Cealaltă față a mea

Capitolul 2 - Asta nu sunt eu

Asta nu sunt eu. 

La un moment dat s-a asezat jos, langa mine si m-a luat de mana. M-a strans destul de tare si s-a uitat in ochii mei cu privirea aia inocenta :

-         Credeam ca ai patit ceva. M-ai speriat ! 

 Cuvintele astea m-au facut din nou sa-mi aduc aminte de felul cum m-am purtat, amintindu-mi iarasi de tot... Mii si mii de imagini imi zburau acum prin minte fara nicio logica. In toate aparea Sara cu ochii ei albastrii. Nici nu observasem ce ochi superbi are daca nu-mi punea intrebarea aia. Totusi incepeam sa tin la Sara, si chiar nu voiam sa se intample asta. Nu voiam sa ma schimb. Nu stiu ce-a fost in mintea mea. O, doamne! Regrete, Lacrimi? Ce-am patit ?! Eu raman tot eu. Aida ! PUNCT. Vechea Aida pe care nimeni n-o va schimba niciodata. Sara e doar o mica piesa din viata mea, pe care ar trebui s-o uit cat mai repede si o sa fac tot ce pot pentru a se intampla asta. Eu nu am prieteni, si nici n-am nevoie. Sunt singura si asa voi ramane mereu !

Astfel , mi-am luat mana din palma Sarei si m-am uitat urat la ea … Saraca .. Nu stia de ce o privesc asa . Dar … NU ! Nu trebuie sa ma las moale de la o privire de-a ei. Nu stiu ce ascunde sub acea imagine.

-         Sara! Lasa-ma o data in pace! Mai bine ti-ai vedea de treaba ta. Eu nu am nevoie de tine in viata mea! Nu vreau sa te mai vad! Mai rau imi ingreunezi viata ... Cuvintele astea m-au durut chiar si pe mine, stiam ce e in inima ei, insa nu am vrut sa las sa se observe asta.

M-am ridicat pur si simplu, am privit-o timp de cateva secunde si am plecat fara sa mai scot vreun sunet.

-         Asteapta… Aida !?

Dar n-am vrut sa ma opresc, am vrut sa observe ca nu-mi pasa. Stia foarte bine ca nu voi ajunge sa tin la ea, n-am tinut la nimeni in viata mea. Singura persoana la care tin este mama si ea va fi unica, nu stiu ce m-as  face fara ea...

Ajung intr-un final acasa, insa, inainte sa deschid usa, ma opresc pt cateva secunde. Stiam ca mama o sa-mi puna o groaza de intrebari, cum face de obicei, dar mai ales in acel moment n-aveam chef de vorba. Voiam doar sa ajung in camera mea ca sa incerc sa ma linistesc. Of! Sper sa nu ma intrebe nimic. N-as vrea sa-mi vars nervii tocmai pe ea. Am intrat usor. N-am auzit niciun sunet, nicio galagie, nimic! Uff, mai bine. Asta insemna ca mama nu era acasa, sau poate era...oricum nu-mi pasa. Stiam ca se va face simtita intr-un final si atunci ma va stresa cu intrebarile ei. Trebuia sa ma bucur de momentul in care eram singura si asa am urcat in camera mea … Am inchis usa usor si m-am asezat pe pat. Pe noptiera aveam o poza cu mama si cu mine cand aveam doar 3 ani. Eram micuta si… mereu cu zambetul pe buze . Dar acum nu mai sunt asa, alta sunt acum, diferita de ceea ce eram inainte. Poate ca e mai bine cum sunt acum ...Totusi acea poza ma face sa-mi amintesc de alte momente din copilarie...Chiar nu-mi placea sentimentul asta, astfel mi-am luat privirea de la poza.

M-am intins in pat, si am vrut sa incerc sa adorm pentru a incerca macar sa uit sentimentul acela de vinovatie, dar… degeaba. Imaginea Sarei imi aparea mereu in minte. M-am ridicat si m-am dus la fereastra. Priveam afara doi copilasi care se jucau si se amuzau impreuna.

