Fluturi Prăfuiți - Enigma Evei

Partea a unsprezecea - Ziua a treizecea

Nu știu ce simt alți oameni când se îndrăgostesc, dar corpul meu este deranjat de milioane de fluturi care mereu au fost înăuntrul meu prăfuiți și stau la pândă ca să se trezească la viață. Și este pentru prima dată în viața mea când simt totul într-atât de intens.

În adolescență, mă îndrăgostisem și eu ca oricare alt băiat pe vremea aceea. Știam de fluturii nesuferiți, dar parcă nu erau atât de mulți în perioada aceea. Tremurau și ei o dată cu mine la fiecare atingere sau zâmbet care-mi era menit.

Fluturii provocați de Eva sunt diferiți căci îi simt de dimensiunea unei tornade. Ven brusc, violent și mă zăpăcesc mai mult decât am eu nevoie.

Aș minți să spun că nu-mi place senzația de beatitudine ce mă îmbată ori de câte ori mă gândesc la ea.

Zilele au trecut dureros de greu, iar toată colecția de filme din sufragerie mea, am epuizat-o în scopul de a mă ține departe de acel moment în care am luat-o în brațe pentru prima dată și i-am simțit trupul firav lipit de al meu. Amintirea părea una atât de veche, de parcă era desprinsă dintr-o altă eră. Eram un alt eu și o altă ea. Ceva se schimbase între noi pe parcurs și îmi doream cu ardoare să aflu despre ce era vorba.

Discuția de la acea cafenea mi-a rămas adânc întipărită în minte și mi-e poftă să-i simt pielea fină a gâtului sub buzele mele, căci am senzația că acesta a fost și scopul ei când își mângâia atât de dezinvoltă anume acea zonă.

Îmi scutur capul și îmi scarpin ceafa cu degetele, răpus de efectele ei secundare. Privesc îngrozit apartamentul și realizez că era o idee genială dacă îmi împachetam lucrurile zilele pe care le-am irosit în fața televizorului. Am luat hotărârea să mă mut înapoi în Croydon, dar trăgeam cât de mult puteam de timp deoarece nu voiam să stau cu ai mei și eram în căutarea unei garsoniere sau apartament cu două camere. Aveam o speranță naivă că voi avea nevoie de intimitate. Și naiv eram eu dacă credeam că ea mă va vrea așa cum o vreau și eu.

Naiv îmi plăcea să fiu ca să stau departe de dezamăgire.

Probabil când mă voi trezi brusc la realitate, va fi nevoie să mă duc la un centru de dezintoxicare ca să mi-o scoată pe Eva din organism. Eram demn de milă căci deși știam că toate astea îmi vor face rău mai târziu, mă încăpățânam să continui în toată aceată dulce nebunie.

Mă privesc în oglinda de pe hol și mă întreb dacă este cazul să mă tund. Pletele blonde mi-au devenit mai lungi decât le-am avut vreodată. Îmi place cum îmi stă cu părul dat pe spate, lăsând impresia că este dezordonat și proaspăt răvășit de vreo femeie pasională. Îmi zâmbesc cu subînțeles și ies din blocul ce-mi devenise atât de familiar în ultimii ani.

Mă urc în mașină și rânjesc pe sub mustăți că am reușit într-un mod atât de copilăresc să dețin acest vehicul. Nu știu care dintre noi doi a fost mai imatur, dar Robert chiar avusese chef de un pariu prostesc într-o seară când a dat buzna la mine în apartament, îndeajuns de beat cât să se mai țină pe picioare și chiar a crezut că mă poate bate la poker. Miza mi-am ales-o destul de ușor, având în vedere că știam prea bine că acest om exagerează mereu la băutură, iar eu aveam nevoie de un mijloc de transport pentru a mă duce la lucru. A fost supărat și chiar a încercat să se prefacă că uitase de mica noastră înțelegere a doua zi, dimineață, când s-a trezit mahmur și cu o durere îngrozitoare de cap. I-am promis că voi avea grijă de mica lui bijuterie, deși mașina asta nu costa mai mult de două mii de lire pe piață la momentul actual.

Îmi conectez telefonul la casetofon și dau volumul la un nivel care să mă facă să simt bass-ul deranjând scaunul pe care stau cu undele sale electrizante. Într-adevăr, sistemul audio pe care-l investise în această mașină, costa mai mult decât rabla în sine, de aceea și am promis că o iau doar cu împrumut până mă mut și stabilesc înapoi în Croydon.