Pe cont propriu [Volumul I]

Capitolul 6-Consecințe și neînțelegeri

     — Băieți, îmi pare rău că v-am ignorat zilele astea!

     — Coco, tu ești? întreabă Scott surprins, iar eu mă încrunt.

     — Tocmai ai spus "îmi pare rău"? Coco și-a cerut iertare! Wow, ce s-a întâmplat? intervine și Hunter.

     — Măcar cu prietenii mei să mă comport cum se cuvine! mă apăr eu.

     — Bine, te iertăm! spune Scott și toți trei batem palma într-un mod ciudat.

     — Mamă, poți să pleci! îl aud pe Hunter șoptindu-i unei femei de lângă el.

     — Hunty, e în regulamentul școlii. Trebuie să rămân cu tine până când pășești în curtea liceului, îi răspunde doamna.

     Eu și Scott începem să râdem pe înfundate.

     — Hunty? îi șoptesc eu lui Scott, făcându-l să râdă și mai tare.

     — Atunci vom intra. Haideți! ne spune Hunter, așa că pornim spre intrarea în liceu.

     — "Hunty", te-ai supărat? spune Scott accentuând porecla.

     Încep să râd, însă primesc o privire urâtă din partea lui Hunter. Intrăm în clasă. Profesoara încă nu a ajuns, așa că am timp să îi analizez pe toți. Încă mă gândesc la ce s-a întâmplat ieri, în ora de sport. E posibil să îmi fi ieșit puțin din fire aseară, și astfel am cam conceput un plan nevinovat despre cum astăzi cele două vor avea de suferit. Nimic grav, oricum.

     Un grup de șase copii se joacă Ligretto la o masă din colț, două fete și un băiat își fac temele, sunt care încă nu au ajuns, și două fete vorbesc încet într-un colț al clasei. Sunt chiar Miss Universe, care par că se ceartă pe un subiect foarte aprins. Îl rog din priviri pe Scott să afle despre ce vorbesc cele două, așa că acesta se furișează în spatele lor și își găsește o ocupație.

     După câteva minute, Scott se întoarce și se oprește la banca mea.

     — Tot ce am reușit să înțeleg a fost "Dacă va afla că noi am făcut-o? O să ne bată cum i-a bătut pe ceilalți!".

     Oh, deci chiar despre mine vorbesc. Păi, asta e perfect. Măcar nu vor fi atât de surprinse când pumnul meu va face cunoștință cu fața lor.

     Când să mă ridic pentru a le ciufuli pe cele două, în clasă intră profesoara. Cred că spectacolul trebuie să mai aștepte.

***

     Imediat cum profesoara părăsește clasa, mă ridic și vreau să mă năpustesc asupra lor, dar o mână mă oprește.

     — Ce vrei să faci?

     — Lasă-mă, Hunter! Ele mi-au pocit nasul! Nu pot lăsa lucrurile așa! îi răspund eu smulgându-mă din strânsoarea lui.

     Nu îl bag în seamă când mă strigă să mă opresc știind că ceea ce urmează să fac este bine. Chiar dacă se spune că nu trebuie să îți faci singur dreptate, ei bine, în cazul meu nu se aplică această regulă.

     O apuc de păr pe una dintre ele strângând-o tare.

     — Las-o în pace! strigă cealaltă și se pregătește să mă lovească, dar îi dau un pumn în nas, făcând-o să se dea trei pași mai în spate.