. Și, chiar dacă Alessandro nu era lângă ea în acel moment, știa că fiecare pas pe care îl făcea era unul către un viitor în care spera să găsească fericirea și împlinirea pe care le căutase atât de mult timp.