Regenta Vol I

Capitolul 4: A apus o stea

  Corabia-ntunecată a nopții, întinzându-și ale sale vele negre, învălui tot cerul într-o liniște morbidă. Și-n acea adâncă liniște ce îneca tot cerul, înfloriră frumoasele stele în grădina eternității. Dintre miliardele de flori cerești, două dintre ele păreau că nu-și găsesc locul lângă celelalte, stând și privind sfioase dintr-un ungher la suratele lor.

– Privește, surioară! Acolo! Cele două stele, ce stau solitare, privindu-ne din înălțimi! Sunt stelele noastre! spuse entuziasmată prințesa Inhyeon.

  Prințesa Ahnio își ridică încet ochii, privind spre înaltul cerului.

– De unde ști că sunt stelele noastre ? spuse ea sceptică.

– Sunt la fel de apropiate ca noi două! Uite! Steaua din stânga îi trimite celeilalte razele sale mângâietoare, părând că o îmbrățișează! spuse încântată Inhyeon.

  La un momendat, una dintre stele începu să pâlpâie. Apoi încet, încet mica stea începu să coboare, lăsând în urma sa o dâră de lumină.

– Uite, Ahnio! O stea căzătoare!

Prințesa Ahnio se încruntă și spuse:

– Stelele căzatoare aduc ghinion!

– Cum adică? întrebă neîncrezătoare Inhyeon.

– Marea Preoteasa mi-a spus că atunci când o stea cade, cineva va muri!

– Crezi că cineva va muri? spuse vădit îngrijorată Inhyeon.

– Sper că nu! Mâine este o zi importantă!

   ***
  
  Orele s-au scurs, iar momentul mult așteptat de cele două surori se apropie cu pași repezi. Toată lumea era încântată de petrecerea dată în cinstea onomasticii celor două prințese. Toți mai puțin regele și regina. Profeția Marii Preotese referitoare la ziua în care prințesa Inhyeon va împlini 12 ani îi bântuise pe cei doi ani întregi, chinuindu-le visele, iar spre disperarea lor, astăzi urma să se împlinească. Deși se temea că cele spuse de preoteasă se vor adeveri, regele spera totuși că aceasta se înșelase. Singurul lucru pe care-l putea face era să aștepte și să spere că nu se va întâmpla.

  Timpul a trecut, iar seara s-a așternut. O dată cu aprinderea torțelor, petrecerea a început. Toată lumea se distra, mai puțin prințesa Ahnio. Plictisită de toate petrecerile extravagante la care participase până atunci, se gândi că are nevoie de o schimbare. Atunci, o idee îi încolți în minte. Urmată în de aproape de sora sa, Ahnio se strecură în spatele unui zid.

  – Ce se petrece? De ce m-ai adus aici?

– Ziua noastră de naștere s-a intersectat cu Festivalul Recoltei!

– Și ? întrebă pasivă prințesa Inhyeon.

– Și cum m-am plictisit de toate
dansurile și cântecele interpretate în cinstea mea, mă gândeam să fac o mică schimbare și să merg în sat să petrec la festival, alături de ceilalți săteni!

– E absurd, i-o tăie repede Inhyeon! Nu poți dispărea în mijlocul petrecerii!

– Haide! Nu stăm mult! În plus, o să ne distrăm mai mult decât aici!

- Noi ? Nu, nu, nu! N-o să mă târăști în așa ceva!

– Bine ! Atunci o să plec singură ! Tot ce te rog este să mă acoperi ! apoi îi întoarse spatele, vrând să plece.

– Stai !

  Prințesa Ahnio se întoarse și afișând un  zâmbet larg, îi întinse o mantie roșie, spunându-i:

– Știam eu că n-o să mă lași singură!

  Dânduși ochii peste cap, Inhyeon înșfăcă mantia și porni pe urmele surorii sale. Ajunse în spatele bucătăriei regale, Ahnio îi făcu semn să se oprească.

– De ce ne-am oprit ? șopti prințesa Inhyeon.

– N-o să putem trece neobservate de gărzi ! Dar știu o scurtătură! apoi împinse cu mâna o scândură ce se deplasă.

– Știai de ieșirea asta?

– Cine crezi că a făcut-o?

  Șocul ce se citea pe fața surorii sale o amuză pe Ahnio, care o împinse pe aceasta prin deschizatura din gard. Ajunse în sat și văzându-l schimbat în straie de sărbătoare, cele două prințese nu-și putură ascunde uimirea.

– Oau ! exclamară cele două la un ison.

– Și eu care credeam că palatul arată spectaculos în zilele de sărbătoare! spuse Inhyeon.

  Chiar dacă era un simplu sătuc, culorile vii și aranjamentele ce-l împodobeau îl făceu să pară atât de plin de viață, încât, indiferent de speță, toți oamenii din sat participau la această sărbătoare. Lampioanele ce colorau întunericul nopții, cântecele pline de veselie ale muzicanților și jocurile copiilor animau micul sătuc. Când sărbătoarea se afla în toi, la un momendat se auzi un buibuit îngrozitor. Muzicanții și petrecăreții s-au oprit speriați, liniștea lăsându-se încet peste mica comunitate.

  La un momendat, liniștea a fost strapunsă de un țipăt sfâșietor, urmat de o altă bubuitură. În urmatoarea clipă, un grup de oameni înarmati și cu fețele acoperite s-au năpustit asupra oamenilor. Peste tot se instalase panica și haousul. Oameii alergau îngroziți, mulți căzând decimați. La un momendat, corpul însângerat al unui om se prăbuși la picioarele prințesei Ahnio. În fața înfiorătoarei priveliști, aceasta împietri, nemaiauzind strigătele disperate ale surorii sale.

  Văzând că nu schițează nici un gest, Inhyeon o prinse de mână pe Ahnio, luându-o la fugă. În fuga sa, Ahnio se împiedică și căzu. În acea clipă, ea și sora sa s-au trezit în fața unui individ a cărui privire însetată de sânge le făcu pe cele două să înghețe de teamă. Individul mascat scoase sabia, apropiindus-e periculos de mult de cele două. Ahnio privi îngrozită lama strălucitoare ce crestă aerul, îndreptandu-se spre ea. Inchise ochii așteptându-și sfârșitul.

  Atunci, Inhyeon se aruncă în fața sabiei, blocând lovitura cu trupul său. Prințesa Inhyeon se prăbuși fără viața la picioarele surorii sale. Atacatorul nu-și abandonă ținta, ci înaintă spre ea ridicând din nou sabia. Doar că, sabia nu mai apucă să lovească din nou. Prințesa Ahnio privi cu groază cum cel care se pregătea să-i devină călău se prăbușeste fără viață în fața sa.

– Înălțimea Ta! izbucni deodată generalul Temujin.

   Ahnio își mai privi o dată sora ce zăcea inertă la picioarele sale într-o baltă de sânge, apoi simți cum puterile o părăsesc, iar întunericul o învăluie.