Cei doi ajung aproape de locul concertului,fix la malul marii agitate de vântul aprig care parca trecea prin tine. Surprins este Kal de spusele ei:
Ştefi: - Nu vrei mai bine să ramanem aici?
Kal: - Aici?! (spune foarte surprins)
Ştefi: - Da,uite... stăm aici jos. Putem auzi si muzica.
Kal: - Da,bine. (spuse neconştientizând ce avea sa vină)
Cei doi raman pe plaja intunecata si plină de zgomotul ce venea dinspre barurile aflate in apropiere si dinspre concert.
Kal,fire timida si blânda,priveşte spre mare si spre cer,incercand sa ii explice frumoasei fete cu chip de înger ce vede el în acea depărtare aproape infinita. Lungi vorbe despre cum se produc valurile si cum sunt aşezate stelele ies din gura lui Kal,aşteptând un raspuns din partea fetei. Nu putea sa vorbească despre altceva,doar stelele îi aminteau despre acei ochi ce l-au făcut sa lacrimeze. Doar azurul ce parea ca are o limită îl facea pe Kal sa işi dea seama ca ea,acea fata cu chip de copil si aură de inger pazitor avea să il facă fericit.
