Falling into your darkness

Capitolul 14

————Dante————

Deschid ochii, iar lumina difuză a camerei mă întâmpină ca o lovitură. E trecut de prima oră, iar amintirile nopții trecute mă asediază, dar în loc să mă simt rușinat, simt o mândrie crescândă. O dezvirginasem, iar fiorul din ochii ei, acel amestec de frică și dorință, îmi revine în minte ca o victorie. Nu am mai simțit o conexiune atât de puternică cu nimeni; a fost ca și cum m-am îmbătat cu fiecare sărut, cu fiecare atingere. Trupul ei tremurând sub mine, vulnerabil, dar plin de viață, îmi dădea o putere pe care nu știam că o căutam.

Pipaăi cearceaful rece, căutând căldura ei, dar găsesc doar un loc gol, un abis care mă înghite. Nervozitatea mă cuprinde. "Nu se poate. A plecat." Gândul mă rănește, dar nu mă face să regret nimic. În schimb, mă simt indignat. "O să o pățești, Helen." Frustrarea îmi arde în sânge, o flacără care se transformă într-o obsesie. Niciodată nu am dormit cu o femeie până acum, iar acum, cea pe care o doresc mai mult decât orice a dispărut ca o umbră în noapte.

Îmi apuc telefonul de pe noptieră, inima bătându-mi frenetic, un tambur al disperării și al dorinței. O sun. O dată, ocupat. A doua oară, la fel. Fiecare ton de apel ratat mă duce mai adânc în abisul obsesiei mele. 

Obsesia mea nenorocită: Sunt la curs. Te sun după.

Cum îndrăznește să mă lase pentru un curs? Într-o lume perfectă, ea ar trebui să fie acolo, în brațele mele, nu pierdută în activități stupide.

Asta mă înfurie. Cum îndrăznește să mă trateze cu atâta lejeritate? Furia îmi umple mintea. Nu putea să îți ia liber după noaptea trecută? "Ah,nebuna naibii!"Fiecare respirație a ei îmi aparține, fiecare zâmbet este un privilegiu pentru mine. 

Eu: Nu-mi spune că m-ai lăsat pentru un curs!

Obsesia mea nenorocită: Asta și faptul că fac voluntariat la maratonul de săptămâna viitoare. În dimineața aceasta am avut o întațnire cu țoți voluntarii."

Imaginea ei alergând într-un maieu alb, ud, cu sfârcurile ieșind proeminente  prin materialul subtire îmi face sângele să fiarbă și pula să se îngroașă. O văd în mintea mea, cum își lasă părul să fluture în vânt, cum zâmbește cu o inocență care mă înfurie și mă excită în același timp. Nervii preiau controlul excitării gândindu-mă că altcineva o să o vadă așa. "Calmează-te! Ei nu îi place asta."

Eu: Mă exciti.

Obsesia mea nenorocită: Esti ridicol.

    Cuvintele ei mă lovesc ca o palmă. Simt cum o furie nervoasă îmi cuprinde pieptul. Ridicol? Cum își permite să mă numească așa? Chiar nu realizeazăcă sunt serios? Ridic cearceaful și îi fac o poză pulii mele sculate. Oare va înțelege cât de serios sunt?

Eu : poza cu penisul.

Eu:Vezi?

Obsesia mea nenorocita: Esti idiot? Cum sa imi trimiti poza cu asta? Ai idee cate persoane sunt in spatele meu?

Îmi imaginez obrajii ei înroșiți de rușine ajung la culoarea părului, gândindu-mă la cât de repede a dat luminozitatea pe minim când mi-a văzut pula pe ecran. Gândul ăsta îmi trezește o excitație ciudată, o fantezie despre cum ea ar putea reacționa, despre cum, în ciuda indignării, o parte din ea ar putea fi încântată de provocare.
Eu: Am crezut ca vrei sa vezi cu ochii tai ca să te convingi.

Aștept mesajul ei, dar nu apare. Rânjesc diavolește, sperând că au văzut poza cei din spatele ei. Vreau ca toată lumea să știe ce „pula" intră în fata mea.
   
Eu: La cat termini?
Imi da din nou seen fara sa imi raspunda si simt cum treptat incep sa ma enervez. Nu imi place sa ma ignore. Pana acum nu mi-am facut niciodata griji pentru asta, dar se pare ca exista un incept pentru toate.