Un secret sângeros

Festivalul Recoltei, partea a doua.

După masa festivalului recoltei se simte ca un cuțit în stomac, nu pot să mănânc sau să dorm, am încercat totuși să îmi spăl fața dar păcatele fratelui meu geamăn au rămas, mă simt atât de murdară, atât de neputincioasă, dar bineînțeles că trebuie să țin capul sus și să arăt lumii că eu sunt de fapt bine.
Oglinda mea din cameră reflectă copilul din mine, când mă uit în oglinda nu mai sunt Melia Hart de douăzeci și opt de ani, sunt Mely când avea zece ani, Mely care zâmbea atât de mult și era plină de viață, Mely care ieșea în curte cu verișorii ei și se duceau toți la magazin să cumpere bomboane de pom vara, iar mama râdea și împodobeam un brad mic pe etajeră să ne facă nouă pe plac, atâtea amintiri în conacul ăsta, parcă din pereții ăștia reci aud râsetele care au fost împărtășite dea-lungul timpului la conac, fantomele trecutului, sau poate doar lipsa de somn, dar încep să mă simt ca acasă...
Ceasul de pe perete arată ora șapte jumate seara, mai am jumate de oră până ce Dominik vine să mă ia, trag pe mine niște dresuri negre si mă dau cu parfum pe glezne, rochia era una tricotată mai groasă de culoarea frunzelor de toamnă potrivită cu cerceii și lanțul de la gât, cu niște cizme lungi până la genunchi albe iar părul l-am lăsat pe spate pentru că oricât am încercat nu îmi stătea în coc și nu aveam dispoziția necesară să acord mai multă atenție. Stau în fața oglinzii cu un sacou de catifea negru în mână și unul roșu gândindu-mă care ar merge mai bine, mă întorc, mă răsucesc și nimic nu pare să îmi placă, dar până la urmă e frig seara, mai ales toamna, așa că îmi iau din vechile mele haine o geacă de blană lungă albă, și îmi pun o eșarfă la gât. Tot conacul miroase a plăcintă de dovleac, probabil gătea Lena, dar cum cobor spre bucătărie îl văd pe Dominik îmbrăcat la costum gri cu cravată neagră, pantofi de lac din care se reflectă lumina din bucătărie, părul frumos aranjat pe spate ca de-obicei, avea un zâmbet larg și cu o mână în buzunar vorbea cu Lena, mirosul lui de parfum s-a mixat cu mirosul de plăcintă, era un sentiment atât de ciudat, arată bine în seara asta...oare era necesar să mergem? Până la urmă nu puteam să plecăm în New Lands la barul lui preferat și să bem un vin doar noi doi? al naibii viață, sună așa bine...Îmi dau părul după ureche, zâmbesc și cu entuziasm spun:
- Ai ajuns mai repede!
Dominik mă scana din cap până în picioare, clipind rar și mișcând din cap aprobator:
- Da, am zis să ajung mai repede, wow...arăți foarte bine...
- Mulțumesc, și tu la fel! Mai avem zece minute, bem un vin?
- Prefer să mă păstrez pentru festival, am înțeles că Andrew Mcwoods o să fie acolo.
- Cine? Întreb eu.
- Andrew are cel mai bun vin din RavenGlow, continuă Lena, atât de bun încât oamenii care nu își permit să își cumpere se împrumută de bani!
- Serios? care e ingredientul secret?
- Iubire zice el, spuse Lena și îl bătu pe Dominik peste urmă.
Dau din cap dezaprobator și zâmbesc:
- Vă fi o noapte de neuitat asta-i clar.
- Depinde dacă personajul principal va fi acolo sau nu.
- Să sperăm, hei, Dominik, unde-i tata?
- A plecat când am ajuns eu, zicea că e in comitetul degustărilor de vin.
- Normal...
- Domnișoară Melia Hart, îmi faceți onoarea de a mă însoții la festivalul recoltei? spuse Dominik și îmi pupă mâna:
- Dominik Fitz, de când așteptam să mă întrebi!
Ieșim afară pe ușă râzând, sting becul în urma noastră și peste bucătărie se lasă liniștea învelită într-un miros de plăcintă și dovleac.
