Falling into your darkness

Capitolul 7

                     ————Dante————
   
   

Nu îmi vine să cred că ea chiar încearcă să pretindă că nimic nu s-a întâmplat. Cum naiba poate să facă așa ceva? Sunt Dante Rossi, capoul mafiei Cosa Nostra, și în cei treizeci de ani de viață, nimeni nu a avut tupeul să ma dispere in halul acesta, iar acum puștoaică cu părul roșu și cu probleme mintale decide să se facă că nu a existat o noapte în care am ars împreună.

Știu că e obsedată de mine, la fel cum sunt eu după ea, altfel nu m-ar fi lăsat pe mine să fie primul care îi face un oral, primul care o sărută sau primul căreia îi freacă și îi  suge scula. Fiecare gând despre seara trecută îmi face mădularul să se ridice. Cum poate să ignore că am fost împreună, că a fost vorba de mai mult decât simple atingeri? Până aseară nu credeam ca sunt capabil sa imi dau drumul de trei ori intr-o singură noapte din cauza ca nu eram atras de panaramele pe care le futeam, iar acum ea mă obligă să presupun ca nimic nu s-a intamplat? Nu voi face asta niciodata.

Frustrare îmi trimite fiori reci în corp. Mă simt atât de excitat de o puștoaică care se îmbracă din cap pana in picoare, fără să lase la vedere vreo urmă de piele.
Privirea ei rece și calculată mă provoacă să-i smulg hainele de pe ea. Seriozitatea ei îmi provoacă o atracție inexplicabilă. E ca și cum mă îndeamnă să fac ceva, iar eu simt că cedez treptat. Îmi imaginez cum ar fi să o văd goală în lumina zilei, să îi văd toate colțurile ascunse.

În adâncul sufletului, știu că și ea simte această atracție. Este o luptă între dorință și rațiune, iar eu nu pot să-mi permit să fiu slab în fața ei. Dar pe măsură ce o privesc, mă întreb dacă nu cumva îi place să se joace cu mine. Altfel nu îmi explic cum poate să ignore tot ce s-a întâmplat?

Îi simt forța, iar eu trebuie să o fac să cedeze, să recunoască că mă vrea. E timpul să îi arăt cine sunt cu adevărat și să-i iau iluzia de control pe care și-a construit-o.
Fiecare privire pe care mi-o aruncă mă provoacă.
Știu că suntem amândoi prinși în această capcană, iar eu nu voi lăsa lucrurile așa. Vreau să îi demonstrez că sunt stăpân pe inima și mintea ei. În fiecare secundă care trece, devine din ce în ce mai clar că suntem destinați unul altuia. Nu voi ceda până nu voi obține tot ce îmi doresc.

   Soferul ne așteaptă în fața unui BMW X7. Acesta ne deschide portiera din spate, iar eu o las întâi pe Helen să intre, urmându-o apoi eu. Când mă așez, simt cum aerul din mașină devine mai dens, ca și cum între noi s-ar fi creat o barieră invizibilă, un zid de tensiune care mă face să mă simt neliniștit. Sunt conștient că fiecare moment petrecut aici cu ea este valoros. Chiar dacă nu vom vorbi prea mult, pot să o văd reală, fără să fie încadrată într-un ecran de iPad, și asta îmi dă un sentiment de apropiere, chiar dacă e temporară.

     Mașina merge cu o viteză redusă, iar eu îi mulțumesc șoferului în gând, recunoscând că timpul petrecut cu Helen e o oportunitate rară. Helen își ridică telefonul și începe să tasteze, probabil să verifice mesaje de la tatăl ei. Mă întreb dacă se simte vinovată că mă ignoră, dar știu că nu voi ceda.

    Când îmi las greutatea pe ea, o simt cum se tensionează. Își ridică privirea din telefon, cu o expresie sarcastică.

-Te superi?
-Nu. Stau bine. răspund, încercând să-mi păstrez tonul relaxat, dar știu că mă înșel.
-Nu sunt perna ta de mașină, îmi răspunde ea, încercând să se desprindă de mine.
-Zi mersi că stau așa și nu în tine. Iau o atitudine provocatoare, simțind cum adrenalina îmi inundă venele.

Chipul ei se crispează pentru o clipă, dar revine rapid la fața de "nu-mi pasă". E atât de frustrant.
-Când pleci în Grecia?
-Asta e un detaliu personal. Răspunsul ei e ferm, dar eu nu mă las intimidat.
- Haide, doar știi că dacă dau un mesaj pot să aflu, nu?
Răsuflă exasperată, dar știu că e o slăbiciune.
-Diseară.