Eclipse: A tale of two lights

Capitolul 9: Ochiul Sfârşitului

*Şoimul*
Omensisul de vest era îngenunchiat. Orăşenii, nu aveau linişte cu Esolienii prin preajma, şi lipsit de Regina, Omensisul nu mai avea mult până să se destrame. Singura speranță a regatului era armata Şoimului, ce se apropia rapid din nord să elibereze oraşul de uzurpatori. Şoimul era faimos ca fiind al treilea cel mai puternic supus în viață al Reginei Lună. Acesta a fost antrenat în artele războiului de către maeştrii spadasini, şi a protejat hotarul din Nord, împotriva Barbarilor Fără de Zeu pentru 20 de ani, cu mult înainte să fie pus liderul Turnului din Nord, şi să i se dea titlul de Şoim. Armata lui era compusă din 350 de îngeri, învățați cu greutățile si frigurile ținuturilor înghețate, ce erau ostaşi iscusiți. Şoimul era încrezător în victoria sa. Deşi armata Esolisului este mai numeroasă, se află pe un câmp inamic. De asemenea, acesteia îi lipsea conducătorul. Când a plecat de la turn, Şoimul auzise că Taiyomu a fost omorât, dar ştia că un zeu de un asemenea calibru nu poate muri aşa lesne. Conştientiza că Regele a plecat după Yuna. Ştia că soarta conflictului nu stă în ocuparea oraşului, ci în prinderea Reginei. Astfel, Şoimul avea toate şansele sa-şi îndeplinească misiunea.
Calul alb al războinicului galopa neobosit, urmat de sute de alți ostaşi. Şoimul avea părul alb si lung şi purta o bandană de piele pe frunte. Ochii lui ageri erau reci şi albaştri. Purta o haină grea de blană cu un guler uriaş şi gri, iar pe dedesubt îşi ducea zalele de oțel înghețat. Privind spre sud, Şoimul văzu Turnurile înalte ale Capitalei. Observă că unul dintre ele era dărâmat, rămânând doar o ruina din frumusețea sa apusă. Şoimul pufni disprețuitor, şi gândi:
Îi voi face să platească pentru asta. Azi, victoria e a Omensisului, a Turnului de Nord!

*Kryne*
Cu armata Omensisului apropiindu-se mândră şi încrezătoare, armatei Esolisului îi lipsea moralul. Regele lor nu era prezent, iar mila lui față de duşmani i-a făcut să se îndoiască de însemnătatea luptelor. Kryne, prietenul cel mai apropiat al lui Taiyomu, ezita să plece din Oraş, către destinația lui reală, Polul Nord. Realiza că inițiativa lui Tai se va nărui cu el plecat în altă parte. Kryne hotărî să rămână,pentru prietenul său. Încă din copilărie s-au privit unul pe altul cu respect. Taiyomu era tratat cu supunere si frică de toți copiii, fiind viitorul Zeu Soare. Nimeni nu şi-ar fi dorit să fie în preajma prințului care "citeşte minți". Dar Kryne s-a apropiat de el, şi l-a respectat ca pe un egal. Tai nu mai fusese tratat aşa vreodată în viața, aşa că şi-a arătat latura bună, şi cei doi au devenit prieteni de nedespărțit. Kryne era singurul om pe care îl întâlnise ,căruia nu i-a invadat mintea. Niciodata nu a putut face asta, căci Kryne era singurul în care avea încredere. S-au antrenat împreună de când erau mici, şi au plănuit împreună ofensiva împotriva Omensisului.Cei doi erau nedesparțiți, de parca sufletele lor bateau ca unul. Deşi Kryne era Raza Zeului soare, destinul lui aparținea alături de Marea Ghildă Albastră ce îşi avea sediul la Polul Nord. Fiind abandonat de când era foarte mic, şi stiind doar ca parinții lui fac parte din ghildă, Kryne a visat mereu să-şi împlinească acest vis. Marea Ghildă Albastră era o organizație creată pentru a proteja oamenii nordului de un rift periculos, ascuns sub gheață de mii de ani. Acel rift se deschidea în Lumea Spiritelor, şi foarte des, duhuri si monştrii înfioratori se târăsc afară. Kryne a descoperit de mic că are abilitățile unui Şaman Albastru. El nu avea doar puteri tămăduitoare, dar putea controla forța fulgerelor. Kryne este printre puținii muritori capabili să călătoreasca aproape instant pe distanțe medii. Astfel, când a simțit pericol abătându-se asupra lui Tai, a ajuns imediat în Omensis. Deşi puterea lui e limitată, Kryne speră să o perfecționeze la Ghildă. Nu îşi dorea să-l părăsească pe Tai, dar spera ca totul să fie bine după ce amândoi îşi vor întâlni destinul. Astfel, tristețea despărțirii, si devotamentul său pentru visul lui Taiyomu îl oprea din a porni spre Polul Nord. Acum, Raza Zeului Soare îşi pregatea sabia de oțel pentru atacul ce urma să vină.

