Cel puţin o dată in viaţa toţi am facut acel concurs de clipit,asta a facut si Kal.
Era linişte. Kal avea privirea aţintită asupra fetei ce avea sa fie nu doar o simpla fată. Incepe un concurs de clipit,fara nici un sunet,totul a fost spontan. El nu mai putea,i-au dat lacrimile in faţa lui Ştefi si in gandul sau se aude ironic un singur lucru "cât de repede poate o fată să te facă sa plangi".
Neobisnuit,aparent copilaresc,cei doi au continuat sa faca acest concurs inca odată,şi incă odata si tot aşa... Inceperea unui dialog ar fi fost inevitabilă după atâtea priviri ce la inceput aveau sa fie doar un joc.
Kal: - Te ştiu de undeva...
Ştefi: - Da,cred că ne-am mai intalnit.
Kal: - M-ai facut sa plâng si nici macar nu am vorbit(spune râzând pe sub buze)
Ştefi: - Daa.. Vrei sa imi pară rau? (spuse ironic)
Kal: - Chiar nu,nu are de ce sa iţi pară rau. Doar nu mi-ai facut nimic rău. Dar si eu te-am facut o data sa plangi.(spune râzând)
Ştefi: - Daa,dar nu se puneee!
Kal: - Ba daa... mai jucăm?
Şi din nou au inceput acest joc al privirilor fară sa aibă habar ce va urma.
Venirea nopţii aduce cu sine şi terminarea jocului si intrebarea din partea lui Kal ce avea sa îi schimbe lui Ştefi toate planurile care le avea.
Kal: - Astă seară e un concert,vrei să vii si tu? Nu o să mergem doar noi,o sa fim mai mulţi si ne vom distra.(spune cu increderea ca si-a facut un prieten)
Ştefi: - Da... cred că o să vin,nu promit nimic.
Acest scurt dialog va influenţa continuarea poveştii mai mult decat credem.
