Un secret sângeros

Capsula Timpului

Mă trezesc din nou în patul copilăriei mele, acoperită de vechea mea plapumă albă cu geamul în fața patului și vederea spre grădina mamei, de pe geam nu mai văd frumoșii trandafiri ai mamei, nu mai văd soarele verii care încălzește camera și cu siguranță nici banca din mijlocul grădinii nu mai e acolo, în schimb e o priveliște tristă de toamnă cu frunze căzute pe cărare, trandafirii sunt buruieni și fântâna e acoperită de un capac de lemn mucegăit, se pare că tata nu a avut grijă de grădină sau de conac, totul a rămas exact așa cum am lăsat doar că timpul și-a pus amprenta pe lucruri. Îmi trag halatul pe mine și îl strâng în jurul coapselor, pentru prima dată în doi ani de zile mă privesc în oglindă și văd cearcăne sub ochi și părul ciufulit în cap, încă nu m-am obișnuit cu programul ăsta, ora este nouă dimineața și de-obicei, eu eram la muncă pe vremea asta. Totul pare atât de straniu și cumva fantomele conacului din trecut mă bântuie, azi-noapte înainte să adorm auzeam vuietul vântului prin coridoarele reci ale conacului și radioul din bucătărie care era mereu aprins, mă simțeam ca un străin în propria casă, era un sentiment pe care cu greu îl puteam suporta. Dar eram aici ne știind dacă o să găsesc răspunsuri sau nu, trebuie totuși să încerc unde apa este cea mai rece, niște cuvinte care o să rămână în mintea mea pe veci.
Beau o gură din vinul lăsat pe masă și mă uit în jur, camera mea neschimbată, patul meu cu baldachin din mătase, pereții lămâi și tapetul cu trandafirii albi, dulapul unde obișnuiam să mă ascund când era ziua mamei și săream din el strigând „la mulți ani", covorul persan mare de o culoare maro deschis simplu fără niciun alt detaliu, și bineînțeles ceva resturi de haine, rochii, costume și eșarfe...totul ar fi fost așa frumos dacă nu ar fii ascuns o poveste tragică...Încep să îmi revin la realitate „Andrea a fost omorâtă după ce s-a întâlnit cu mine, dacă cineva mă urăște așa mult? dacă sunt eu următoarea țintă? Kaleb s-a sinucis văzându-mă în viață ceea ce mă sperie și mai tare dar nu pot arăta asta, ceea ce nu înțeleg este că, toți fac parte din aceeași familie, oare am și eu legătură cu familia lor?" Îmi spun în gând și pun mâna pe telefon:
- Alo, Dominik?
- Melia! Pe unde ești?
- Sunt încă în RavenGlow.
- Rămâi acolo?
- Doar câteva zile, am avut un vis interesant și vreau să caut răspunsuri și aici...
- Eu sunt în New Lands la sediu, ai nevoie de ceva?
- Nu...sunt bine, te rog, când poți să te uiți prin arhivele ziarului din-nainte să lucrez eu acolo și vezi dacă poți afla ceva legat de Carol Graham.
  - O să mă uit, unde stai în RavenGlow?
  - La conac...
  - Melia..
  - Știu...dar ai încredere, o să mă descurc.
Închid telefonul și ies din cameră, în bucătărie vasele nu erau spălate dar geamul era deschis, Lena, menajera tatei intră pe ușă cu o găleată de apă în mână:
  - Bună dimineața domnișoară Melia.
  - Bună Lena, unde e toată lumea?
  - Domnul Hart e încă în camera lui iar pe Nick l-am văzut în josul grădinii de trandafiri cu telefonul în mână.
  - Care-i treaba cu Nick? De ce stă pe aici așa mult?
  - Nu cred că trebuie să vorbim despre asta...Lena dă să plece dar mă pun în fața ei:
  - Te rog...am nevoie de cât mai multe răspunsuri...
  Lena se uită la mine pe sub gene, inspiră adânc și se așează pe un scaun:
  - Domnișoară Melia, tatăl lui Nick domnul Howard e plecat în Mountain Hills dar nu cu afaceri, riscă să își piardă averea iar pentru că domnul Howard a fost acolo pentru tatăl tău când a avut nevoie, a ținut neapărat ca Nick să stea aici până se întoarce, e un fel de îndatorare pe care tatăl tău o simte.
  - Tata? Să ajute?
  - Nu cred că e vorba doar de ajutor aici, dacă Howard își pierde averea atunci...
  - Cred că Lena a vorbit destul. Spuse Nick și se rezeamă de pervazul geamului, te poți retrage acum.
Lena părăsește încăperea în timp ce privirile noastre se întâlnesc din nou:
  - Vrei să continui tu ce a început ea?
  - Vorbește prostii, poate e de la alcool, Lena bea încă de la primele ore ale dimineții.
  - Nick...dacă tatăl tău își pierde averea atunci ce?
  - E complicat...