<====>

Luminile din dovleci se văd încă de la poartă, festivalul e acoperit de muzică, oameni, mirosuri care mai de care, vinuri o grămadă, vată pe băț, concurs de sculptat dovleci, cucoanele și domnii care stau la țigară în fața standurilor, copii care aleargă și țipă, fumul cărnii care se prăjește pe grătare. Un haos total, mai bate și vântul și frunzele copacilor acoperă butoaiele de vin, nu știu cum o să îl caut pe Carol în mulțimea asta de oameni, trebuie să îmi fac un plan, nu mai zic că la colț de festival s-au adunat toți oamenii să tragă cu artificii, aș fi putut să mă bucur de seara asta alături de Dominik dar aveam mintea în altă parte:
- Îți face ceva cu ochiul? îl întreb pe Dominik.
- Doar tu, răspunse și ma luat de braț.
- Glumeț ca de-obicei, dar ce zici de paharele cu vin? sau plăcinta aia de pe masă?
- Bună observație, dar mă păstrez pentru plăcinta Lenei, cât despre vin, cu scorțișoară sau fără?
- Scorțișoară și...
- O lingură de miere, știu.
- E așa frumos, nu mă așteptam...
- Nu ai participat când erai copil la festival?
- Nici nu știam că există, pe vremea aia pentru mine erau mult mai importante jucăriile decât vinul.
- Dar când ai plecat acum doi ani?
- Prea repede ca să mă mai intereseze, vezi drumul ăla dincolo de porțile festivalului? cel neluminat? pe acolo am plecat și nu m-am mai uitat în urmă, iar acolo sus pe deal, unde se văd lumini slabe de lumânări, acolo e mormântul mamei mele.
Dominik mi-a luat mâna și m-a fixat cu privirea:
- Melia, nu trebuie să mai trăiești în trecut, nici un regret nu o mai aduce înapoi...
- Dominik...
Privirile noastre s-au întâlnit din nou, buzele lui erau așa aproape de ale mele, simțeam mirosul de parfum gâdilându-mi nările, simțeam că o să cedez, lumina felinarelor bătea fix în ochii lui plini de pasiune, îmi mângâia părul cu mâinile, apoi fața, nu știa ce îl intrigă mai tare, eu sau ideea de a mă avea...într-o secundă mă trage de coapse mai aproape și în gălăgia de afară îmi șoptește la ureche:
- Te vreau...
Inima îmi bătea cu putere, palmele îmi erau transpirate și frigul de afară s-a transformat într-o căldură insuportabilă:
- Dominik...buzele noastre se întâlnesc într-un sărut apăsat, ochi erau închiși dar mâinile știau ce să atingă, ne balansam pe muzică într-un dans romantic, ca și cum am fi singurii de acolo, era magic, nu știam că voiam să îl sărut așa de tare până acum, eram oare...îndrăgostită?
- Melia, încă de când te-am văzut prima oară...spuse Dominik ținându-mă la pieptul lui, am visat la acest moment, de ce crezi că sunt aici? de ce crezi că am uitat și să mai lucrez? pentru că tu ești în mintea mea, sunt bolnav din iubire Melia...
Îmi era frică să nu cumva să simtă cât de tare îmi bate inima, eram copleșită:
- Dominik eu...Nick? ăla e Nick?
Dominik se uită peste umărul meu:
- Doarme pe o bancă?
- E beat?? trebuie dus acasă...
- Melia...nici nu te gândii.
- Te rog...are nevoie de noi.
Ne îndreptăm către Nick, Dominik îl ia de după braț și îl ridică:
- Băiatul oraș cu Melia Hart au venit în ajutor, spune Nick cu ochii între deschiși.
- Nu e momentul! de ce ai băut atât?
- N-ai auzit Melia? s-ar putea să pierdem totul, casa, banii, mașina, o să dorm pe străzi, adio femei mature și camere de motel.
Dominik se uită nedumerit la mine și îl trage spre mașină:
- Dacă îmi verși în mașină, mâine o cureți, spuse Dominik și îl trântește pe bancheta din spate:
- Vi?
- Nu, eu mai stau, trebuie să mă uit după Carol...
- Exclus, e periculos, vi cu mine, îl punem pe băiat de bani gata la somn apoi ne întoarcem.
- O să fiu bine, îți promit, îl sărut pe obraz și fug înapoi la festival.
- Bine, dar o să mă întorc repede!!! țipă Dominik, se uită după mine, dă din cap dezaprobator, se urcă în mașină și pleacă.
