Dear Harry (Harry Styles FanFiction)

Capitolul 12

Draga Harry,

Ieri, cand mama ma striga de jos, ma pusese sa ma duc la supermarket. Era un pic racita si ii era frica sa iasa afara, sa nu cumva sa inrautateasca raceala. Am acceptat, normal, macar atat puteam face si eu. Macar atat dupa toate necazurile.

Dupa ce am primit o lista amanuntita cu ce ar trebui sa cumpar, am plecat. De data asta nu mi-am bagat castile in urechi, asa cum faceam de obicei, si am preferat sa ascult sunetul noptii ce urma sa vina. Preferam sa ascult natura, de data asta, sa ascult noaptea ce venea cu pasi repezi, preferam sa ascult toate astea, mergand la pas usor, spre supermarket. Atmosfera de afara era asa linistita: nu era nici prea cald, nici prea frig. Pe strazi nu se afla nimeni, rar mai trecea pe langa mine vreo persoana, foarte rar. Afara se lasase intunericul, dar era placut. Era un intuneric placut, nu sumbru, iar luminile felinarelor se vedeam asa stralucitoare in contrast. Cerul era senin, fara nici un nor, iar stelele se puteau observa cu usurinta: erau atat de stralucitoare, atat de frumoase, minunate. Insa, cea mai frumoasa era luna. Luna, mare, luminoasa, era atat de surprinzatoare. Imi placea enorm sa ma uit la cer. Imi placea sa ma uit la stele, sa le analizez atent, sa le observ. Imi placea sa ma uit la luna si la maretia ei. E atat de aproape si totusi atat de departe de noi. E exact ca tine: esti atat de aproape de mine si totusi atat de departe.

Acum imi dau seama ce mult semeni tu, Harry, cu luna. Atat de mult. Esti atat de aproape si totusi atat de departe, ca luna. Exact ca luna. Esti stralucitor, limpede, luminos, dar in acelasi timp si maret, puternic si surprinzator ca luna. Exact ca luna. Esti luna de pe cerul meu, luna de pe cerul meu plin de stele: stelele reprezinta toate persoanele care au fost vreodata in viata mea, iar tu esti luna. Luna, pentru ca tu esti cea mai importanta persoana din toate.

Esti luna de pe cerul meu plin de stele.

De asta iubesc noaptea. Pentru maretia prin care se prezinta. Prin maretia care se prezinta in cer si in componentele sale. Pentru maretia in care se prezinta intunericul. Un intuneric cu doua sensuri: pentru unii, intunericul e ceva sumbru, ceva inspaimantator, ceva de care le e frica. Pentru mine, intunericul e ceva linistitor, ceva calm, ceva frumos, extraordinar.

Pentru mine, intunericul e ca o lumina a lunii, a stelelor, a cerului.

Intunericul e ca o lumina a mea.

Am ajuns la magazin si m-am apucat sa pun in cos toate lucrurile scrise pe lista. La sfarsit, m-am asigurat ca luasem tot. Laptele era singurul ce se gasea pe lista mea si nu se gasea in cos. M-am indreptat spre raionul cu laptate.

Ajunsa pe raion, m-am speriat de plansul cuiva. O fetita, mica, imbracata toata in roz, cu parul lung, mare, carliontat si roscat plangea asezata pe jos, cu manutele mici asezate peste ochisori.

In prima faza m-am speriat, pentru ca plansul fetitei imi aducea aminte se plansetele si lacrimile copiilor de la spital. Petrecusem destul timp in spital, printre toate acele sunete, incat aveam tot dreptul sa simt fiori in tot corpul cand un astfel de sunet se face prezent.

M-am apropiat de fetita, lasand cosul cu toate produsele alese undeva mai incolo. A simtit ca e cineva langa ea si si-a dat manutele la o parte de pe ochii inlacrimati. S-a speriat putin, voia sa ma evite.

"Hey... Nu-ti fie frica, nu vreau sa iti fac nimic rau. Ce s-a intamplat, de ce plangi?" am intrebat-o, zambind putin, un zambet fals, insa ea nu isi putea da seama de asta. Voiam sa par cat mai prietenoasa, altfel nu as fi parut de incredere pentru ea.

Fetita si-a sters un pic lacrimile, si-a tras nasul si si-a dres glasul.

"Nu o mai gasesc pe mami..." a spus, deabia vorbind, speriata si neajutorata.