  - M-am săturat de complicații, nimeni nu îmi ușurează munca...
  - Bine...adevărul e că dacă tata își pierde averea atunci și Byron va pății la fel pentru că amândoi au semnat un contract care unește averile, voiau să riște tot într-un cazino în New Lands dar ceva nu a mers bine.
  - Dar atunci de ce s-a dus doar Howard?
  - Pentru că doar pe el l-au chemat, tata are vinării peste tot și vrea să le vândă.
  - Căci dacă le vinde, atunci banii vor fi doar ai lui, deci contractul cu unirea averilor nu va mai avea nici o putere.
  - Exact, pentru că vinăriile au fost construite cu mult înainte ca ei să facă un contract.
  - Nick îmi pare rău...
- Nu trebuie, cumva simt că și-o merită, dar este tatăl meu și nu pot să îl las la greu. De aia stau aici să pot fi în contact cu Byron mereu.
Mă uitam la Nick în timp ce își turna vin în pahar, era greu de crezut că e fiul lui Howard, pare educat și mereu dispus să ajute, dar poate aparențele înșeală.
Aud niște pași venind spre bucătărie, niște șlapi care se târâiau pe podeaua conacului, și un murmur încet:
- Bună dimineața, ați băut vinul fără mine?
- Byron, trebuie să te trezești cu mult înaintea mea că să ai vreo șansă să mă vezi treaz, spuse Nick.
- Da, da. De mult vreau să te întrec dar un bătrân ca mine n-are șanse. Mely, tu ce planuri ai pentru azi? mă întreabă tata și trage perdeaua din geam, pare o zi frumoasă, ploaia s-a oprit.
- Mă gândeam să mă duc prin vecini, apropo, noi de unde luăm apa de fântână, e așa bună și rece.
- De la cucoana Marie, stă imediat peste drum, are fântâna pusă sub umbra unui nuc bătrân, plătesc lunar să pot lua de la ea.
- Stă peste drum și eu nu o știu?...
- Înainte când erai tu copil, ea era mereu plecată prin New Lands în vacanțe cu soțul ei, venea rar acasă iar când ai plecat acum doi ani, era iarnă și dacă îmi amintesc bine, era plecată în pădure după lemne, familia ei Lacoons, când plecau după lemne campau cu zilele.
- Am înțeles...oare e acasă acum?
- Mereu, bărbatul ei a murit acum două luni, și încă de atunci încearcă să-și ocupe timpul cu ceva, bucuria ei când merge Lena după apă, stau la povești și uită să mai vină.
Observ o schimbare în comportamentul tatălui meu, să fie oare faptul că și-ar putea pierde averea?:
- O să trec pe la ea, sper că mă va primii...
- Melia, nu te sfătuiesc, e nebună, are impresia că e bântuită de fantome, Nick schiță un zâmbet în colțul gurii, dar dacă chiar vrei să mergi vin cu tine.
Dau din cap aprobator și mă ridic de pe scaun:
- Vreau să merg acum.
A fost liniște până în fața porții, Nick nu a scos nici un cuvânt dar nici eu nu am inițiat conversația până când am observat că la poartă nu răspunde nimeni:
- Oare e acasă?
- Mereu e, dar de ce vrei să o vezi fix pe ea?
- Am avut un vis...în orice caz, sper să răspundă ...
- E surdă, aude după cum vede, ultima dată când am fost aici am stat douăzeci de minute să răspundă, nucile din nuc îmi cădeau peste mașină și voiam să-i cer să pună prelată peste poartă...ascultă Melia, mâine e festivalul recoltei toamnei, muzică, mâncare, dovleci, plăcinte și degustări de vin...mă gândeam dacă vrei să...
- Da?? Cine e la poartă?? se aude o voce subțire și un miros de plăcintă cu măr îmi gâdila nările, era cucoana Marie, deschise ușa și mare mi-a fost mirarea să văd curățenie în curte cu găini și curci peste tot:
- Bună...eu sunt Melia Hart, stau peste drum..
Cucoana Marie își strânse baticul mai tare în jurul gâtului și își drege vocea:
- Te știu, ești fata lui Byron, Lena ce face?
- E bine...voiam să vă întreb despre fântână, apa e foarte bună și mă gândeam..
- Haideți înăuntru, vă fac un ceai și o citire în cărți vrei?
Nick se uita la mine iar eu la el, ridică din umeri și făcu un pas în față, dacă nu aveam nevoie de răspunsuri, plecam de acolo imediat.
Intru în casa micuță, camera de zi servea și pe post de bucătărie cu tapet ce avea un coș de fructe desenat, o sobă în colțul camerei, covoare roșii de-a lungul cu un geam mic în mijloc, cucoana Marie se sprijinea într-un băț ținându-se de spate:
- Nu așteptam musafirii azi, vă rog luați loc.
- Mulțumesc, dar după cum am spus am venit să vă întreb despre fântână.
