Liu Homicidal - An untold story

Capitolul II

     Mergeam pe stradă precum un cadavru ambulant, balansându-mă dintr-o parte în alta. Un trup fără suflet, o marionetă, asta devenisem. Şi mă uram nespus de mult pentru asta.

   — Nu te voi ierta niciodată pentru ce ai făcut, am spus, privind în gol.

"Să mă ierţi? Ai uitat cumva cine ţi-a tot salvat până acum fundul, ai uitat?!"

   — Nu ţi-am cerut niciodată ajutorul, nu ţi-am cerut niciodată să mă laşi în viaţă! i-am retezat-o cu repeziciune. M-ai folosit până acum doar ca să-ţi poţi îndeplini scopurile tale mizerabile, nimic mai mult.

     Nu mi-a mai dat niciun răspuns pentru că tot ce îi spusesem era adevărat, îi rănisem orgoliul, şi asta îl durea la maxim. Regret ziua acea în care mi-am pus totul la bătaie, doar pentru o clipă de răzbunare.

"Liu, îţi mai spun pentru ultima dată... nu uita de ce suntem aici."

   — Cum aş putea uita când îmi tot repeţi asta mereu, şi mereu, şi mereu?! am urlat, apucându-mă nervos cu ambele mâini de cap.

"Poate ai vrea să vezi cum e atunci când nu respecţi ordinele Lui şi nu îţi duci misiunea până la capăt... crede-mă, Liu, nu îţi va plăcea deloc," o spuse pe un ton atât de jos, exact ca în filmele acelea vechi de groază.

     Uitasem pentru un moment de acel personaj care luase oarecum parte la schimbarea pe care am suferit-o.

     Chiar credeaţi că noi nu suntem monitorizaţi sau că nu avem acolo sus pe cineva care ne coordonează după bunul lor plac? Ţin să vă anunţ că v-aţi înşelat amarnic.

     Se află pretutindeni, acolo unde erai şi tu era şi el, şi te privea din umbră şi îţi citea orice mişcare pe care aveai de gând să o faci. Îmi era cam greu să-l descriu, dar tot ce spune e că se asemăna exact ca acel monstru care se ascundea sub patul fiecărui copil care se pregătea să se ducă la somn. Exact aşa, numai că de data aceasta era chiar pe bune, şi nu doar o simplă poveste de speriat copiii pentru a-i face să te asculte.

     Îmi oferise cea de-a doua şansă la viaţă, dar îmi ceruse în schimb să-l găsesc pe SlenderMan şi să le distrug asediul, mai exact locul unde se ascundeau de văzul lumii. Sully era de fapt cea de-a doua personalitate a mea care se declanşase după operaţie, ceea ce mă făcea în prezent o persoană bipolară.

     Tot ce voiam era să mă răzbun pe Jeff, nu aveam de împărţit cu nimeni altcineva nimic. Voiam doar să-l fac pe dragul meu frate să sufere, să simtă şi el pe pielea lui cum e să înduri atâta durere, dar parcă uneori nu voiam să îmi duc mai departe răzbunarea asta...

"Doar ştii şi tu că maestrului Zalgo nu îi place să aştepte prea mult, aşa că nu mai putem trage de timp şi..."

   — Ars, am zis direct.

"Huh? Ce ars?" spuse confuz Sully.

   — Simt un miros foarte puternic de fum, asta numai dacă...

     Şi aveam dreptate. Cineva, adică cele două nemernice, au dat foc la casa noastră şi puteam să jur că Anna era înăuntru. Nu am mai stat nicio clipă pe gânduri şi am făcut cale întoarsă, luând-o la fugă. Dacă alergam puţin mai repede, în mai puţin de trei minute eram acolo.

"Ce crezi că faci, Liu? Ai înnebunit?!" mă mustra amicul din capul meu.

   — Fac ceea ce trebuia făcut de la bun început, i-am răspuns, alergând de data asta mai repede că înainte. Nu mă poţi opri Sully, măcar de data asta, lasă-mă să-mi plătesc datoria.

     Cu cât mă apropiam mai mult de vechea casă cu atât vedeam cum focul se răspândea şi mai mult în jurul ei. Nu ştiam ce să fac mai repede ca să o pot scoate din acel infern. Am zbughit-o spre uşa din faţă şi abia după câteva secunde mi-am dat seama că o încuiaseră, ceea ce însemna că şi cealaltă din spatele casei se afla în aceeaşi situaţie. M-am dat câţiva paşi în spate, apoi m-am aruncat spre ea, încercând să o scot din balamale, dar era de neclintit şi dura prea mult.

     Am adunat din curte câţiva bolovani şi i-am aruncat spre ferestrele din living, de unde a fost provocat fumul, reuşind să le sparg pe fiecare în parte dintr-o singură lovitură. Imediat după asta, fumul începu să iasă cu repeziciune din casă, venind odată cu el şi un miros ce îţi tăia răsuflarea. Mirosea a benzină sau a motorină.

   — Nenorocitele, am spus parcă scuipând cuvântul ăsta pe gură.

"Acum putem pleca, Liu? Simt prezenţa a două persoane care vin spre noi, undeva cam la circa treizeci de metri faţă de unde stăm noi acum."

   — Se pare că i-a cam luat ceva până şi-a dat seama, am spus, uitându-mă pe poteca ce dădea la acel conac care era ascuns în pădure. 

"Te ascunzi azi sau nu?" îmi spuse Sully de data asta pe un ton sarcastic.

   — Da, da, nu mai trăncăni atât, i-am retezat-o rapid. Îmi pare rău frăţioare, dar revederea noastră va mai avea de aşteptat.

     Le puteam simţi de data şi mai bine prezenţa celor doi, aşa că am luat-o la pas rapid, lăsând din nou totul în urma mea.

_________________________________________________________________

hello again, guess who's back.

gata si cu bac-ul, a dat domnul sa se intample si asta.

de acum incolo voi posta mai des, god bless the vacanta asta.

see ya soon again.