Inima franta,strapunsa pana in cele mai mici locuri ale ei avea sa explodeze. Kal isi continua depresia ce il facea inapt de aproape orice lucru. Nu putea decat sa spere,singura lui speranta reala era pe cale sa i se arate. Cei doi se intalnesc pe peronul parasit,unde incepe o discutie a privirilor:
Ştefi: - Ce ai,Kal? (spuse cu un suspin greu de imaginat)
Kal sta cu capul intre maini si nu spune nimic.
Ştefi: - Ce aii? (Spuse cu o voce ridicata in speranta ca il va putea scoate din starea ce pusese stapanire pe el mai mult decat era cazul)
Kal: - Nu am nimic.. (spune Kal in timp ce isi ridica privirea trista asupra ei)
Ştefi se uita in ochii lui,si el in ochii ei,se vedea dezamagirea din sufletul lor.
Cei doi cad de acord sa vorbeasca dupa ce urca in tren. Kal abia astepta sa o ia in brate pe fata frumoasa ce incepea sa ii mangaie sufletul si ce il facea sa viseze.
Cei doi se intalnesc pe coridorul ingust in acea noapte tarzie:
Kal: - Imi pare rau..
Ştefi: - Pentru ce? (intrebandu-l doar ca sa auda motivul din gura lui)
Kal: - Imi pare rau pentru cum am reactionat,imi pare rau pentru tot,stiu ca nu vei vrea niciodata sa ai langa tine un om slab... (spuse el cu un suspin ce il apasa pe suflet)
Ştefi: - Niciodata nu ai de unde sa sti ce se va intampla,nu mai fi asa.. Fi optimist Kal,viata e frumoasa.
Kal o ia in brate,o strange tare de parca ar vrea sa ii acapareze tot corpul cu sentimentul sau ce il facea sa simta ca traieste,si in acelasi timp ce il distrugea daca avea sa nu fie asa cum spera el.
Cei doi petrec ore intregi unul langa altul,nepasandu-le cat de obositi erau si lasand realitatea in urma. Amandoi stiau ca tocmai se intampla ceva special. Ceva ce avea sa insemne totul pentru Kal. In acele momente,el nu se putea gandi la nimic altceva,statea si se uita la chipul lui Ştefi ce il vedea ca pe un ingeras ce i-a fost daruit,pe care avea sa il pretuiasca mai mult ca pe el insusi. Din acea seara el isi promite ca nu are sa uite niciodata zambetul,ochii si atingerea ei fina ce ii dominau sufletul.
