Cealaltă față a mea

Capitolul 7 - Un secret...SHT ! N-ai voie sa spui !

Capitolul 7 – Un secret … SHT ! N-ai voie sa spui !

            Zilele au trecut asa de repede, incat n-am apucat sa ma bucur la maxim de fiecare. Singurul lucru de care sunt mandra este ca noua Katherina se descurca mult mai bine la capitolul " afectiune " decat inainte. Si cand totul era APROAPE perfect…s-a produs inevitabilul. Un inevitabil la care nu ma asteptam. Si acum stau intr-un colt al camerei speriata de mine, speriata de ea… dar cred c-ar fi mai bine sa incep cu inceputul.

Era o zi normala, ca toate celelalte, cel putin asa credeam ca va fi. Insa m-am inselat. Normalitatea mea o reprezita, din momentul acesta supernaturalul, si nu numai a mea, ci si a Sarei.

Totul decurgea perfect, pana cand am primit un mesaj de la Sara.

" Buna Aida…sau mai bine zis Katherina. Cred ca a sosit momentul in care trebuie sa-ti divulg ceva. Diseara se va produce din nou…Si am nevoie de ajutorul tau. Daca vrei sa afli… ma gasesti in parc.Si apropo…Vino singura, te rog! "

Poftim? Se va produce din nou? Ajutorul meu? Hei, ce-i asta? Seamana destul de mult cu o replica desprinsa dintr-un film horror. ( poate ca asta si era ). Si ce-a vrut sa spuna la inceput cu „ Buna Aida…Sau mai bine zis Katherina. " ? Stie foarte bine ca nu suport ca cineva sa-mi spuna Aida. Si de ce-ar face-o tocmai ea?! Este ceva foarte ciudat la mijloc, ma si sperie intr-un fel. Stiam eu ca se intampla ceva cu Sara. Doamne…Deja am o senzatie ciudata. Un fior s-a prelins atunci pe corpul meu. Mi-am strans tare in mana lantisorul primit de la mama, mereu ma ajuta cand eram in situatii dificile la fel ca asta… Am inchis usa casei si am plecat spre parc. Drumul parca mi-a luat o eternitate. Mi-era intr-un fel frica sa ajung in parc. Fiecare pas imi crestea spaima. Nu stiu ce se intampla… Insa stiam ca urma sa aflu ceva inspaimantator.

         Am intrat in parc mai speriata decat am plecat de acasa. Mi se parea ca toata lumea ma priveste ciudat, mda… ciudat ar fi fost putin spus. Am vazut apoi o umbra care se ascundea dupa un copac si am vrut sa vad ce e. M-am apropiat de copac si dintr-o data:

-         Bhuuuuuuu!

Am scos un tipat de inspaimantare. Era doar un copilas care se juca. Phiu… Trebuie sa ma calmez putin. Nu pot sa ma duc in starea asta la Sara.

-         Ah…Sc…Scuze…N-am vrut…adica…

-         Stai linistit! Eu trebuie sa-mi cer scuze. I-am zis copilasului si l-am mangaiat usor pe obraz pentru ca era prea simpatic.

M-am asezat pe o banca ca sa ma calmez putin, pentru ca toata agitatia asta a ajuns la limita. Aproape se inserase, cand… o vad pe Sara care se indrepta spre mine. Pasul ei era domol, cu nimic mai diferit decat inainte. M-a fixat timp de 5 secunde si apoi a zis sec:

-         Hei ! Ai intarziat cam mult.

-         Poti s-o numesti si asa… i-am raspuns eu putin distrasa de copii care alergau de colo-colo.

-         S-a intamplat ceva?

-         Nu stiu… Tu ar trebui sa raspunzi la intrebarea asta.  Am pivit-o adanc, timp de 2 secunde, apoi… mi-am indreptat din nou privirea la acei copii.

Vedeam cum Sarei ii era foarte greu sa caute cuvinte potrivite pentru raspunsul intrebarii acesteia…  am asteptat, fara sa scot niciun sunet. Apoi Sara a zis cu o voce tremurândă:

-Mai intai trebuie sa-mi promiti ca nu vei spune nimanui despre acest mare secret.

- Stii foarte bine ca nu voi zice nimanui. Ma sperii. Ce e asa de grav ? ii spun eu cu un aer de gluma.

-         Stiu ca o sa te sperii…sau poate chiar mai rau, insa… eu nu sunt ceea ce par. A facut o pauza de cinci secunde si apoi a continuat : In fiecare an pe data de azi, 5 noiembrie, mi se intampla ceva ciudat. Ciudat… insa… nu e cuvantul cel mai potrivit.

