Natura, m-ai primi tu la tine?
Daca ar fi sa fug de oameni, de lume, de necazuri, de tot. M-ai primi?
M-ai primi tu ca pe un copil al tau, ca pe un copac, o floare?
Doar la tine gasesc refugiul. Doar tu nu ma poti supara si ma poti asculta. Tu esti verde, promitoare, prietenoasa.
Tu nu m-ai uri, nu? M-ai lasa sa am grija de tine si tu de mine. Ne-am intelege bine. Eu ti-as cunoaste secretele si tu pe ale mele. Nu m-ai judeca.
Te-as admira libera, asa cum m-ai face tu sa fiu. Cerul mi-ar fi acoperisul iar pamantul patul. Nimic mai pur, nimic mai simplu, mai natural. As putea trai zile fara numar iar cand ar fi sa plec de tot doar tu, prietena mea ai fi la imormantare. M-ai cuprinde cu bratele in interiorul tau ca si cand ti-as apartine.
Fiecare minune a ta ar fi ca pentru mine. As lua tot ce poti sa-mi oferi fara sa-ti fac vreun rau. In zilele ploioase mi-ai oferi acoperire iar in zilele prea insorite racoare. Zapada mi-ar fi o plansa imensa de desen pe care sa-mi astern imaginatia. Tu ai de toate si nu ceri nimic.
Mi-ai fi ca o mama iar eu copilul tau. Deci, pot sa vin? Ma primesti?
