Regenta Vol I

Capitolul 9: Apusul

   Deși nu a trecut decât o săptămână de la înmormântarea regelui, miniștrii au asaltat-o pe prințesă cu rugămintea de-a se căsători. Prințesa le  zâmbește cu amar și țintuindu-i cu privirea plină de ură, le răspunse cu un glas încărcat de ironie și de furie în același timp:
  – Cât de grijulii sunteți domnii mei! Abia ce mi-am înmormântat tatăl și vreți deja să preluați controlul asupra mea! ridică ea glasul, vizibil iritată. Regele și răposatul meu tată, a încuviințat ca eu sa fiu moștenitorul său direct la tron!
  – Alteța Voastră, noi doar...
  – Tăcere! tună vocea prințesei.
Miniștrii rămaseră înmărmuriți. Niciodată nu se așteptaseră la atâta putere din partea prințesei. Aceasta se ridică de pe tron și rosti cu glas tare:
– Prințesa Ahnio nu se va căsători niciodată! apoi părăsi încăperea, lăsându-i pe miniștrii complet debusolați.

  Între timp, regina se afla în apartamentele sale, îndeletnicindu-se cu pictarea unui tablou când, ușa camerei se deschise violent iar înăuntru intră Ahnio. Chipul palid și ochii plânși au făcut-o pe regină să scape pensula. Făra să aștepte explicații pentru starea deplorabilă în care se afla fata, regina își deschise brațele, cuprinzându-o pe aceasta într-o îmbrățișare caldă. Îi ridică bărbia și privindu-o în ochii negri ca două abisuri întunecate, o întrebă:
  – Ce s-a întâmplat, draga mea  ? rosti femeia cu blândețe, dar în același timp cu o tentă de îngrijorare în glas.
– Cred că nu este prea târziu să renunț la domnie!
– Ce vorbe sunt astea, copila mea ?
– Prețul plătit pentru a ajunge pe tron este mult prea mare!
  Mama sa o strânse și mai tare în brațe, spunându-i :
– Tocmai de aceea nu trebuie să renunți! Prețul plătit pentru ca tu să ajungi pe tron este atât de mare încat nimeni si nimic nu-l va putea răscumpăra vreodată! Te rog, nu fă ca jertfa tatălui și a surorii tale să fie în zadar!

  Privindu-și mama în ochi, prințesa văzu ceva ce nu credea că va mai vedea vreodată: încredere și sperantă în reușita ei.
  Zilele s-au scurs, iar momentul mult așteptat de prințesa Ahnio sosi. Astăzi, tânăra pășea pentru a două oară în locul unde fusese numită moștenitoarea tronului. De data aceasta, emoțiile nu mai existau. Urcă cu încredere treptele, ajungand lângă Marea Preoteasă. Ahnio își plecă capul, astfel, Marea Preoteasă îi așeză cu grijă pe cap coroana regelui. Se așternu o liniște mormântală. La un momendat, regina-mamă se așeză în fața noului conducător și îngenunchind înaintea sa, strigă cu glas tare:
  – Trăiască noua regină! Trăiască Maiestatea Sa!
  Regina Ahnio își privi stupefiată mama care îngenunchease înaintea sa.
– Mamă! spuse ea încercând s-o oprească.
– Așa se cuvine! De acum, nu mai ești doar copilul meu cel mult iubit! Ești conducătorul nostru, în mâinile căruia ne punem soarta!

  Atunci, ca la un ordin, întreg poporul îngenunche înaintea sa, ovaționându-și noul suveran. Întorcându-se spre supușii săi, regina Ahnio spuse cu glas tare:
  – Astăzi și aici, eu, regina Ahnio jur să vă apăr și să vă conduc la fel de bine cum a făcut-o răposatul meu tată!

  Și ridicându-și ochii sper cer, rosti încet, asemeni unei străvechi incantații :
– Tată, Inhyeon! Dacă mă auziți, vă rog să vegheați asupra mea și a acestui regat !

      ***

  Deși fusese numită regină de puțin timp, Ahnio dorea ca  odată cu domnia sa să înceapă o nouă eră pentru poporul Mongoliei. O eră a iluminării și a cunoașterii. Dar înainte de toate, voia să facă dreptate. Voia să le arate celor ce au fost călaii tatălui său că dacă au fost în siguranță până acum, nu se datorează faptului ca a uitat ce au făcut, ci pentru a le arăta că mâna care-i hrănește poate fi și milostivă, dar poate să și pedepsească.

  Consiliul Miniștrilor a fost convocat din nou. Dar de data aceasta de către Maiestatea Sa, regina. Fără să bănuiască ceva, miniștrii s-au prezentat în Sala Tronului. Văzând că regina lipsește, au început să se întrebe ce se întâmplă. Dar chiar atunci, ușa se izbi cu putere de perete, iar  Ahnio, îmbrăcată în armură intră furtunos în încăpere.

  Pașii săi apăsați răsunau în întreaga încăpere, producând un ecou surd ce izbi urechile miniștrilor. Se așeză pe tron fără să scoata un sunet. Neînțelegând ce se întâmplă, ministrul Batu luă cuvântul.
  – Maiestatea Voastră, ce se întâmplă?

  Cu ochii scăpărându-i de mânie, regina se ridică fulgerător și se îndreptă spre sabia ce stătea atârnată de perete. Își plimbă indexul pe latul tăișului, analizându-l. Dintr-o mișcare, lipi lama rece de gâtul acestuia.

  Vâzând acest lucru, ceilalți au îngenuncheat îngroziți. În acea clipă, peretele din spatele tronului se mișcă, lâsând la iveală chipul îngrozit al lui Bidam. La vederea lamei ce mângâia cu atingeri reci gâtul înfiorat de spaimă al tatălui său, Bidam se aruncă în genunchi la picioarele reginei.
  – Un fiu netrebnic cere îndurare pentru păcatele tatălui său ! spuse acesta aproape plângând.

  Regina privi preț de un minut când la fiul care cerșea îndurare pentru tatăl său, când la tatăl ce zăcea ca un câine la picioarele stăpânului său, așteptându-și pedeapsa. Regina simțea cum sângele îi clocotește în vene, iar urechile îi țiuie.
  – Ah! rosti aceasta furioasă, aruncând cât colo sabia. Le întoarse spatele, pregătindu-se să plece, dar se opri. Fără să se întoarcă spuse :
– Meritați să plătiți, dar nu vreau să-mi pătez mâinile cu sângele vostru ! Bidam! strigă aceasta.
  Bidam tresări. Împleticindu-se în picioare, înaintă spre regină.
– Da, Maiestate! spuse acesta cu vocea tremurândă.
– Ți-am cruțat tatăl, dar asta nu înseamnă că nu-l voi pedepsi! De fapt, tu o vei face! Formulează imediat mandatul de exilare al celor trei criminali și deportează-i în China!
  Cu ochii înlăcrimați și inima sângerându-i, Bidam spuse aprobator:
– Cum porunciți, Maiestate!