- Oh Melia, e veche și construită de când eram eu copil de către tatăl meu, a plantat un nuc deasupra ca apa să fie mereu rece, miere sau zahăr în ceai?
- Miere vă rog.
- Eu as dorii un vin spuse Nick.
- Citirea în cărți trebuie neapărat făcută, simt o energie negativă în cameră, Melia hai până la masă.
Mă așez în genunchi la masa mult prea jos pusă și mă uit spre Nick:
- Melia Hart două cărți sau trei să mi se arate pe destinul ei...dacă nu am să văd alte cărți am să trag, pe trecut, prezent dar și viitor, o carte acum o trag din șir...văd aici pe trecut că tu ai avut mult de suferit, iar pe prezent că tu cauți niște răspunsuri, dar pe viitor...ceva nu e bine, ai avut recent o întâlnire cu un bărbat care nu mai este printre noi?
- Da...
- Acel bărbat ai grijă, face parte din trecutul tău, văd un suflet geamăn, văd un bărbat cu părul cărunt care te caută în mulțime, nu te găsește, dar să sperăm ca nici nu o va face, acel bărbat are atâta ură în el, o va revărsa asupra ta de te va vedea. Să nu părăsești RavenGlow zilele astea, stai ascunsă, bărbatul îți vrea răul, e legat de avere, el are răspunsurile, destinul așa a vrut să fie, te vei întoarce înapoi aici de vei pleca dar între patru scânduri ....Melia Hart, Melia Hart și ochii i se închid cucoanei...
Încep să amețesc, Nick mă trage de mână, ne desparte și mă ridică de la pământ:
- Melia! Nu am terminat, spuse cucoana Marie.
- Ți-am zis că e o idee proastă să venim aici, femeia e complet nebună! Exclamă Nick și mă trage afară:
- Ce faci?? Voiam să aflu mai multe.
- Melia, ai amețit, îți umplea capul cu prostii!
- Vreau să mă duc înapoi!
Nick s-a pus în fața porții:
- Nici gând!
- A știut de bărbatul care s-a sinucis, a știut despre tatăl lui, bărbatul cu păr cărunt??
- Baliverne! Nu te las să te duci înapoi, a întrecut măsura când a spus de cele patru scânduri!
Nick se apropie de mine, mă ia de mână și fără să îmi dau seama privirile ni s-au întâlnit și buzele noastre erau atât de aproape:
- Melia...murmură Nick și își lipește pieptul lui de al meu. Vântul bătea și picura, o stare de nervozitate mă cuprinde...oare era real ce se întâmplă? De ce nu mă puteam împotrivii...de ce nu puteam să zic nu? voiam să îl împing dar atingerea era așa de caldă și masculinitatea lui mă făcea să am încredere:
- Melia...vino mâine cu mine la festivalul recoltei...
-Nick...
Momentul a fost stricat când aud un claxon de mașină de peste drum și îmi dau seama că e mașina lui Dominik:
- Melia?
- Dominik? Ce faci tu aici?
- Mi-ai cerut să fac cercetări despre Carol Graham...am stricat un moment?
- Nu nici vorbă, mă trag din brațele lui Nick și trec strada spre Dominik, ce ai aflat?
- Andrea avea doi copii, o fată și un băiat gemeni, fata a fost dată spre adopție imediat după naștere iar băiatul la un centru de plasament, după un an Andrea a mers după Kaleb dar pe fată nu a mai vrut să o vadă, dar ea mai avea doi copii dintr-o altă căsnicie, care au fost luați de stat.
  - Deci avea în total patru copii nu trei?
  - Și asta nu e tot, numele fetei lui Carol a fost ascuns în ziare timp de două zeci și patru de ani până când dintr-o sursă necunoscută numele a fost publicat.
  - Și care e?
  - Alice Natelien...
  - Dar dacă au trecut douăzeci și patru de ani de atunci înseamnă că fata lui Carol trebuie să aibă acum douăzeci și cinci.
  - Greșit, numele a fost publicat acum patru ani, deci fata are douăzeci și opt acum.
  - Crezi ca aș putea să o găsesc?
  - Melia...tu ești Alice Natelien...
Sângele mi-a înghețat în vene și simțeam cum pământul mă îngroapă sub picioare, aveam nevoie să stau jos, mă sprijin pe mașina lui Dominik trag o gură de aer și încerc să îmi scot cuvintele potrivite pe gură...Nick se uita la mine și Dominik la Nick, era o liniște usturătoare, nu știam ce să zic, lacrimile îmi curgeau pe obraji, aerul era greu de respirat și fața îmi era roșie, mă uit spre poarta conacului și în grabă fac pași repezi spre intrare, trec de grădină, trântesc ușa bucătăriei și cu lacrimi în ochi, având pe Nick și Dominik în spatele meu strig:
  - Cum ai putut??!!
Tata se uita nedumerit cu ziarul în mână, și într-o fracțiune de secundă își băgase privirea în pământ..știa despre ce vorbeam...