Este seară,toata lumea este pe picior de plecare spre diferite locuri unde işi pot satisface placerile si gusturile. Soarta face ca Ştefi şi Kal sa se intalnească in acelaşi loc.
Kal stă si se uita prin marea de oameni. O zăreşte pe Ştefi. Fară bagare de seama ramane cu ochii aţintiţi asupra ei. Ea nu observa,era normal. Stă nemişcat si o priveşte,tace,nu zice nimic.
Se face ora 2 noaptea,Kal nu işi ia ochii de pe ea. Se gandeşte la un moment dat ca ar fi timpul sa plece la concert,si incepe sa işi transmita tuturor prietenilor acestă dorinţă... Dar nimic. Nimeni nu vrea sa vină. Se simte singur,dat la o parte.
Singura persoană careia nu i-a spus sa vină la concert este Ştefi,oare de ce? Pentru că nu voia sa para ceva deplasat,sa se duca doar ei doi. Si decide sa rămână. Se intoarce cu privirea spre oamenii din jurul sau,ca si cum ar căuta ceva. O găseşte. Incepe din nou sa se uite neintrerupt la Ştefi si sa işi zica in gând "oare sa îi propun sa mearga cu mine? Oare va accepta?"
După lungi freamăte decide: " - Mă duc la ea si o intreb,nu am ce să pierd... Dacă nu risti nu caştigi" işi spunea el cu o voinţă nebună de a se putea apropia de ea. Işi face curaj,se apropie de ea si ii face semn sa vină spre el:
Kal: - Mai şti ca ieri te-am intrebat de concert?!
Ştefi: - Da,ţin minte.
Kal: - Eu te invit acuma sa mergem,ce zici?
Ştefi: - Da,cum să nu. Şi cine mai vine?
Kal : - Asta e problema,suntem doar noi doi... Daca o sa zici că nu,te inteleg.
Ştefi: - Iţi voi spune in cateva minute.
La aceste auzite,Kal,se simte din nou ca la inceput,fără nici un pic de speranţă,singur... Soarta a fost im favoarea lui:
Ştefi: - Hai să mergem,dar îmi ramaî dator.(spune cu un zâmbet larg ce îţi conferă incredere)
