Dear Harry (Harry Styles FanFiction)

Capitolul 1

1 ianuarie 2012

Draga Harry,

E prima data cand iti scriu dupa atata timp. Sper sa iti mai aduci aminte de mine.

Obisnuiam sa ne numim "Printesut" si "Inimioara" . Tu erai Printesut, eu eram Inimioara.

De cand ai plecat, nu am avut curajul niciodata sa iti scriu. Mi-a fost frica ca vei crede ca sunt prea insistenta, ca sunt enervanta. Am ales sa imi plang durerea singura, Harry, nu voiam sa ma crezi o povara.

Imi aduc aminte ca atunci cand ai plecat, era 2 am. Am venit in pijama, cu un palton subtire, pe zapada, cu sosonei in picioare, spre aeroport, sa pot macar sa imi iau la revedere.

Te-am gasit, stand pe una din bancutele aeroportului, intr-un sacou negru, cu vreo 2-3 geamantane langa tine. Harry, e incredibil ca imi aduc aminte si cu ce erai imbracat.

M-am pus in fata ta si te-am intrebat de ce faci asta. Raspunsul tau a fost un "Imi pare rau" . Mi-ai spus ca vom tine legatura, chiar daca nu vom mai fi impreuna, vom tine legatura ca niste buni prieteni.

Tu nu ai sunat. Eu am incercat sa te sun. Nu mi-ai raspuns. Ti-am dat sute de mesaje. Le-ai ignorat, nu am primit inapoi nici macar un "Buna" . Am ales sa ma dau batuta, probabil tu erai mult prea ocupat, probabil voiai sa ma uiti, probabil aveai deja o alta fata care sa te faca fericit.

Sa nu mai spun ca la aeroport, ti-am cerut un singur sarut, de ramas bun. Ai spus ca nu e bine, ca asta ar putea inrautarii lucrurile (de parca ar fi putut sa fie mai rele de atat) .

Acum, ma aflu oarecum in fata ta, descarcandu-ma. Te rog, nu te supara ca am ales sa iti scriu tie. Harry, te rog. Iti scriu asta cu lacrimi in ochi. De acum doi ani de cand ai plecat tu, s-au intamplat o gramada de chestii. Chestii care m-au facut sa pierd pe toata lumea. Toti prietenii, toti cunoscutii, pe toti. I-am pierdut. Tu ai ramas. Tu ai ramas in sufletul meu desi ai plecat. Am ales sa iti scriu tie pentru ca tu insemni cel mai mult pentru mine.

Nu o sa mentionez faptul ca au trecut doi ani si totusi eu nu te-am uitat. Da, nu te-am uitat. Nu am incetat sa ma gandesc la tine nici un minut din viata mea, nu am incetat sa te iubesc asa cum luna nu a incetat sa ii lase locul ei in fiecare dimineata soarelui. Cum sa uiti pe cineva dupa cate ai avut cu acea persoana, cum sa uiti pe cineva dupa ce ai impartit atatea, dupa ce ai trecut prin atatea cu acea persoana, cum, Harry, cum as fi putut sa te uit? Cum as fi putut sa te uit dupa cate am trait impreuna?

Stiu ca o sa suna ca dracu de prostesc, dar da, Harry, inca te mai iubesc. Parca din ce in ce mai mult in fiecare moment al vietii mele. Desi nu mai esti aici langa mine, iubirea mea creste pentru tine si tu mi te pot scoate din minte. Incerc sa uit si nu pot pentru ca tu insemni pentru mine mai mult decat insemna Romeo pentru Julieta.

Nu am inceput sa iti scriu ca sa iti spun ca nu te-am uitat. Cred ca de asta iti puteai da si tu seama. Nu am inceput sa iti scriu ca sa iti marturisesc pentru a o mia oara ca te iubesc. Harry, am inceput sa iti scriu pentru ca nu mai pot. Numai pot sa mai tin in mine. Nu mai pot sa fiu inchisa. Nu mai pot sa tin toate astea, sa le trag dupa mine. Nu mai pot Harry, intelegi, nu mai suport.

Harry, viata mea e de rahat. Fara tine, viata mea e ca o pagina nescrisa. Sunt conjuza, sunt dezorientata, nu stiu cine sunt, nu stiu care e telul meu, nu stiu nimic, pur si simplu nu ma regasesc.

