Colti Sangerii

cap. 10-te iubesc?

...

-Am ajuns.

-Ce, cum. Cat e ora?

- Nu mai putin de 8 dimineata.

Da, exact imi spusese ca vom ajunge cat de rapid posibil ,iar el crede ca merg pe spihologie inversa, 24 de ore a condus omul asta, iar eu...am dormit tot atat, ce mi-a dat?

-Poti cabora.

- Nu pana nu imi zici ce mi-ai dat.

-Pai....dupa mahmureala de ieri, m-am gandit ca nişte tequila cu somnifere nu ar strica.

-Esti nebun? Cum sa imi dai asa ceva!

Un zambet năstruşnic ii apăruse pe mutra aia clasica din anul 1865. Era dragut, dar totusi tot prost a ramas.

-Nu rade!

-Esti haioasa!

Iar acum începuse sa rada mai ceva decat baba aia de pe youtube cu "sa traiasca nasa mai!"

-Oricum, continua el, te-am adus aici pentru ca vreau sa iti arat ceva.

-Tot sunt nervoasa, ma rog, sa te ia dracu ...gata te-am iertat. Acum arata.

-Pai mai sti acea pajişte unde obijnuiam sa stam si sa ne jucam cu mingea?

-Normal, acolo am trăit cele mai frumoase momente din copilarie impreuna.

-Intradevar, ma bucur ca iti aduci aminte.

- Hai, nu mai fa pe filozofu' cu mine si zi odata.

-Ok, ok! L-am cam gasit, vino cu mine

-Bine...daca crezi ca ma pacalesti sa sti ca nu v-a merge...

-Iatal!!

-Si....se pare ca nu ma pacalesti....am cautat locul asta si in locul sau era o cladire de birouri.

-Se pare ca ai cautat degeaba,, acesta este. La multi ani!

-m-multumesc kiora, e cel mai f-frumos cadou pe care l-am primit in ultimi 155 de ani!

-Defapt nu acesta e principalul cadou.

-Si care ar putea fi? Adica nu cred ca ar putea sa întreaca ceva acest lucru!

-Sti...aki?

-Da ?

-Aici a fost prima noastră intalnire de joaca propiu-zisa. Si as vrea ca tot aici da fie prima zi propiu-zisa in care sa iti spun ca te iubesc.

-Ma i-iub-besti?!

Ei bine, nu credeam pana acum ca niste vorbe dulci pot ajunge asa de uşor la inima. Insa asta nu a fost tot. Fara sa imi dau seama in uimirea si paralizarea mea o pereche de buze moi se lipesc de ale mele cu finete facandu-ma sa tresar doar simtind-ui atingerea. Dupa cateva momente in care nici nu avusem timp sa reacţionez se desparte de mine si ma cuprinde într-o îmbrăţişare anevoioasa.

-Te-am surprins?

Era fericit, mai fericit ca niceodata, nu il mai văzusem asa de fericit pana acum, se pare ca se simte mai fericit ca niceodata cand ma vede sanatoasa si poate sa îşi exprime sentimentele.

-Kiora...esti fericit?!

-Mai tare ca niceodata!

Da..foarte fericit. Ce ar trebui sa ii spun, nu vreau sa il supar cu nimic, in timp si eu am simtit multe pentru el din copilarie si pana acum, il plac intr-un fel, dar nu vreau sa distrug prietenia dintre noi...

-Nu o vom strica iti promit!

-Nu mai fa asta e dubios!

-Sti ce frumoasa esti?

-Nu stiu ce sa zic...

-Inteleg cu a eşti socata in momentul de fata si ca nu şti ce sa faci, dar nu trebuie sa spui nimic,doar sa imi primiţi ca vom fi pentru totdeauna impreuna si la bine si la greu..
.

-Voi fi, promit!

-Vrei sa stam pe iarba?

-D -da.

-Si cum te simţi?

-Groaznic.

-Am facut ceva?

-Nu, Doamne fereste! Doar ca sunt foarte confuza despre tot ce s-a intamplat azi, toate sentimentele m-i S-au înnodat in cap si nu mai vor sa se dezlege, nu stiu ce sa simt intelegi?!

-Nu trebuie sa fi confuza, te voi ajuta sa intelegi.

- Ma scuzi, dar as vrea sa am cateva momente in care sa fiu numai eu cu mine.

-Da...sigur te voi astepta aici.

Imi zambeste încurajator, insa eu stiam ca era la fel de confuz datorita stării mele, nu vreau sa il supăr, numai ca nu vreau sa ma indragostesc de el si apoi intr-o zi sa ne certam si sa se sfarseasca totul. Pajiştea asta e al naibii de mare, presupun ca ma voi mai plimba incercand sa uit toate grijile. Stiu ca dupa acea padure îndepărtata se afla villa in care locuiam odata, ma întreb daca inca mai este in picioare de atunci.

Iarna anului 1865( februarie, dupa o luna de la incident)

-Hai Gregor, trebuie sa plecam de aici, nu e sanatos.

-Sigur domnişoară Akane.

-Te rog, nu mai imi spune asa...doar Akane, in momentul de fata nu mai sunt nici un fel de contesă sau altceva, sunt doar un copil, iar tu esti singurul slujitor care a ramas viu si a vrut sa ma însoţească in lume, suntem....un fel de familie acum, esti liber sa faci ce vrei asa cum sunt si eu.

-Ma bucur, ca te simţi mai bine, atunci daca aceasta e alegerea ta, vom pleca chiar acum.

-Imi va fi dor de locul asta...

-Si mie..

Prezent

Se pare ca toate aceste amintiri m-au adus fara sa imi dau seama in padure, nici nu stiu unde...

-Ah! Acesta e semnul care l-am lasat inscriptionat pe cam toti copacii care duceau catre villa!

Inca, unul si încă toti!

Ie urmez drumul fara sa constientizez ca Kiora inca ma astepta ,iar acum pot jura ca era al naibii de îngrijorat si nervos. Imi continui drumul pana cand dau de o poteca, una crăpată de timp prin care creşteau buruieni cat casa, înghit in sec păşind timida dand la o parte ca pe lanul de porumb buruienile ce duceau spre cele 2 ville. Intr-un final de chin ajung in fata lor, cele 2 cladiri se ţineau inca pe picioare, leaganul in care imi pe treceam timpul jucandu-ma cu beny , ursuletul meu de plus inca Mao era acolo lipsit de culori , iar geamurile erau deschise asa cum le lăsasem inainte sa plec de aici pentru totdeauna, semn ca nimeni nu a cunoscut si nici nu a aflat de intamplarea tragica sau cel putin ce ar putea fi. Acum acest loc arata mai mult a padure la propriu si la figurat, erau mai multi copaci in curte si in jurul ei decat imi amintesc, iar plantele agatatoare se lungeau pe tot ce inca mai era in picioare, acest loc mai este doar umbra trecutului meu trist, a pierderii familiei si a persoanelor dragi mie, e greu sa uiti de lucruri ca acestea cand iti privesti trecutul din nou.

....

domni am pus alt opening, destul de trista melodia...de ce? pentru ca.......cartea va deveni din ce in ce mai trista, dramatica, probleme chestii. Nici nemuritorii nu scapa de probleme!