Dear Harry (Harry Styles FanFiction)

Capitolul 9

Draga Harry,

Sunt la un pas de moarte, crede-ma.

Nu, nu mi s-a mai facut rau, sau ceva de genul, problema este alta.

Parintii mei au fost astazi fara cunostinta mea la liceu sa intrebe de absente si despre situatia mea actuala.

Mare greseala.

Am fost amenintata cu exmatricularea. DA, EXACT CEEA CE AI CITIT: EXMATRICULAREA.

Cate mila si cat suflet sa ai sa amentiti un copil care e vai de capul lui in legatura cu boala si sa ii spui ca daca nu isi face prezenta resimtita la scoala il exmatriculezi?!

Mi-ar cam trebui un sfat, dar stiu ca tu nu mi-l vei da, chiar daca vreau asta foarte mult.

Parintii mei au venit acasa ''foc si para'', vezi doamne ca e vina mea ca acum profesorii si-au luat in cap toata treaba cu absentele si ca acum cine stie ce parere proasta au despre mine.

Harry, crezi ca e vina mea ca m-am ales cu asa viata de rahat si ca nu pot face mai nimic din cauza ca sunt slabita si bolnava?

Nu e vina mea.

Am slabit groaznic de mult. In ultimele 3 luni de zile, cel putin, am slabit enorm.

Nu inteleg fetele care se plang ca nu arata bine si ca vor sa slabeasca. Harry, e groaznic sa fi anorexica. Da, in adevaratul sens al cuvantului sunt o anorexica si daca ar bate vantul mai tare sigur m-ar lua pe sus.

As vrea sa scriu o carte pe care sa le-o daruiesc tuturor fetelor care nu se simt bine in corpul lor. As vrea sa le spun tuturor cat de norocoase sunt si cat de frumoase sunt chiar daca ele nu vad asta. As vrea ca nimeni sa nu se mai simta complexat de felul in care arata, important este sa te simti bine asa cum esti.

Dar in fiecare scrisoare iti scriu atat de multe despre viata mea si tu niciodata nu imi raspunzi.

Vreau si eu sa stiu cum e viata ta.

Pun pariu ca e superba.

Dar Harry, meriti asta. Eu nu am meritat. Tu meriti tot ce e mai bun.

Cat te mult timp iti ia sa scri o scrisoare banala?

DOUA CUVINTE, DOUA RANDURI, DOUA SEMNE DE PUNCTUATIE, NUMAI SA FIE SEMNATURA TA LA SFARSIT. ATAT IMI DORESC!

Dar e imposibil, nu?

Huh. Ar trebui sa renunt sa mai visez la cai verzi pe pereti si spiridusi la capatul curcubeului. Dar nu pot. Daca viata nu e facuta ca sa visezi, atunci pentru ce e?

Voiam doar ca visele mele sa devina realitate.

Cred ca cel mai frumos sentiment de pe pamant e atunci cand oamenii isi vad visele devenite reale. Nu cred ca exista fericire mai mare.

Harry, nu mi-am dorit niciodata nimic maret. Nu mi-am dorit bani, nu mi-am dorit bogatie, o vila sau o insula. Nu mi-am dorit ceea ce si-au dorit ceilalti. Intradevar, nu mi-am dorit toate astea si totusi mi-am dorit imposibilul.

Sa fiu cu tine.

Asta mi-am dorit.

Si e imposibil.

Nu stiu. Ma simt pierduta intr-o lume plina de minciuni si oameni nemernici. Te-ai simtit vreodata asa? Stii tu, sa iti fie sila de lumea in care traiesti? Sa simti ca nu aici e locul tau? Sa simti ca... tu nu esti ca ei?

Ei te judeca indiferent ce faci. Sincer, nu stiu de ce vorbesc la general, pentru ca poate tie nu ti se intampla. Poate altora nu li se intampla. Poate chiar sunt diferita, si sunt singura careia i se intampla asta.

Asa ca sa reformulez: Ei ma judeca. Ma judeca de felul in care arat. De felul in care ma comport. Ei nu accepta sa nu fi perfect. Ei vad perfectiunea ca pe un lucru normal in lumea asta. Ei nu vad ca perfectiunea de fapt e un lucru fictional. Ei nu accepta sa nu te porti ca un destrabalat. Nu e normal sa fi tacut, timid, la locul tau, sa ai pasiuni. Nu e normal sa stai toata ziua cu castile in urechi, cu carti in mana si cu filme sensibile in monitorul calculatorului. Ei nu vad toate astea normal. Normalitatea pentru ei este sa stai toata ziua in cluburi, sa fi un nesimtit, un ''rebel'' cum se numesc ei. Pentru baieti, e un lucru extrem de normal sa frangi inima unei fete si sa le calci pe sentimente (cam cate o fata pe saptamana, in cel mai bun caz) . Pentru fete e deja normal sa stea toata ziua in platforme, cu rochii stramte, buze tuguiate si toata fabrica de machiaje pe fata. Pentru ele toate astea e normal.

Ei ma judeca pentru muzica pe care o ascult. Harry, am impresia ca ei vad muzica altfel decat ar trebui. Cam cum vad viata, cred. Lor le e de ajuns sa asculte un remix ieftin de club si sa devina imediat ''melodia lor preferata''. Sunt stupizi. Muzica nu inseamna numai instrumentalul si instrumentele cu care canti. Nu conteaza cat de bine suna. Conteaza versurile. Versurile care incearca sa iti spuna ceva. Harry, ei nu asculta versurile. Si daca le-ar asculta, nu le-ar intelege. Ei asculta doar muzica ''bumtzi-bumtzi'' din club care lor li se pare ''o arta''.

Ei ma judeca pentru cine sunt. Si din toate cele enumerate mai sus, asta e cel mai enervant. Faptul ca se iau de tine si de cine esti, faptul ca se iau de personalitatea ta si de ceea ce iubesti. Se iau de tot ceea ce iti place, tot ceea ce faci, de familia ta, de prietenii tai, de sentimentele tale. Ei nu inteleg cum merge fiinta umana, cum sa ''fi om'' nu mai e acelasi lucru cum era o data. Pe ei nu intereseaza daca ranesc sentimente. Nu e important pentru ei sentimentele ranite, visele spulberate, pierderea increderii de sine. Ei nu isi dau seama cat e de dureros asta pentru ca stiu ca sunt in siguranta si ca lor nu le poate face nimeni asta. Pentru ca ei sunt ''cool'' , iar nimeni nu obiecteaza nimic in privinta ''cool-ului'' .

Pf, e deja 00:49. Am obosit. Am obosit sa tac si sa inghit toate astea.

Si da, chiar am obosit. Am nevoie de niste somn.

Stiu ca daca duc aceasta scrisoare maine la posta, o vei primi cel mai probabil ziua. Dar acum e noapte, si iti spun oricum ''Noapte buna'' . Sper sa visezi frumos. Si sa ii multumesti Domnului in fiecare noapte si in fiecare zi ca esti ceea ce esti si ca esti sanatos. Ah, da, si ca nu esti manipulat de ''cool-itate''.

De unde stiu ca nu esti? Te cunosc prea bine. Stiu ce fel de persoana esti. Esti prea bun pentru asa ceva.

Noapte buna. Ne recitim maine. Sper ca ai o viata frumoasa. Te iubesc.

Cu dragoste,

Lana.