In sfarsit am ajus acasa si nu stiu de ce ma tot gandesc la Henry si Arthur, chiar si la sora lor Jessica. Arthur era asa nobil si elegant cu maniere, te facea sa te simti ca o printesa de demult, iar Henry este genul de baiat cu care ai nopti albe si te distrezi la maxim.
Cand intru in casa am cea mai frumoasa surpriza pe care o poate avea cineva. Emily e la masa si mananca. Inca nu m-a vazut pentru ca e cu spatele. Doamne cat s-a schimbat... Fetita mica cu parul rosu ca focul care alerga prin casa, s-a schimbat intr-o adolescenta inalta, slaba si frumoasa dupa care baietii ar fi inebuniti. Ce dor mi-a fost de ea. Cat timp stau si simt cum mi se umezesc ochii pentru ca vad cat de repede a trecut timpul si cat de mult as vrea sa se opreasca, ea se intoarce. Are un zambet larg si sincer si alearga spre mine si ma ia in brate.
-Mi-a fost asa dor de tine, piticot! ii spun
-Si mie, foarte dor..., strange ea mai tare.
Dupa acea imbratisare dramatica pe care doar fetele o pot avea ne stergem amandoua lacrimile si radem de situatie. Apoi mergem in camera mea si incepem sa ne povestim una alteia,, viata minunata pe care am avut-o,,
