Intru cu frica in scoala. Defapt nu cred ca e frica. Nu stiu...
Ma duc direct la dulapul meu, il deschid si imi iau cartile care trebuie. Cand il inchid simt pe cineva in spatele meu. E Arthur.
-Hei...imi spune cu zambetul lui atragator si isi trece o mana prin par.
Inima mea incepe sa bata din ce in ce mai tare. E aproape ca in visul meu. Oare imi e frica de el? Nu are de ce... Nu stiu de ce dar simt ca nu imi va face rau...
-Aaa.. Buna. ii raspund intr-un fel ciudat.
-Ai patit ceva? ma intreaba
-Stiu ca nu imi vei face rau!ii spun
Ce? De ce am spus asta?
Incep sa ma foiesc si ma simt stanjenita sa spun ceea ce gandesc. Nu pot sa cred ca am putut sa ii spun asta!
Arthur se uita la mine. Nu are nicio reactie. Peste cateva secunde isi mai trece o mana prin par si zambeste. Tipic Arthur.
Se apropie de mine.
-Nu iti voi face niciodata rau. Ai incredere in mine. imi spune muscand din fiecare cuvant si facand-ul cat mai coplesitor.
Ii zambesc si ma indrept spre laboratorul de biologie.
Ora a trecut foarte greu. Nu am fost atenta la nimic. Ma tot gandesc la visul pe care l-am avut si la acea conversatie. Nu stiu de ce dar chiar il cred. Nu mi-ar face niciodata rau. Dar de ce simt asta? De ce sunt asa sigura? Cum pot avea acea incredere ? Abia l-am cunoscut.
