"mi-e foame."
"am cumpărat destule. ai de unde alege." chicoteşte scurt.
îmi întind mâna peste masă și iau cutia cu biscuiți începând s-o despachetez. îi observ privirea ațintită spre mine iar eu mă prefac preocupată pentru a evita un contact vizual.
intr-un final îmi ridic ochii spre el, plictisită.
"ce e?" întreb, îndesându-mi un biscuit în gură. îmi mijesc ochii spre el așteptând un răspuns.
"de ce nu accepți când cineva îți face complimente?" se încruntă ușor.
"de ce m-ar complimenta?" îi răspund cu o întrebare, iar el se apropie mai aproape de mine.
"fiindcă meriți." zice scurt însă cu o hotărâre în glas. ochii ni se întâlnesc pentru o secundă, iar eu realizez cum inima mi-a luat-o brusc la galop.
"răspunde la întrebare." adaugă aproape în șoaptă.
"fiindcă e ciudat, știi?" îmi întorc capul într-o parte, prefăcându-mă interesată de perete. "uneori cred că lumea își bate joc de mine când îmi face complimente."
"de ce crezi asta?" se încruntă mai tare, devenind complet confuz.
"fiindcă probabil așa și este." îmi rotesc ochii iar el scutura scurt din cap.
"nu e adevărat, eu nu am făcut asta. meriți cele mai frumoase complemente, Alissa." își prinde buza de jos între dinți și mă privește din nou. îl privesc și eu la rândul meu, pierzându-mă în culoarea ochilor săi.
un sentiment cunoscut îmi inundă corpul. emoție, cel mai mult. însă altceva este la mijloc.
nu vreau să mă îndrăgostesc. nu din nou.
"știi, Harry, am petrecut doar o zi cu tine însă pentru mine a fost ca și cum te-aș fi cunoscut de mult timp." îi zâmbesc timid, iar el îmi întoarce gestul.
"la mine se aplică la fel. însă, practic, te cunosc de mult timp."
"mda, probabil ai auzit de la Louis despre mine." îmi strâng buzele și observ cum aprobă ezitant din cap trecându-și rapid degetele prin păr.
"oricum, mă faci să mă simt minunat. și îți mulțumesc pentru asta."
"asta e meseria mea." pufni scurt și rânji. ma intimida felul în care mă privea.
câteva minute mai târziu, eu și Harry am coborât la primul etaj și ne-am așezat confortabil pe canapeaua din salon. am aprins televizorul și ne-am luat ambii pungile cu chips-uri, profitând de desenul vizionat.
am luat un pumn de chips-uri și mi le-am îndesat în gură, astfel eram murdară practic pe jumătate de față. comentam aproape la orice replică a personajelor iar tot ce făcea Harry era să râdă.
și nu într-un mod batjocoritor, ci unul amuzat.
distracția noastră a fost întreruptă de un ciocănit în ușă. ma întorc brusc pe Harry, iar el face la fel.
"știu sigur ca nu așteptam pe nimeni." am declarat însă suna mai degrabă ca o întrebare.
parintii mei nu erau acasă. nimeni nu era în afară de noi.
ma ridic repede în picioare iar Harry îmi face semn cu mâna să mă șterg pe față. el chicotește încă o dată, iar eu roșesc. îmi trec mâna peste gură încercând să scap de firimituri, și mă îndrept țanțoșă spre ușă.
când o deschid, ochii mei se măresc.
"Louis?!"
//
știți ce înseamnă asta,nu?
THREESOME.
anyways, capitolul a fost plănuit pe ieri însă wattpad mi l-a șters deci l-am rescris :::::)
sper ca va plăcut. ah, și dacă nu aveți nimic bun de făcut va anunț că am început o nouă carte numită "11:11 wish" deci dacă vreți puteți trece pe la ea fiindcă fiecare capitol conține câte o propoziție.
CITEȘTI
detention » louis tomlinson ft. harry styles
Fanfictionel - băiatul care era obişnuit să intre în probleme şi să fie obraznic. ea - cea care s-a gândit că l-ar putea cunoaşte mai bine dacă avea să intre şi ea în probleme. " ai renunţa vreodată la propriile tale sentimente doar ca persoana pe care o iube...