PREFERATA ȘEFULUI

CAPITOLUL XIV: O ZI LINIȘTITĂ

Dimineața următoare m-am trezit destul de odihnită, însă aveam nevoie de un cappuccino neapărat, altfel nu-mi puteam imagina cum urma să-mi petrec ziua. M-am ridicat încet din pat fără să-l trezesc pe Minhyuk și am tras draperiile de la geamul camerei. Era frumos afară, chiar dacă era abia nouă dimineața, era foarte mult soare. Am intrat în baie și mi-am dat jos bandajul de la picior, din fericire mi s-au închis rănile, dar durerea încă nu a dispărut, nu mai era atât de rea ca la început ce-i drept, apoi am făcut un duș rapid și m-am îmbrăcat cu o rochie drăguță cu imprimeu floral și lungă până în pământ care îmi punea în evidență talia și am încercat să-mi prind părul cu clama, așa cum mi-l făcuse Cleo și culmea mi-a ieșit cât de cât. Când am intrat înapoi în cameră l-am văzut pe Minhyuk cum stătea pe marginea patului, ciufulit și somnoros, semn că atunci se trezise. M-am dus și l-am luat în brațe dându-i un sărut pe frunte.

- Te-ai trezit? Te mai doare capul?

- Nu prea...puțin. Atunci m-am uitat mai bine la ea și am rămas puțin surprins.

- Ce? L-am întrebat confuză.

- Ești foarte frumoasă! Am strâns-o în brațe și am sărutat-o încet pe obraz și am văzut cum s-a înroșit.

- Mulțumesc! Vrei să mergem jos la terasă? Îmi este puțin foame.

- Da, da puiule. Stai să mă schimb și mergem...nu-mi mai fac părul. N-am chef de nimic. I-am răspuns în timp ce am intrat în baie și m-am spălat pe față, apoi am intrat în cameră și m-am schimbat de pijamale.

- La rană nu-ți mai pui nimic? L-am întrebat îngrijorată. Minhyuk, cred că ar trebui să-ți pui totuși un plasture.

- Pun iubito! Îmi pui tu după ce facem rost de unul că eu nu mai am. Ai tu? I-am răspuns întinzându-i mâna și m-a luat de mână ieșind din cameră mai apoi.

- N-am nici eu. Poate mai are Cleo, nici eu nu mi-am mai pus nimic la picior.

- Păi cum? Ai plecat așa? Am întrebat îngrijorat și m-am oprit în loc ridicându-i rochia până la genunchi și am văzut că avea rănile închise. I-am aranjat rochia înapoi și m-am uitat la ea zâmbind.

- Ce? L-am întrebat.

- Nimic. Te mai doare?

- Puțin, a început să treacă durerea.

- Mă bucur!

Când am coborât la terasa hotelului, am rămas amândoi surprinși. Aproape nici-o masă liberă, norocul ne-a fost că am văzut-o pe Cleo stând singură la o masă afară.

- Uite-o pe Cleo! Am spus către Minhyuk.

- Unde?

- Acolo! Haide că îți arăt eu.

În timp ce mergeam printre mese să ajungem până la Cleo, un ospătar grăbit a trecut pe lângă noi și s-a împiedicat de mochetă, iar pe față i-au picat băuturile fierbinți. Acesta a început să urle și a atras atenția tuturor oamenilor din încăpere, inclusiv a lui Cleo care ne-a observat și ne-a făcut semn să venim la ea. O dată puși la masă am început să ne uităm preț de câteva secunde la acel ospătar, pe care l-au ajutat colegii săi și alți oameni.

- Ce a făcut? I-am întrebat curioasă pe Sara și Minhyuk.

- S-a împiedicat de mochetă și i-au picat cafelele peste față. Lasă, până moare îi trece. Spune Minhyuk pasiv.

- Asta e acum. V-ați trezit?

- Pe jumătate. I-am răspuns somnoroasă. Cleo, tu mai ai plasturi?

- Da. Îți trebuie? Spun în timp ce am luat geanta și i-am un plasture.