Si sti ce e mai rau, Harry? Ce a urmat dupa ce ai plecat tu.

Am urmat diferite tratamente depresive si am schimbat diferiti psihologi pentru ca eram la pamant. Inca sunt la pamant. Am schimbat diferiti psihologi pentru ca toti imi spuneau ca trebuie sa te uit. Harry, nu am stiut niciodata cum sa le spun ca nu pot sa te uit. Nu pot, e imposibil. Nu poti sa uiti pe cineva pe care l-ai iubit cu adevarat.

Depresia mea era si inca este ceva mai grav decat este prezentata in diferite cazuri la televizor sau pe internet. Sunt inchisa in mine si nu vorbesc cu nimeni, nu zambesc decat la ocazii speciale si ma incred doar intr-o pereche de casti, o foaie si un pix. Ma uit in jurul meu si parca imi e frica. Sunt emotiva, ma gandesc mereu ca poate era mai bine daca nu existam. Plang, pentru ca nu mai pot fi puternima. Vine un moment in viata cand esti vulnerabil, cand nu te mai poti controla, cand iti dai seama anumite lucruri. Nu mai privesc viata cum o priveam inainte, nu mai rad, nu mai zambesc. Nu mai sunt aceeasi. Nu ma mai incred in nimeni. Mi-e frica sa nu fac ceva gresit si apoi toti sa ma judece. Nu stiu, Harry, nu stiu cum sa o scriu, nu stiu sa ma exprim. Mi-e frica de mine, Harry, eu sunt problema.

Problema cea grava nu a fost asta. Problema cea mai grea a venit dupa asta.

Era sambata seara. Tocmai ma intorsesem de la ziua de nastere a celei mai bune prietene ale mele, singura persoana care mai vorbeste cu mine, Maya. Nu ajunsesem bine acasa cand a inceput sa imi fie foarte rau si sa fac febra foarte mare, sa vomit din doua in doua minute si sa imi amorteasca membrele.

Dupa o noapte intreaga petrecuta in ritmul asta, parintii mei au decis sa sune ambulanta si am fost internata de urgenta la cel mai mare oras din Holmes Chapel.

Am crezut ca era o simpla toxinfectie alimentara, dupa toata mancarea de la petrecerea Mayei. Dar se pare ca era mai mult de atat.

Harry, gandeste-te cum ar fi sa fi intr-un spital, trista, dezorientata, frustrata, fara prieteni, depresiva, fara persoana pe care o iubesti, sa nu ai incredere in tine si sa fi nesigura si apoi sa vina un doctor la tine si sa iti spuna motivul adevarat pentru care te afli in patul spitalului sau: cancer gastric.

Harry nu e corect, nu e corect ceea ce se intampla. Cand am aflat, nici macar nu implinisem 18 ani. Majoratul meu era intr-o luna, dar bineinteles, a fost amanat, si nici pana in momentul acesta, la aproximativ un an si cateva luni de atunci, nu l-am mai facut. 

Depresia mi s-a agravat, cum era de asteptat. Era de asteptat ca nesiguranta mea sa creasca. Tocmai aflasem ca am cancer, cea mai necurata boala, eram depresiva, nu aveam pe nimeni, nu te mai aveam nici pe tine. Tu, cel de care aveam nevoie cel mai tare. E greu sa lasi persoana iubita sa plece de langa tine. E ca si cum ti-ai lasa inima sa plece in alta directie, fara corpul si mintea ta. E bizar, Harry, e bizar, caci tu esti inima mea.

Apoi mi-a venit ideea sa iti scriu. Pentru ca Harry, nu stiu sa ma exprim verbal. Nu pot. E mai simplu sa scriu ceea ce gandesc. Si mai mult, nu mai am pe nimeni inafara de tine. Bine, practic nici pe tine nu te am, dar esti singura persoana intiparita in sufletul meu, deci teoretic, doar pe tine te mai am. Am pierdut o gramada de jurnale, de asta te-am ales pe tine sa fi jurnalul meu. Da, ai plecat, te-am pierdut si pe tine. Dar nu poti pierde ceea ce iubesti, Harry, deci intr-un fel, pe tine nu te voi pierde niciodata.

Cu dragoste infinita,

Lana