Dear Harry (Harry Styles FanFiction)

Capitolul 11

Draga Harry,

Astazi, am avut din nou meditatii cu proful meu de fizica. E ingorzitoare materia asta.

Defapt, cred ca stiai deja asta, avand in vedere ca acum un an si cateva luni, inainte sa pleci, faceam impreuna meditatii cu acelasi profesor.

Si eram amandoi la fel de praf si nu stiam nimic.

Totusi, ultimul test pe care ai apucat sa il dai a fost ultimul test din an. Acel test ne definea mediile. Domn profesor s-a chinuit cu noi timp de o luna in fiecare zi cate doua ore ca sa intelegem lectiile si sa luam nota maxima la test. Tu ai luat un 10 pe cand eu am luat un ... 7.

Deci de atunci probabil ca s-a prins ceva fizica de tine pe cand eu am ramas la fel de varza cum eram deja.

Astazi a trebuit sa plec cu o ora mai devreme de la scoala ca sa ma pot duce din nou la analize.

Din cate am inteles, totul e la fel cum era si acum doua saptamani, la ultimul control. Tumoarea nici nu a mai avansat dar nici nu a mai dat inapoi. E la fel de grav cum a fost ultima data.

Dupa visul care ti l-am povestit in scrisoarea trecuta m-am simtit foarte ciudat. Nu stiu, simteam ca ceva nu e in regula. Am simtit ca avea sa se intample ceva naspa. Dar ce se putea intampla asa de naspa avand in vedere ca a fost doar un vis?! Totusi am continuat sa ma simt foarte prost.

Harry, asta e deja a 11-a scrisoare si eu imi tot fac sperante. Spune-mi, macar atat, mai am sperante ca imi vei scrie vreodata? Macar un rand, un cuvant, o litera pusa pe o foaie de hartie semnata cu numele tau? Mai are rost sa imi fac sperante false si sa sufar?

Si mai important de cat atat, sa mai imi fac sperante ca te voi revedea vreodata?

Era sa il sugrum pe proful de fizica cand a venit astazi la meditatii.

Normal, atunci cand vine facem meditatiile in sufragerie. Dar mama a sustinut cu tarie ca are nevoie de spatiu in sufragerie pentru ca si-a angajat o profesoara de italiana sa vina sa o invete limba. Stiu ca suna ciudat.

Asa ca a trebuit sa fac loc in camera mea si sa il poftesc pe prof inauntru.

Cand a intrat inauntru si a vazut agatate de pereti toate pozele cu noi si pozele cu tine de pe noptira mea, ii puteam simtii rasul in glas.

''El e baiatul de care mi-ai povestit la prima sedinta de meditatii?'' a intrebat.

''Da. El e Harry.'' i-am raspuns.

Au trecut cateva minute in care a analizat toate pozele din camera si in care eu nu stiam ce sa zic sau ce sa fac. Apoi s-a intors cu fata spre mine si cu un zambet al naibii de idiot mi-a spus:

''Ai face mai bine sa il uiti.''

Si, desi nu schitasem nimic, ma enervasem foarte tare. Nu am raspuns ''in doi peri'', am incercat sa par cat mai normala cand am spus:

''Incercati dumneavoastra sa uitati o persoana pe care o iubiti cu adevarat.''

Nu stiu cat de bine i-a picat raspunsul meu, dar cert e ca i-am inchis gura. Era pentru prima data cand nimeni nu a mai spus nimic dupa replica mea. Doar s-a uitat la mine si s-a asezat pe scaunul unde aveam sa petrecem doua ore de chin (fizica si chin sunt sinonime) .

Dupa ce proful a plecat, am avut impresia ca vreau sa trag un pui de somn. Eram obosita si am crezut ca daca dorm un pic poate o sa fie mai limpede toata lectia despre mecanise simple si scripeti.

M-am asezat in pat dar nu am putut sa adorm deloc. M-am tot gandit la ce am zis. ''Incercati dumneavoastra sa uitati o persoana pe care o iubiti cu adevarat.''

Dupa jumatate de ora fara sa pot dormi, m-am ridicat si m-am dus la birou. Am luat o foaie de hartie din caietul de fizica si un pix si am inceput sa analizez fraza.

Eliminand referirile la domnul profesor, a iesit ''Incearca sa uiti o persoana pe care o iubesti cu adevarat.'' Am facut o schema referitoare la aceasta afirmatie.

Dupa doua ore petrecute in fata unei hartii, am ajuns la o singura concluzie. Atunci cand iubesti pe cineva, lasi pe acel cineva sa isi intipareasca numele in inima ta. Atunci cand esti ranit, vrei sa uiti tot, vrei sa stergi tot. Dar nu poti sterge nimic din inima. Pe inima se scrie numai cu marker permanent, acel marker ce nu se poate sterge. Nu poti sterge amintirile, clipele, emotiile. Harry, nu poti sa uiti o persoana pe care o iubesti cu adevarat.

Am mazgalit cu pixul langa ceea ce scrisesem numele tau si apoi am incercuit fraza. Eram intr-o stare atat de proasta ca am mototolit foaia si am aruncat-o undeva prin camera.

Nici nu mai stiu. Nu mai stiu de mine. Nu mai stiu de tine. Nu stiu ce simt, Harry. Stiu doar ca te iubesc. Nu stiu mai mult de atat.

Ma cheama mama. Nu vreau sa o las sa astepte. Nu vreau sa o las sa astepte raspunsul meu la fel cum asteapta ca eu sa fiu bine. Sa fiu mai bine. Nu vreau sa o las asa. Dar nu am ce face. Nu am de ales.

Te iubesc, dar stii deja asta.

Cu multa dragoste,

Lana.