Regenta Vol I

Capitolul 5: Și trandafirii au spini

  Zorii reci și umezi își deschid ochii îmbrobodiți de rouă, privind triști și palizi la cei strânși în jurul mormântului. Regele și regina, împreună cu toți slujitorii stăteau îngenuncheați, plângând. Toți mai puțin prințesa Ahnio. Ura și teama ce puseseră stăpânire pe ea o storseseră de puteri, făcând-o incapabila de vreun alt sentiment. Rămăsese împietrită. Doar lacrimile ce-i inundau chipul palid arătau că încă este vie.

  Prânzul se desfășură în liniște. Prințesa învârtea absentă mâncarea în farfurie. Deodată, slobozi un oftat prelung și dureros ce-i cutremură tot corpul. Aceasta trânti violent lingura pe masă, făcându-i pe toți să tresară. Cei doi suverani o priviră surpinși.

  –  Jur că nu voi mai permite să se întâmple așa ceva! rupse ea tăcerea.

–  Draga mea, spuse îndurerată regina! Îți înțeleg durerea, dar facem tot ce putem pentru a-i prinde și pe restul criminalilor! În plus, nemernicul acela și-a primit plata pentru fapta sa!

– Nu e de ajuns! Dacă e nevoie, o să ucid cu mâna mea fiecare hoț nenorocit până când Inhyeon își va găsi pacea!

- Ahnio! Nu poți tăia și spânzura după bunul plac! Nu poți pedepsi o mie de oameni pentru unul singur! În plus, acesta nu este un lucru de care să se preocupe o prințesă!

– Este datoria mea de os sacru să mă asigur că sora mea va fi razbunată! spuse Ahnio scrârșnind din dinți și ridicând amenințător pumnul spre cer. 
  În sală se lăsă o liniște apăsătoare.

– Când steaua cea mare va răsări, un nou rege se va ridica! Și spunând acestea, părăsi încăperea, trântind ușa cu zgomot în urma sa.

  Un fior de gheață îi zgudui pe cei doi. Cuvintele prințesei sunară ca o profeție, ceea ce-i făcu pe cei doi conducători să se gândească la clipa în care Ahnio va urca pe tron.

*

Soarele dogorește, biciuind pământul încins cu razele sale. E cald. Prea cald. Aerul e înăbușitor. Oamenii, flămânzi și epuizați se prăbușesc ca secerați, asemeni spicelor de grâu. La palat, ferit de furia soarelui și răcorit de umbra binecuvântaților copaci, regele desfășura o întrunire a miniștrilor.

– Alimentele au sosit? tună deodată regele.
– Da, Maiestatea Voastră! spuseră în cor căpeteniile de triburi adunate în Sala Tronului.
– Atunci, punețile în vânzare cât încă mai sunt bune!
– Dar, Maiestate! Nu ne putem asuma un asemenea risc!
– Și atunci să-i lăsăm să moară de foame? Întrebă vizibil iritat regele.
– Nici asta nu e o soluție! Totuși, alimentele exportate din China sunt aproape stricate!

  Între timp, atrasă de discuțiile controversate ce veneau din Sala Tronului, prințesa Ahnio se apropie. Înaintă spre locul în care se țineau discuțiile, vrând să audă mai bine, dar o servitoare se opuse, oprind-o.
– Lasă-mă să ascult! șuieră ea nervoasă.
– Alteța Voastră, nu se poate! Este o întrunire a oficialilor, deci vă este interzis accesul!
– Dar nu particip! Doar ascult!
– Alteța voastră !
– Este un ordin! spuse ea răspicat.
– Alteță, voi fi pedepsită dacă se va afla! spuse servitoarea în timp ce își frământă temătoare mâinile.
– Voi avea grijă să nu se afle! Te rog! spuse ea pe cel mai dulce glas, afișând o privire rugătoare.

  Văzând că nu are încotro,
servitoarea se îndepartă, lăsându-o pe prințesă să asculte. După un timp, nemaiputând soporta, prințesa năvăli furioasă în sală.
– Cum îndrăznești să faci așa ceva? țipă ea.
  Atât regele cât și miniștri rămăseră înmărmuriți în urma acestei apariții neașteptate.
– Ce înseamnă asta, Ahnio? se răsti regele furios de îndrăzneala prințesei.
– Domnilor, se adresă ea miniștrilor, vă puteți retrage!
Miniștrii se priviră zăpăciți, bolborosind nemulțumiți.
– Plecați ! țipă regele.

  Fără să mai aștepte o altă intervenție, miniștrii se retraseră. Rămas singur cu fiica sa, regele o privi cu regret și domolindu-și vocea, îi spuse:
– Draga mea! Știu că suferi cumplit în urma pierderii surorii tale, dar nu poți da năvală așa și să faci scandal!
– Nu despre asta este vorba!
– Dar despre ce?
– Mâncarea ! Cum poți permite vânzarea alimentelor vechi ? Vei periclita sănătatea oamenilor!
– Când vei ajunge și tu la conducere vei înțelege că trebuie să faci anumite compromisuri. Țara trece prin momente de restriște și nu avem suficienți bani pentru a ne permite hrană de cea mai bună calitate!
– Dar noi ne putem ghiftui, nu? țipă ea.
– Ahnio! țipă la rândul său regele, ridicându-se totodată din jilț.
– Când voi ajunge acolo, și arătă cu degetul tronul, lucrurile se vor schimba! Și-i întoarse spatele, părăsind încăperea fără să salute.

  Bulversat de reacția fiicei sale,
regele se prăbuși năucit pe tron. Nu înțelegea ce vrea să însemne toate acestea. În acea clipă, ca un ecou îi rasunară în urechi cuvintele Marii Preotese: "Vă doresc o viață lungă, Majestate!„