Nu am dormit deloc. Toata noaptea m-am gandit la el. E ceva ciudat in legatura cu el. E asa repede, rapid, din alte timpuri. E atat de nobil, retras.
*
Sunt pe banca. Il astept pe Arthur sa intram in scoala. Imi e frica pentru ca nu stiu nimic despre el.
-Buna ziua, my lady!imi spune din spatele meu.
Ma face sa tresar pentru ca nu ma asteptam abosolut deloc sa fie asa silentios.
-Heii. ii spun cu zambetul pe buze, si este zambet adevarat, venit din inima.
Ma saruta, ma ia de mana si intram in scoala. Toti ochii sunt asupra noastra. El este genul de tip de care nu se atinge nicio fata. Se pare ca eu sunt norocoasa.
Lucrurile intre noi devin din ce in ce mai bune, suntem din ce in ce mai apropiati si efectiv e perfect. Am incercat sa vorbesc cu el despre ce se intampla cu el. De ce este asa, rece, rapid, silentios, din alte timpuri. Dupa parerea mea este o creatura mitica.
A trecut o saptamana, au trecut doua saptamani, au trecut trei sapatamani si tot nu am vorbit.
*
E seara. Ma imbarac si plec la sa il vad pe Arthur. Trebuie sa vorbim. Nu mai pot astepta. Toata lumea se comporta ciudat, Clare, Henry, Jessica, sora mea a disparut. Nu pot sa stau fara sa fac nimic.
*
Acum ca sunt in fata usii lui nu mai sunt asa increzatoare cum eram. Pur si simplu stau si nu fac nimic. Ma uit la usa si nu fac nimic. Deodata usa se deschide. E Arthur.
-Hei. imi spune
Inima mea bata foarte tare si imi e frica.
-De unde ai stiut ca sunt aici?il intreb
Nu imi raspunde. Sta si se uita la mine. Buzele lui rosii se deschid vrand sa spuna ceva dar nu spune nimic, asa ca eu continui.
-Trebuie sa vorbim!
Imi deschide usa larg si ma invita inauntu fara sa spuna nimic. Ma duc in camera de zi si ma asez pe aceeasi canapea pe care am stat si data trecuta.
Arthur se aseaza langa mine si ma priveste.
-Spune-mi despre tine. il rog
-Ce vrei sa stii? imi zambeste
-Esti rece, palid tot timpul, rapid, silentios, retras...si din alte timpuri.
Nu spune nimic cand aude astea, dar fata lui se schimba.
-Ce esti?il intreb cu vocea tremurata si soptita.
-Sunt un...va..vampir.
Raman stana de piatra. Nu pot sa cred. As vrea sa fug, defapt nu vreau, nu imi e frica, stiu ca nu imi face rau, vreau sa raman cu el.
-Vanez, beau sange. Sunt un criminal. imi spune
-Nu ma sperii. Stiu ca nu o sa imi faci rau. Ma iubesti.
-Asta crezi tu. Te-as putea omori chiar acum!imi spune el si se ridica.
-NU...nu o sa o faci. Arthur. Te iubesc. Stiu ca nu o sa imi faci rau. ma ridic si il iau im brate.
-Nu iti e frica de mine?
-Imi e frica ca o sa fugi, ...o sa pleci si nu o sa te mai vad. Imi e frica sa nu te prierd.spun eu
-Oh Anne. Te-am asteptat un deceniu.
Ramanem inbratisati.
Tota noaptea mi-am petrecut-o cu el. Am stat si am vorbit.
-Henry, Jessica sunt vampiri. Restul familiei nu il cunosti. Si eu sunt vampiri. Mai este iubitul Jessicai, mai este mama, Marie, tatal meu, Paul, mai avem o soara Lariss si iubitul ei Stefan. Suntem vampiri de 1000 de ani.
Mai exista varcolaci. Ei sunt dusmanii nostrii. Nu vorbim cu ei. Doar ne luptam. Si mai sunt si vrajitoare. Ele ne ajuta mai mult pe noi. Nu prea le plac varvolacii.
-Wow... vampiri, varcolaci, vrajitoare, parca suntem in povestile de speriat copii.spun eu.
Arthur imi zambeste.
-Te iubesc asa mult.imi spune mangaindu-ma pe obraz.
