MISAO (volumul I)

Capitolul XIII

-Misao?
-Da Toby.
-Ai făcut ce trebuia?
-Nu. Mai trebuie să las o floare la mormânt şi mai este ceva.
-Ce?
-Nu îţi pot spune.
-De ce?
-De vafe.
Ne-am dus spre cimitirul satului unde se afla la marginea pădurii.
-Misao?
-Da?îi răspund lui Anthony
-De ce este scris şi numele tău pe piatră?
-Habar n-am.
-Ciudat...
-Ai terminat?întreabă Toby în timp ce mă trăgea spre el
-Nu.
Mă uitam lung spre mormânt,dar am fost întreruptă de ceva.
În spatele mormântului era o lumină puternică sau o sferă ce strălucea,nu îmi dădeam seama.
-Misao? Ce s-a întâmplat?
-Vedeţi ce văd şi eu?
-Ce?
Sfera căpătase forma unei persoane şi îmi arăta că vroia să o urmăresc. Nu am mai stat pe gânduri şi i-am îndeplinit dorinţa. Băieţii erau confuzi pentru o clipă şi au mers după mine.
Spiritu mă conduse înapoi acasă. Mă întrebam de ce a făcut asta.
Am mers în camera interzisă ,adică biroul tatei.
Când eram mică nu aveam voie să intrăm acolo şi tata îşi petrecea majoritata zilelor în acea încăpere.
-De ce ne-am întors în casă?întreabă Anthony nedumerit
Nu-l bag în seamă şi simt un miros puternic de...mortăciune?!
Deschid uşa şi în faţa ferestrei erau două scaune,mai mult tronuri. Unul era deja ocupat.
Aprind lumina şi mă îngroza ce vedeam.
Peste tot era sânge şi o păpuşă ocupa locu.
-De ce arată ca tine păpuşa?
-Anthony,defapt seamănă cu Misaki.
-Ce?
Dintr-odată păpuşa s-a ridicat. Eu şi Toby am rămas pe loc,iar Anthony s-a ascuns în spatele meu.
-De ce te-ai întors soră?
-Vreau să găsesc răspunsuri la întrebările pe care le-am avut în toţi anii ăştia.
-La un moment dat o să îţi spună cineva.
Am urmărit-o cum arăta spre Toby.
-Tu ştii Toby?
-Cam da...
-Şi de ce nu mi-ai spus?
-E cam complicat...
Mă întorc spre Misaki.
-Ar trebui să vorbim între patru ochi,îmi spuse Misaki
-De ce?!riposta Anthony
-Plecaţi...
-Misao?
-Plecaţi! Plecaţi înapoi la academie!
După ce i-am alungat pe băieţi,mă duc cu Misaki spre o oglindă din cameră.
-Trebuie să treci prin oglindă şi te va duce într-o lume minunată,unde poţi sta cu mine şi cu mama.
-Bine,dar tata?
Nu am primit niciun răspuns.
Peisajul era exact ca în primul vis,vinea furtuna.
Misaki mă trage de mână până la o groapă foarte mare şi cred că nu avea un sfârşit.
-Trebuie să sari şi suntem din nou împreună.
Nu ştiam ce să fac.
-Trebuie să sar doar şi voi fi iar cu familia?