Mă plimb printre oameni și mirosul de vin, atmosfera e plăcută dar nu mă pot bucura, am rămas singură dar Nick avea nevoie de ajutorul nostru, simt că am nevoie de Dominik lângă mine, dar încerc să-mi dreg mintea cu un vin, mă îndrept către un stand frumos amenajat cu frunze de toamnă și butoaie de vin imediat lângă, pahare de plastic și multă scorțișoară întinsă pe masă:
  - Un pahar de vin te rog.
  - Cu scorțișoară sau fără?
  - Cu, și o lingură de miere te rog.
  Bărbatul care îmi punea vin în pahare e întrerupt de către o femeie gravidă cu părul roșcat prins într-o coadă la spate:
  - Andrew, ea e Melia Hart.
  - Fata lui Byron? spuse bărbatul și îmi dă un pahar cu vin, păi atunci e din partea casei, ce faci pe aici? am înțeles că ai părăsit RavenGlow acum doi ani.
După gustul vinului mi-am dat seama că e celebrul Andrew Mcwoods despre care mi-a zis Dominik:
- Sunt cu treabă, felicitări pentru sarcină!
- Mulțumesc, e prima dată și simt că nu mai pot, Lexandra Mcwoods, îmi întinde mâna și zâmbește în colțul gurii, imaginează-ți că sunt în luna a șaptea și stau pe frigul ăsta afară la festival, să sperăm că fetița va avea o imunitate ridicată.
- Nu simți nevoia să te odihnești?
- Ba da, dar am participat la festival timp de șase ani de zile, nu vreau să renunț acum.
- Vechiurile obiceiuri nu se uită bănuiesc.
Andrew mă scana din cap până în picioare și cu o lejeritate spune:
- Nu semeni deloc cu Anna, poate doar la păr.
Auzind aceste vorbe o tristețe mă cuprinde, ce era să-i zic? Că am fost fiică de mamă surogat?:
- Semănăm la caracter, înfățișarea nu prea contează pentru mine, spun eu și mă uit peste umărul lui Andrew în speranța că poate Carol își va face apariția, spune-mi, tu de cât timp ești în industria vinurilor?
- De douăzeci și nouă de ani, fac ce-mi place și lumea iubește asta, am luat inițiativa după ce tata mi-a cedat mie locul la McWoods Wine Imperial, știi cum e...nu am schimbat nimic, doar rețeta de vin.
- E foarte bun, trebuie să recunosc!
- Mulțumesc, poate o să câștig și anul ăsta, hey, Byron e în juriu, nu? Pune o vorbă bună și pentru mine.
Râd forțat și sper ca Dominik să ajungă mai repede, mă simțeam ca o străină în satul meu natal, nu cunoșteam pe nimeni...de după lumina felinarelor iese tata cu o bucată de plăcintă în mână:
- Mely! bucuros să te văd, Dominik unde e?
- Poveste lungă...tocmai vorbeam despre tine.
- Byron!! spuse Andrew și dădu mâna cu tata, ce mai faci?
- Bine, și anul ăsta ca de-obicei jurizez, tu ce mai faci? Lexandra, arăți mai bine ca deobicei!
- Lasă glumele Byron, mă simt mai prost ca de-obicei, spuse Lexandra, se ține de burtă și se așează pe un scaun:
- Cum e pe la conac? întreabă Andrew.
- Toate bune, nimic nou.
- Howard?
- E plecat în Mountain Hills.
- Mă gândeam de ce nu îl văd pe aici, el era primul la standul meu de vin.
- Mi-ai cunoscut fata?
- Da, am avut o discuție, soția mea a recunoscut-o probabil din ziare.
Zâmbesc forțat și beau o gură de vin:
- În orice caz Byron, spuse Andrew, e ora zece și patruzeci de minute, festivalul abea a început, am văzut mulți oameni că se duc în labirintul de porumb, te bagi?
- Care e premiul anul ăsta?
- O sută de dolari și vin pe gratis de la ei timp de o lună.
- Doar atât? dar labirintul e uriaș.
În timp ce Andrew și tata vorbeau fac un pas în spatele lor și mă uit spre labirint, cum de nu l-am observat până acum? o pancardă mare la intrare pe care scrie „Găsește ieșirea spre partea cealaltă a labirintului și ne-ai luat premiul" surprinzător dar era plin de lume la intrare, ciudat e că mare parte din labirint era neluminat, poate pentru efect? Văd bărbați și femei care se țin de mână și chicotind intră în labirint, aș fi nebună să cred că încearcă să caute ieșirea, fiecare cu planul lui până la urmă.
