Liu Homicidal - An untold story

Capitolul VII

     Planul era deja conturat şi aproape finalizat. Tot ce mai rămânea de făcut era doar să aşteptăm ca lucrurile să se petreacă şi să decurgă într-un mod normal. Nu aveam un motiv anume pentru a accelera desfăşurarea evenimentelor. Preferam să stau liniştit şi să observ cum totul avea să se întâmple după bunul meu plac. La început nu voiam să merg mai departe cu planul ăsta, dar nu mi s-a mai oferit o altă opțiune că să pot schimba anumite lucruri. Trebuia să fac ceea ce era de făcut. Şi îmi reuşea numai dacă nu dădeam înapoi. Nu mă mai puteam lăsa distras de ceea ce se petrecea în jurul meu, trebuia să mă axez numai pe ceea ce îmi propusesem. Nu mai era loc pentru regrete şi nici pentru gânduri inutile.

"Totul până acum mergem confrom planului, chiar sunt surprins că nu ai dat înapoi, Liu."

   — Aveam altă cale? spuneam în timp ce trăgeam fumuri scurte şi dense dintr-o țigară.

"Ştiu că încă eşti supărat pe mine pentru ce ți-am făcut, dar trebuia să o fac. Nici eu nu aveam altă cale."

   — E deja în trecut, să o lăsăm acolo.

     Voiam doar să stau şi să privesc în jur. Nu simțeam nevoia de alte discuții inutile şi fără rost. Nu aveam starea şi nici cheful necesar să mă mai cert. Trebuia să-mi focalizez energia şi mintea pe lucruri mult mai importante. Stăteam într-o poziție turcească, pe o piatră destul de lată, undeva la câțiva metri de un lac artificial din parc. Îmi plăcea mult zona de când am descoperit-o prima dată acum câțiva ani şi veneam mereu aici pentru a-mi limpezi mintea. Drept înainte era o cărare care te ducea direct în pădure şi erau şanse chiar foarte mici să reuşeşti să te rătăceşti. Nu uram să-mi petrec o parte din timp în aer liber, puteam spune că era singurul lucru care reuşea să mă calmeze şi să mă ajute să iau anumite decizii în privința multor lucruri.
După ce lăsasem ca ultima țigară din pachet să se termine cu ajutorul vântului, m-am uitat dezamăgit în căutarea unei speranțe că voi mai găsi încă una rătăcită prin pachet.

   — La naiba şi cu asta, am spus iritat, în timp ce sfărmam cu o singură mână cartonul care conținea o bucată din viața mea de zi cu zi.

     Fără să mă clintesc de pe piatra pe care stăteam, l-am aruncat spre cel mai apropiat coş de gunoi. Sully în tot acel timp nu mai zisese nimic, probabil înțelegând că nu avea ce să-mi mai spună după toate cele întâmplate. Chiar când speram că voi mai trage puțin de timp ca să-mi mai pot relaxa mintea, liniştea fu spulberată numaidecât.

   — Liu, prada s-a pus în mişcare, se auzi Jane din spatele meu.

   — Foarte bine, amica ta cum se mai simte? i-am răspuns la mesaj fără să mă întorc cu fața spre ea.

   — Să spunem că încă e cu nervii la pământ. Liu, noi te-am avertizat că e periculoasă, dar tu ai refuzat să...

   — Gata, gata, am zis fluturând din mână. Am înțeles unde vrei să ajungi cu asta, aşa că le poți păstra în continuare pentru tine.

   — Tu nu vrei să înțelegi!

   — Cred că tu nu vrei să înțelegi, Jane! i-am zis, aruncându-i o privire fulgerătoare şi rece în semn de tăcere. Dacă ai venit să provoci şi mai multă zarvă decât e nevoie mai bine te retragi.

     Rămăsese preț de câteva secunde pe loc, fără să mai spună nimic, apoi a rupt din nou tăcerea, de data asta spunând totul scurt şi la obiect.

   — Anna s-a dus în căutarea primarului exact cum ai plănuit, acum mă voi retrage, zise şi plecă imediat fără să mai stea pe gânduri.