Liu Homicidal - An untold story

Capitolul III

"Măcar o dată în viaţa ta gândeşte şi tu cu creierul, nu cu partea dorsală!" ţipă Sully de mai bine de câteva minute în capul meu.

     Au trecut aproape două zile de când o ajutasem pe Anna să scape din fosta noastră casă care fusese incendiată din cauza a două uşuratice. Speram din tot sufletul ca şi de data asta să fi reuşit să o salvez, cum am făcut-o de prima dată. Încă ţin minte şi acum când le-am văzut pe cele două cum plănuiau moartea în secret a Annei în spital. Totul se petrecuse atât de repede. Parcă vedeam şi acum acele imagini care nu voiau să îmi mai dea pace.

     Ajunsesem cu părinţii mei la spital, imediat după ce auzisem că Jeff era în stare foarte gravă din cauza unei încăierări în casa vecinei care ne-a întâmpinat în prima zi de când ne mutasem aici, în Oregon. Cei trei nemernici care se luaseră de noi, atunci, au avut tupeul de a se arăta pentru a doua oară. Din câte înţelesesem de la ai mei, doar unul dintre ei a reuşit să scape cu viaţă, iar ceilalţi doi au murit pe loc.

"Liu, trebuie să ne grăbim şi să nu mai pierdem timpul, m-ai auzit?"

     Reuşisem să înţeleg că aceasta gaşcă formată din cei trei aveau ceva cu noi, dar cele două ce naiba aveau de împărţit cu Anna? Ascultasem fără să vreau discuţia dintre mama şi sora ei vitregă fix în momentul când i-au băgat asistentei care era de gardă în acea zi, un plic cu bani, în buzunarul halatului. Îi spusese să îi introducă Annei în branulă o cantitate cât mai mare de morfină pentru a o omorî în somn, şi astfel că nimeni să nu fie suspectat.

"Tu asculţi măcar ce spun, sau vorbesc singur ca un nătărău, de minute bune în şir?" mă mustră din nou Sully, de data asta provocându-mi o dulce reuniune cu asfaltul.

   — Tu chiar nu ai ce face şi îţi verşi piticii pe mine? m-am răstit la el deja nervos până peste cap. Dacă mă vedea vreun trecător că vorbeam de unul singur, clar mă cataloga drept vreun țăcănit scăpat din spitalul de nebuni, sau în cel mai rău caz după ce se holba pentru câteva secunde spre mine, îşi făcea o cruce rapidă şi pleca mai departe.

"Concentrează-te, Liu! Şi eu care credeam că eu sunt cel copilăros de aici. Avem atâtea de făcut, adună-te şi să le rezolvăm odată!"

     M-am ridicat de pe trotuar, ştergându-mi pantalonii plini de praf. Nu era chiar atât de uşor să îţi întreţii hainele de culoare neagră, dar nu mă vedeam îmbrăcat în altceva decât în haine sumbre şi negre.

     Am lăsat ca un oftat lung să-mi scape printre buze şi mi-am văzut în continuare de drum. Mergeam de minute bune cam prin aceeaşi zonă fără să ştiu exact pe unde să mai merg. M-am oprit pentru câteva secunde din mers şi mi-am ridicat privirea spre cer. Se pare că stelele nu au mai strălucit niciodată ca în această seară. Între timp, un zgomot asurzitor a distrus liniştea care se lăsase asupra cartierului.

"Fii cu ochii în patru! O bestie feroce se află pe urmele noastre!" se impacientă Sully.

   — Da, Sully, stomacul meu care moare de foame de atâtea zile! am spus în timp ce dădeam cu piciorul într-o piatră. Sunt acasă de câteva zile şi nu am mâncat mai nimic, o să mor cu zile din cauza ta.

"Ai văzut tu vreodată vreun drac mort, şi nu ştiam eu?" spuse acesta pe un ton plin de sarcasm.

     Mi-am dat ochii peste cap în semn de nepăsare. Tot ce conta acum era stomacul meu, lumea putea fi distrusă şi altă dată. Niciun răufăcător nu îşi ducea planul până la capăt cu stomacul ghiorţăind.

     În timp ce Sully încă trăncănea despre ideile lui care nu reprezentau niciun interes pentru mine, am început să adulmec din aer orice fel de miros care mi se părea cunoscut. În unele locuri mirosea a gunoi, în altele a mult parfum feminin greţos care pur şi simplu îţi tăia respiraţia. Dar, după două ore de căutare neîncetată am dat de ceea ce căutăm.

     O casă micuţă, vopsită în alb şi maro avea ceea ce îmi lipsea mine cel mai mult acum. Cu doar o singură mişcare, am sărit gardul viu care înconjura casa de la un capăt la altul şi m-am dus spre partea din spate a casei. M-am deplasat precum o felină care era pe cale să-şi prindă prada, în timp ce mă susţineam cu o parte a corpului de peretele lateral al casei.

"Am înţeles ce vrei să faci, Liu! Vrei să îţi potoleşti foamea, omorând persoanele din această casă, bine gândit!" începu amicul enervant să vorbească din nou.

     L-am ignorat cum o făceam de obicei, şi cu ajutorul călcâielor m-am ridicat spre fereastra care era deschisă pe timp de noapte, luând într-o fracţiune de secundă ceea ce mă interesa. Fără să mai stau pe gânduri, am ascuns prada sub tricou şi am luat-o la sănătoasa, fără să mă mai uit în spatele meu.

     Ajunsesem din nou într-un loc, care de data asta nu prea era populat de lume şi m-am aşezat în poziţie turcească pe iarbă. Am scos cu grijă de sub tricou prada pentru care m-am chinuit ore în şir să o găsesc şi am început să o tai în bucăţele cât mai mici cu ajutorul cuţitului pe care îl aveam veşnic cu mine oriunde mă duceam.

"Cred că îţi baţi joc de mine! Tu chiar erai serios când ai făcut asta?!" a spus, răstindu-se la mine pentru a nu ştiu câta oară pe ziua de azi.

   — Ce vrei să spui cu asta? am zis, admirând ceea ce prinsesem în această seară.

"Pentru bucata asta de tablă ne-am risipit noi o bună parte din noapte?!"

   — Vezi cum vorbeşti! Nu am de gând să te las să îmi jigneşti mâncarea, mai ales lasagna asta după care am salivat un car de ani, ca să o pot gusta din nou, i-am spus în timp ce înfulecam o bucată mare din acest preparat cu carne. Până să mă apuc din a lua altă îmbucătură din minunăţia asta, am luat un elastic uzat pe care îl găsisem rătăcit prin buzunarele pantalonilor şi mi-am prins părul care venea undeva până pe la mijlocul spatelui, într-o coadă de cal.

     Poate nu puteam vedea asta, dar am simţit cum Sully şi-a tras o palmă sănătoasă şi zdravănă peste faţă exact ca în filmele cu proşti. Pe lângă a ce a urmat să îmi spună şi să îmi reproşeze, mi-am văzut liniştit, în continuare, de felul meu de mâncare preferat.

_____________________________________________________________________________

cam tarziu, dar merge ca de obicei.

un mic anunt: cine vrea dedicatie pentru urmatoarele capitole ce vor urma sa fie postate, sa spuna ca sa stiu din timp, ce si cum.

love ya, guys.