-         Ce vrei sa spui prin asta ? am intrebat-o eu cu putina ezitare.

-         La miezul noptii ma transform intr-o… creatura. O creatura oribila, pe care nu pot s-o controlez. Incerc de ani de zile sa opresc transformarea, insa este imposibil.

-         Sara, ce-i cu povestea asta de adormit copii? Am intrebat-o eu cu un zambet pe buze ca sa-i dau o alta culoare convorbirii noastre.

-         Este normal sa nu ma crezi Katherina…. Insa ce motiv as avea sa te mint? Ti-am spus asta ca sa avertizez pentru ca muscatura acestei creaturi te poate transforma si pe tine, sau pe oricine altcineva… intr-un vampir. D-asta am nevoie de ajutorul tau. Trebuie sa gasim o cabana in care sa ma inchizi. O cabana departe de lume, departe de tine… Si nu mai avem mult timp. Mai sunt doar doua ore…

-         Hei, hei. Termina si nu-ti mai bate joc de mine ! i-am spus eu, inca crezand ca totul este o gluma.

-         Stiu ca nu ma crezi, insa…doar te rog sa ma ajuti. Nimic mai mult. Pentru ca daca as fi reusit sa ma descurc singura, nu ti-as cere ajutorul.

-         Poftim ? Imi ceri ajutorul sa te incui undeva departe de toti din cauza creaturii?!

-         Ai incredere in mine, te rog…

-         Bine… Mai intai lasa-ma putin sa-mi revin. Si apoi vom gasi solutii.

Mintea mea nu mai corela cu gandurile mele. Eu… chiar voiam s-o cred pe Sara, insa imi era foarte greu. Nu puteam sa-mi imaginez  ca o fata atat de sensibila ca ea se putea vreodata transforma intr-o bestie. Era deja prea mult pentru mine. M-am ridicat atat de sigura de pe banca si am exclamat nervoasa:

-         Stii ceva? Eu plec acasa! N-am de gand sa iau parte la gluma ta stupida !

Sara s-a ridicat si ea si m-a prins usor de mana.

-         Katherina! Te rog din suflet…Ajuta-ma ! Pana nu va fi prea tarziu…

M-am uitat la mana ei… apoi mi-am ridicat privirea la ochii ei albastrii. Privirea ei nu-mi confirma deloc spusele mele. Din contra… imi confirma faptul ca totul era real. Si pana la urma… Am acceptat s-o ajut si asta doar pentru ca m-a rugat ea. Nu pentru ca ar exista o creatura in Sara de care sa ma tem.

I-am gasit o cabana pe plaja, pe care am inchiriat-o. Era deja 11:30.

-         Inchide-ma aici si fugi departe ! Nu stiu daca creatura va putea sa distruga aceasta cabana… insa ar fi mai bine sa te incui si tu in casa. Mi-a spus Sara speriata.

-         Dar… Tu… vei fi bine?

-         Nu-ti face griji pentru mine. Cea pentru care ar trebui sa-ti faci griji esti chiar tu.

Am inchis-o in cabana asa cum m-a rugat. Insa am refuzat sa plec… voiam sa vad daca aceasta creatura exista cu adevarat. M-am asezat pe nisip si am asteptat. Nu stiu cat era ceasul, insa la scurt timp am auzit un urlet din cabana. Oh, fuck! Totul era adevarat! M-am ridicat de pe nisip si am inceput sa fug spre casa. Ma uitam mereu in urma sa vad daca ma urmareste cineva.  Spre fericirea mea, nu ma urmarea nimeni. Insa deja ma departasem destul de mult de cabana si n-o mai puteam vedea. Am ajuns in fata usii in siguranta … si m-am gandit ca ar trebui sa stau cateva minute afara, pentru ca mi-ar prinde bine putin aer. Eram socata, poate chiar mai mult de atat. Nu-mi puteam imagina toate chestile astea. Sara? O bestie… Dar cum s-a intamplat asta? Mi-a zis ca in fiecare an in ziua asta i se intampla transformarea. De ce fix in ziua asta? Erau multe intrebari la care Sara trebuia neaparat sa-mi raspunda. Am auzit un fosnet accentuat al frunzelor… M-am intors, insa nu era nimeni. Vantul se intensifica din ce in ce mai mult. M-am intors din nou sa vad daca este cineva, dar… tot ce am simtit a fost o mușcătură…