*Kagar*

Cu sabia sa imensă prinsă într-o teacă de piele la spate, călare pe un armăsar negru, acoperit de o mantie cenuşie şi veche, sălbaticul ucigaş Kagar intra pe porțile capitalei Esolisului: Oraşul Răsăritului. Capitala era un oraş bogat, singurul din Esolis. Regatul Soarelui era divizat în 12 oraşe, ce se războiesc între ele. Numai 3 din acestea îl recunosc pe Taiyomu ca rege, deşi el era într-adevăr fiul lui Kyomu Vampirul, descendent al Liniei Dragonului si a Zeului Soare, aşadar moştenitor de drept al tronului.
Kagar aruncă o privire amenințătoare gărzilor de la poartă. Ochii lui verzi stinşi îi lăsară cuprinşi de teamă, astfel că i-au permis intrarea. În Esolis, doar cei puternici supraviețuiau. Acestea erau legile încă din vremea tatălui lui Kyomu, dar Tai lucra să le schimbe odată ce recupera Lumina poporului său uitat.
Străzile erau gri şi moarte. Pe stradă, ziua doar câțiva oameni puteau fii vazuți, iar mulți dintre aceştia erau nelegiuți. Piețele erau singurele locuri în care oamenii săraci si neajutorați ai Esolisului puteau sa se simtă în siguranță.
Kagar îsi legă calul la grajdiuri si porni la pas printre casele sumbre. Oricine i-ar fi văzut sabia gigantică de la spate ar fi putut să jure că trupul subțire al mercenarului urmează să fie zdrobit în câteva secunde. Dar lama era ca o pană pentru Kagar, care păşea uşor şi drept, cu un rânjet malefic pe față. Ajungând la un gang între doua case, intră ajungând pe o straduță murdară şi înghesuită, iar la capătul ei , un semn care stătea să cadă afişa şters: Barul Lupului Negru.
Kagar intră. Se afla acum într-o sală de mese goală, lipsită de orice urmă de lumină. Atunci, bărbatul strigă:
- Ce-i cu bezna asta Olivia? Mă simt ca în armura regelui! Şi e plin de praf pe aici!
Atunci o uşă se auzi scârțâind. Din spatele tejghelei îşi făcu apariția o femeie înalta, cu parul roşu aprins si prins în cozi.
-Ai întârziat, spuse Olivia iritată.
-Să zicem doar că m-am oprit sa admir pădurile sălbatice ale regatului. Cei doi merseră după bar si pătrunseră într-un tunel subteran.
-Mi-a lipsit locul ăsta! Zise Kagar.
Tunelul se termina cu o odaie mică ce avea o masă rotunda cu scaune ocupate de indivizi acoperiți de mantii vişinii.
-Bine v-am regasit, prieteni dragi! V-am lipsit, asa-i? Zise tare Kagar
Oamenii misterioşi şi au intors toti capetele către el.
-Aşadar ai reuşit sa te întorci. Şi văd ca nu te-ai grabit deloc, spuse unul dintre oameni, ce avea un sceptru micuț si o mantie de culoare neagră.
Kagar zâmbi
-Ma bucur să văd ca nu v-a rămas doar căldura în suflete ci şi simțul umorului..
-Termină odată cu prostiile, strigă Olivia, şi spune ne tot ce ai aflat despre Rege.
-Oh da.. Aşadar..
Kagar povesti tot ce a aflat în ultimii 9 ani în care a fost închis în armură. Aceşti oameni erau Ordinul Ochiului Sfârşitului, şi scopul lor era să de-a puterea oamenilor prin eradicarea tuturor zeilor. Doreau să repare Regatul Soarelui, dar mai întâi să-l elimine pe urmaşul zeului Soare, actualul rege, Taiyomu, iar mai apoi să rescrie istoria lumii, eliberați de conducerea zeilor. În lumina slabă a lumânărilor, aceştia puneau la cale un nou complot...