Vântul bate peste frunzele de porumb al labirintului, îmi strâng eșarfa mai tare în jurul gâtului când deodată cineva trece pe lângă mine în grabă aproape dărâmându-mă din picioare:
   - Uită-pe unde mergi! strig și îmi șterg cizmele cu un șervețel. Cine s-ar grăbii așa? și unde? vreau doar să mă duc acasă și să mă întind în pat, urăsc să-mi petrec noaptea aici, nu mi se mai pare așa de interesant festivalul ăsta, îmi este frig și m-am urât până peste cap de sunetul artificilor.
Vrând să fac un pas înspre labirint aud o voce de bărbat joasă: 
  - Alice Natelien, în carne și oase.
Un bărbat cu pălărie neagră și un fular care îi acoperea fața îmi face semn cu mâna de la intrare, nu eram sigură cine e, dar vântul ia zburat pălăria de pe cap și un păr cărunt se poate vedea, eram în șoc, să fie oare Carol Graham? bărbatul se uită la pălăria de pe jos, apoi la mine și cu un zâmbet straniu spune:
  - Ne întâlnim după atâția ani, ce mare ai crescut! și dispare în labirintul de porumb.
Mă uit în stânga și în dreapta, oamenii au început să plece, am rămas singură în fața labirintului de porumb, nu știam ce să fac...era clar că voia să îl urmez înăuntru și eu aveam nevoie de răspunsuri...nu știu de ce Dominik întârzie să apară dar îmi iau inima în dinți și fac un pas înăuntru „Melia ai luat-o complet razna, omul ăsta e un nebun criminal" îmi spun în gând "haide fă-ți curaj, ai nevoie de răspunsuri", mă afund tot mai tare în labirint care era plin de sperietori de ciori și porumb dar cărarea îmi era luminată de către lună, și deșii vedeam în fața ochilor, nici urmă de Carol, dar se auzeau pași în urma mea, avea ăsta oare să fie sfârșitul? De ce am intrat...fapta e făcută, mă uit în jur, marchez zona cu o gaură făcută cu un băț în noroiul de pe jos și mă aventurez mai mult:
  - Carol, aici sunt! De ce ai omorât-o pe Andrea? strig dar în zadar, nici un sunet...haide să vorbim! ce s-a întâmplat cu Kaleb, de ce credea că am murit?? mă învârt și privesc în sus să văd dacă frunzele de porumb se mișcă, când deodată aud un strigăt:
  - Vrei răspunsuri? Tu ai distrus totul fată bogată!
Știam că mă caută, dar labirintul era mare, până să mă găsească avea cale lungă de mers așa că zic:
  - Eu? Nici nu știam că am un frate geamăn!
  Liniștea se lasă și inima îmi bate tare, îl simțeam pe Carol tot mai aproape de mine, fac încă un semn în pământ în timp ce înaintez sperând să nu îmi sară în față de pe undeva.
  - Tu nu știai, dar el știa de tine! Unde ești răsfățată mică!
Am început să fug dând la o parte pânzele de păianjeni și frunzele de porumb care îmi ieșeau în cale și trăgând aer în piept spun:
  - De ce ai omorât-o pe Andrea?
  - Pentru că nu te-a omorât ea pe tine în ziua când v-ați întâlnit la Stone River, eu am trimis-o acolo dar ea ce să vezi, nu a putut duce misiunea la capăt, în schimb a dat din casă informații ce nu trebuiau spuse! strigă Carol, acum stai pe loc și lasă-mă să te găsesc!!!
Nu mă puteam oprii din fugă, și mă gândeam „Andrea trebuia să mă omoare dar totuși nu a făcut-o, tata avea dreptate, chiar a simțit o conexiune cu mine încă de când eram în burtă".
Am obosit și mă pun jos pe o piatră, nu se mai auzeau pașii în urma mea dar totuși, simțeam cum inima îmi era în gât, eram atât de speriată și mă simțeam încolțită, dau să mă ridic sprijinindu-mă de trunchiul unui porumb când deodată aud:
- Te-am găsit răsfățat-o!!!
Un bărbat înalt cărunt cu ochii de diavol și o dorință de răzbunare nemaivăzută se uită la mine din partea opusă a pietrei pe care stau, mă prinde de mâini și fără să ezite își apropie fața de a mea:
- Oare ce crezi tu că am să-ți fac eu acum?