Nimfele aerului (PAUZA)

Capitolul 8

Capitolul 8

     Trecuse aproape o săptămână iar familia lui Emily, în sfârşit primi cadavrul fetei de la medicul legist. Fiind oameni credincioşi din fire, aceştia deciseră să ţină o seară de priveghi, pentru împăcarea sufletului fetei, urmând ca a doua zi să o îngroape. Pentru cei şase rămaşi, atmosfera părea din ce în ce mai greu de suportat, având uneori impresia că pereţii camerei încep să se strângă tot mai mult, sau că aerul era din ce în ce mai greu de respirat, aruncându-i din când în când câte o privire sicriului din centrul camerei. Corpul fetei, era îmbrăcat cu o rochie ca de banchet, sicriul ei fiind împodobit cu flori în relief, dar şi înconjurat de o multitudine de flori ce răspândeau un parfum dulce în toată încăperea. Cu toatea astea, chipul îi era acoperit cu o eşarfă neagră de mătase, de care nimeni nu avea voie să se atingă.

    „Vrem ca toţi să o ţină minte veselă, zâmbitoare şi frumoasă, nu aşa cum este acum”, tot spuneau părinţii şi rudele ei.

   Deşi atmosfera era potrivită unui priveghi, iar cea mai tristă faţă era una serioasă, pe faţa mamei lui Emily, se putea citi faptul că încă mai plângea de fiecare dată când părăsea camera.

    Într-un colţ al dormitorului unde se afla sicriul, Scott, Jackson şi Taylor, discutau despre cele spuse de bătrân:

- Măi, eu zic să nu fim proşti. Trebuie să vorbim cu ele, să le spunem, să facem ceva. Nu trebuie să le târâm pe ele după noi,  zise Scott, uitându-se din când în când la sicriul lui Emily.

- Eu zic să nu. Sunt cu Hanna de foarte mult timp şi nu vreau să mă despart dintr-o superstiţie. Până nu văd cu ochii mei, nu cred, mai ales ştiind că şi voi aveaţi câteva jointuri pe acasă... Mie unu mi-se pare o prostie. Din câte îmi amintesc, a scăpat un criminal în serie de poliţie, pe undeva prin zonă.  De unde ştim că nu a fost el şi că ce ai văzut tu că s-a întâmplat cu Matt era o halucinaţie, replică Taylor frustrat, dar în şoaptă.

- Eşti prost! Acum încerci să îţi ascunzi teama. Ştiu că nu e cea mai logică explicaţie, dar e singura plauzibilă pe care o am. Şi ai văzut şi tu ce s-a întâmplat cu fetele alea de la lac. Ceva nu era în regulă cu ele, dar eram prea...fascinaţi ca să ne dăm seama. Îţi zic sigur, chiar cred că ar trebui să îi spui Hannei toată povestea. Şi în plus, dacă aş fi fost drogat, atunci cum explici dispariţia lui Matt? A trecut aproape o săptămână de când a dispărut şi nu-i nici o urmă de el, adăugă Scott, strângând puternic din dinţi pentru a nu ţipa.

- Cine dracu ştie? Poate o fi fost deprimat. Sincer,..îmi e teamă să nu îl găsească poliţia spânzurat de vre-un copac, continuă Taylor cu un oftat adânc.

- Lăsaţi măi, nu cred că Matt e genu’ de om să se dea bătut aşa uşor. Totuşi, eu susţin ideea lui Scott, chiar trebuie să îi zici Hannei ce s-a întâmplat. Ori asta, ori să te desparţi de ea fără să îi spui prea multe detalii. Dacă ţine la tine pe cât spui tu, poate o să îşi asume riscul şi o să stea cu tine, indiferent de ce e vorba, adăugă Jackson puţin cam trist.

- Da tu ce ai făcut de ai pretenţii la mine? Ce, vrei să te cred că i-ai zis ce s-a întâmplat? Zise Taylor uitându-se urât la Jackson.

- Nu, nu i-am zis ce s-a întâmplat. Nu am vrut să o îngrijorez, dar nici să o pun în pericol, aşa că i-am zis că nu mai ţin la ea. Mi-a zis de câteva ori că mă urăşte, iar apoi să ne împăcăm, dar am tot refuzat-o....chiar îmi e teamă să o văd rănită, spuse Jackson după un oftat adânc şi puternic, cu privirea fixată spre sicriu, în timp ce îşi rezema barbia cu pumnii, lăsând o lacrimă să îi scape pe obraz.

- Îmi pare rău să aud asta, dar cred că ai făcut ce trebuia, îi zise Scott încercând să îl îmbărbăteze şi să ignore lacrima lui Jackson.

- Măi, voi sunteţi praf aici. Nu ştiu ce aţi luat, dar v-a dereglat rău minţile. Vă zic, e criminalu’, da’ fie cum vreţi voi. Eu încă nu mă despart, adâugă Taylor, ridicându-se din locul său şi îndreptându-se spre Hanna, care abia intrase în cameră, şi punând o mână pe umărul ei, în semn de consolare.

     Restul serii,a fost şi mai greu de suportat decât până atunci, Scott încercând să îl îmbărbăteze pe Jackson, dar să şi prindă un moment să discute cu Aria. Jackson încercând să o evite pe Amanda, iar Taylor încercând să o îmbărbăteze pe Hanna. După câteva ore, gaşca decise să se îndrepte acasă ca să se odihnească pentru înmormântarea de a doua zi.

    Rupt de oboseală, dar şi din cauza atmosferei de la priveghi, Scott se trânti în pat, adormind cu ochii aţintiţi pe tavan. Totuşi, de cum se crăpă de dimineaţă, acesta se trezi din nou plin de transpiraţie, panicat şi cu inima bătându-i puternic. Avusese din nou un vis, doar că acum, parcă ar fi văzut cum a murit Emily, l-ar fi văzut pe Matt rătăcit şi urmărit de o creatură ciudată, dar şi pe ceilalţi cinci într-un sicriu...

    Spre amiază, cei trei se întâlniră acasă la Emily, pentru a-şi lua un ultim „rămas bun” de la prietena lor. Tot drumul până la biserică, a fost presărat de plânsete, iar vremea ploioasă părea să încurajeze atmosfera. În biserică, cei şase ţinură câte un discurs ce avea ca scop atât îmbărbătarea familiei, dar şi de a arăta felul în care au văzut-o ei pe Emily şi cum ar fi fost dacă şi Matt le-ar fi fost alături.

     Câteva sunete puternice, anunţară că se apropie vremea unui ultim rămas bun.  Cu o cască în ureche şi cu un trandafir în mână, Scott se aplecă deasupra gropii şi a sicriului udat de ploaie, sărută floarea şi îi dădu drumul în groapă, şoptindu-i un: „Ai girjă de tine, poate ne vom revedea!”, iar apoi întorcându-se la ceilalţi.