-Mda  .. Prietenie ! De ce are lumea nevoie de asta ?

            Stiam ca nu voi primi niciodata un raspuns sigur pt asta si poate ca nici eu n-as fi in stare sa gasesc o explicatie…

            Din nou vedeam privirea trista a Sarei care a afisat-o atunci cand i-am spus ultimele cuvinte inainte sa plec. Vedeam ochisorii ei mici, albastrii cautand o explicatie pt toate cele intamplate. Imaginea ei nu mi-o puteam scoate din minte … Chiar nu stiam ce se intampla. O uram, dar in acelasi timp voiam sa stiu daca e bine.

Oare chiar incepeam sa tin la ea? Nici eu nu stiam ce era in inima mea, doar ca … parca ma lega ceva de Sara, era ciudat. Totusi... eu nu sunt genu' de persoana care sa tin la cineva. Daca vor vedea ceilalti ca stau cu Sara sigur se vor mira si vor veni sute si sute de intrebari la care eu trebuie sa raspund. Mai bine nu-mi mai complic viata si ar trebui s-o uit cat mai repede pe aceasta Sara ! Este usor de zis, dar foarte greu de facut din pacate..

Off ! Nici eu nu stiam ce sa fac ... O parte din inima mea m-ar trimite sa-mi cer scuze, dar cealalta parte mi-ar spune s-o uit. Este un sentiment de nedescris, inexplicabil, dar... existent. Cred ca ar trebui sa las lucrurile asa …

Mama mereu imi spunea ca totul se rezolva de la sine... Poate ca a venit momentul s-o ascult si pe ea si sa tin cont de sfaturile ei date din suflet.

Eram destul de trista in momentul acela. Nu mi-as fi imaginat ca o sa ajung sa-mi pese de cineva in viata mea. Nu mi-as fi imaginat ca Sarei ii va pasa de mine. Nu mi-as fi imaginat nici macar cum e sa ai o prietena. O prietena ,prietenie, ajutor, iubire.. toate cuvintele aste imi zburau acum prin minte fara sens. Toate avea o stransa legatura de aceasta ‘ prietenie’ cum o numea Sara . Nici macar eu nu mi-am pus vreodata intrebarea adresata de Sara. Oare am avut vreodata o prietena ? Atat timp cat se pare ca eu nu stiu ce e aia o prietenie adevarata, nu cred ca am avut. Singurul meu prieten a fost Pety, catelusul  meu, de 2 ani, pe care acum nu-l mai am.

Ahh ... Am oftat usor, dupa care m-am uitat la ceasul de langa poza aceea. Am incercat sa nu-mi opresc din nou privirea la poza … Era deja ora 8. Mama ar fi trebuit sa apara pana acum. Era ceva ciudat la mijloc. Hm ... Mai bine nu ma complic si cu asta. Azi a fost o zi destul de incarcata, pe care as vrea s-o uit cat mai repede. O sa se intoarca ea odata si odata. De ce mi-as face griji  acum?! Apoi ...m-am intins in pat, incercand sa adorm .

Tot ce am vazut  a fost o  camera alba unde eram doar eu si mama. Incercam sa ma apropii si sa vorbesc cu ea. Insa degeaba, ea nu imi raspundea. Nici macar nu puteam s-o ating. Statea intinsa pe un pat, cu ochii inchisi. Fața ei era cam palida, decat cum e de obicei… Asta nu era de bine. Am vrut sa dau patura la o parte, dar … M-am trezit imediat. Era un cosmar … Am observat ca am lacrimi in ochii si am intins incet mana sa-i sterg. Uff! Nu trebuie sa ma sperie un simplu vis, e doar un vis …. mi-am pus din nou capul pe perna si am incercat sa adorm linistita de data asta.