Nimfele aerului (PAUZA)

Capitolul 7

Capitolul 7

- D...Da, răspunse Scott şovăitor. De ce?

- Oh, Doamne...Chiar îmi era teamă de asta. Trebuie să vă spun ceva neapărat. Aveţi ceva de băut? Întrebă moşneagul păstrăndu-şi expresia gânditoare.

   Deşi cei doi nu prea ar fi vrut să vorbească cu nimeni, au fost totuşi curioşi cum de bătrânul ştia că au fost în luminiş, aşa că Jackson intră în casă, ieşind mai târziu cu o sticlă plină cu whisky, din care începu să îi toarne moşneagului.

- Doar voi trei aţi fost acolo sau a mai fost cineva? Dacă a mai fost vre-o persoană, ar trebui să îl chemaţi şi pe el, spuse moşneagul mângâindu-şi barba stufoasă şi neîngrijită.

- Am fost patru. Noi doi, Matt, cel care a dispărut şi Taylor, un prieten de-al nostru, care acum este plecat în capitală, deci nu poate veni.

- Păcat..., zise moşneagul dând pe gât un al doilea păhăruţ de whisky. Voi ştiţi povestea ielelor? Defapt, de ce vă întreb...dacă aţi fi ştiut ceva, nu eraţi în situaţia asta acum. Ei bine... La noi, acele femei sunt cunoscute ca şi Iele, un fel de driade, sau sirene ale pădurii, ca să înţelegeţi mai simplu. Sunt femei cu puteri supranaturale şi foarte seducătoare, genul de fiinţe paşnice, atâta timp cât nu le deranjezi din dansul lor. Totuşi, ceea ce nu prea multă lume ştie este că acestea îşi au originea încă din antichitate. Pe când emigrantii abia şi-au stabilit teritoriul aici, zeul lor, Zalmoxis, obişnuia să se plimbe printre supuşii săi şi să îi ghideze, să le arate cum să se descurce cu vânătoarea, cu gospodăria şi cu pământurile, dar şi cu inamicii. Nu era de mirare că poporul a putut mereu să ţină piept chiar şi celor mai duri dintre duşmani. Totuşi, tot petrecând timpul între muritori, acesta s-a îndrăgostit de una din ei, o ţărancă. După un timp, aceasta îi făcu cinci fete nemaivăzut de frumoase. Chipurile lor se spunea că rivalizau cu frumuseţea şi lumina lunii, corpurile lor păreau că sunt desprinse din cer, iar vocile lor sunau precum cele ale îngerilor lui Zalmoxis. Timpul a trecut, iar cele cinci fete au crescut şi le-a venit vremea să se mărite. Totuşi, având sânge divin în ele, oamenii nu îndrăzneau să le pângăreze. Astfel, timpul trecu tot mai mult, iar fetele rămâneau singure şi neatinse, până într-o zi când ele se îndrăgostiră de alţi cinci băieţi din popor. Lucrurile poate ar fi mers bine, dacă aceştia nu aveau deja sotiile lor. În timp, gelozia, invidia, ura şi dorinţa au pus stăpânire pe ele. Fără să se mai controleze, acestea omorâră femeile acelor bărbaţi, iar pe ei îi luară în pădure pentru a-i vrăji să fie doar ai lor. Auzind acestea, Zalmoxis, tatăl lor se înfurie şi le apăru în faţă, blestemându-le să fie veşnic chinuite de sentimentele ce le-au nutrit,iar dacă ar fi găsit un bărbat care să le facă copii, aceia să fie doar fete şi precum mamele lor, până fiecare din ele va găsi pe cineva care le vor accepta fără farmecele lor. Cel puţin, asta este povestea generală, adăugă bătrânul dând pe gât şi ultimul păhăruţ de whisky. -Ce-i asta, s-a terminat? Mai aveţi puţin băieţi? Eu abia am început să povestesc, adăguă acesta ridicând paharul în dreptul ochilor şi arătând un zâmbet lipsit de câţiva dinţi.

   Dându-şi ochii peste cap, Jackson îi făcu semn lui Scott că îi rămâne dator şi intră iar în casă, ieşind de această dată cu o sticla mai marede whisky.