Eclipse: A tale of two lights

Capitolul 4: Ochi Otraviti

Din codrul de brazi se iveau 70 de calareti in armuri negre. Soarele Negru lumina slab ultimele momente ale zilei. Steaua inca mai avea lumina, insa caldura ei lipsea.
In fruntea calaretilor pe un cal negru cu doua coarne indoite, statea un tanar incoronat ce purta o mantie verde-inchis. De sub coroana aurie cu trei colturi, parul sau negru si des se juca rebel in vantul rece. Coroana ii acoperea ochiul stang, insa in ochiul lui drept se putea citi o liniste interioara macabra si un regret nespus. Dincolo de ochii lui era un gol imens.
Taiyomu avea ochii otraviti. Inima lui batea odata cu galopul calului, pe masura ce se apropiau de destinatie. Cavalerii ce il insoteau erau supusii lui cei mai zdraveni. 70 de cavaleri erau tot ce luase din Esolis (asta si sabia lui de otel negru) cand a decis ca nu mai poate sta in umbra pentru totdeauna.
"Nu-i cale de intoarcere aici" gandi el. " Cu fiecare pas al calului, ma apropii de un destin care nu e al meu. Zeii erau beti cand au inventat destinul. Au pus lanturi muritorilor. Lanturi pe care le port si eu, Sange din Zeul Soare, Sange de Dragon Zeu al Soarelui Negru. Prostii. Destinul e o frauda. Un pretext pe care zeii il folosesc sa se simta superiori muritorilor. Dar orice zeu poarta lanturile lui..." suspina in mintea lui.
"Toata viata mea am visat ca eu voi fii cel ce face in sfarsit ceva concret pentru regatul asta sfaramat lasat mostenire de tatal meu. Un regat de fiare si ucigasi cu sange rece. Un regat ce si-a pierdut Lumina. Si acum, ca sa o aduc inapoi devin unul din ei. O fiara ucigasa cu sange rece care ataca pe la spate, crud, tinta. Mi-am vazut viata ca pe un sacrificiu ce il voi da poporului meu. Asta pana cand am vazut adevarul aratat de Soapta Divinitatii. Nu sunt sigur ce vreau. In mod cert asta nu mai e dorinta mea. Dar trebuie sa merg inainte. Pentru cauza in care am crezut odata" isi zise. "Regret ca am pornit la drum nevoit sa iau viata unui om. E un pacat pentru care voi plati mai tarziu. Dar, acum, ca am pasit pe acest drum, sa ma intorc nu mai pot. Totul e oare o minciuna? Aceasta realitate? Aceste ganduri? Lumina... Lumina mea. Voi lua Lumina intr-un mod sau altul. Niciun alt rege dinaintea mea nu a reusit sa faca nimic mai mult decat ce am facut eu. Distrugerea turnului de aparare din estul Omensisului odata cu gardianul sau e cea mai mare realizare a regatului meu. Sunt blestemat sa fiu zeul lor. Sunt blestemat cu acesti ochi otraviti. Dar voi rupe acest blestem... candva si imi voi capata lumina. O Lumina a mea..."
Taiyomu isi aminti de un vis ce il avea in copilarie. Isi aduse aminte cum fugea si din spatele lui un nor de fum incerca sa-l acopere. Si se indrepta spre o padure. Dar visul nu s-a terminat niciodata. Niciodata nu ajunse la Padure.
Calaretii inaintau catre rasarit tot mai rapid. Iarba de smarald a pajistei tresarea in soaptele vantului. Pasarile cerului parca sfidau marsul cavalerilor. Parca natura nu recunostea vointa Urmasului Zeului Soare. La un moment dat, un soldat se apropie de Taiyomu si ii spuse:
-Suntem la un ceas de Omensis, Maria Ta!
-Bine atunci! Infiltratori porniti! Si 20 din ei se rupsera de grup. Acesti cavaleri erau vrajiti de mai inainte, sa arate a Ingeri pentru oricine ii vedea.
Taiyomu ramase langa doi osteni neobisnuiti. Cel din stanga lui era infasurat bine intr-o armura neagra astfel incat sa nu poata iesi decat daca lantul era rupt de sabia Regelui. Acest criminal al Esolisului era insa cel mai eficient combatant al taberei lui Taiyomu. Numele lui era Kagar Cel Uitat. O licarire verde macabra se vedea dincolo de gaurile coifului sau. In dreapta Regelui, intr-un car tras de doi cai era pus corpul in putrefactie al lui Azabu. Lasa in urma o dara de sange negru, iar duhoarea ce o emana era insuportabila. Azabu era produsul esuat al magiei unui Necromant Esolian care a incercat sa dea viata mortilor. Printre dintii ciuruiti Taiyomu putu sa auda glasul ragusit al aratarii:
-Dupa ce Regele termina cu Luna, Azabu vrea oasele. AZABU VREA OASELE REGINEI, tipa atunci . Taiyomu incuviinta absent. Din cosciugul de metal se auzi apoi:
-Da, Alteta. Si dupa ce rupi bine lumina din Regina aia, poti la fel de bune sa-mi dai si drumul, zise Kagar cu un raset gros.
Taiyomu asculta cererile celor doi. In sinea lui isi spuse:
"Regele unor calamitati dezgustatoare. Eu sunt Zeul acestor monstrii, cu alte cuvinte, traiesc din mila mea. Eu sunt cel care le asculta dorintele. Pacat ca aceste doua bestii fac degeaba umbra pamantului. Stiu bine ca nu asa voi lua Lumina, pornind la razboi in secret ajutat de doua papusi prost facute . Sa vars sange nevinovat asta nu-mi doresc. Dar e singura cale pe care o am acum. Ma intreb cum arata scorpia de Regina care a furat lumina din sufletul oamenilor mei", isi zambi in sinea lui Taiyomu.
Peste un ceas ajunsesera la marginea orasului. Dupa ce arcasii de pe ziduri au fost ametiti, Taiyomu si armata lui asteptara afara dupa semnalul infiltratorilor. Cand acesta veni, Taiyomu elibera un vant ocult peste palat, blocand orice utilizare a magiei temporar. Apoi, inchizandu-si ochii, pasi in mintile tuturor celor din interiorul cetatii, instaland teroarea. Puterea mintilor a mii de oameni il coplesira, insa Taiyomu isi reveni repede. Fu nevoit mai apoi sa intre in cetate insotit de ceilalti cavaleri ai sai, caci Regina Yuna disparuse. Intrand pe poarta altarului, vazu din turn doi ochi turcoaz ce il priveau, apoi distinse silueta Reginei.
"Poate ca nu arata asa rau!"gandi el si zambi. Dar Azabu pleca deja sa o vaneze. Parca ii parea rau ca pocitania aia avea sa o raneasca pe Regina Yuna. Ca sa se asigure ca niciun cetatean nu va face nimic necugetat, Taiyomu incerca sa ii tina la distanta cu teroarea unei gauri negre. Situatia devenea din ce in ce mai incurcata.
"Asadar de aici incepe sfarsitul...."
Peste cateva momente auzi pansetul Reginei din turn, dar o licarire slaba il facu curios. "Asta clar nu vine de la Azabu" Atunci simti cum vantul sau care reduce la tacere isi pierde efectul. Oprindu-si gaura, Taiyomu privi cu atentie turnul.
"Of scapa..." zise el calm. O parte din el dorea ca Regina sa scape din colivie. O parte din el il impingea catre casa lui intunecata. Ceva il chema in Esolis.