Descendants of One Direction

Pentru că e fratele meu!

     Am fugit după Mabel până am ajuns pe malul lacului, unde erau Edward, Chad, Jake şi Louis.

     -Edward...! Huh, am obosit!... Trebuie să îţi spun ceva... Riley te...

     Până să îşi termine fraza, am sărit pe ea împingând-o în apa rece a lacului. Fără să îmi dau seama ce tocmai făcusem, am întors capul spre băieţii care mă priveau speriaţi şi amuzaţi în acelaşi timp şi am zâmbit.

     -Oficial, eu sunt copilul cuminte în această familie! declară fratele meu, distrugând liniştea ciudată de înainte.

     -Şi eu credeam că sora mea e rea!zice şi Louis.

     Bine, nu cred că sunt mai rea ca Emily. Adică, ea a folosit o persoană timp de 6 ani, eu doar am aruncat-o pe Mabel într-un lac... Ok, acum mă simt prost .

     Bell, eşti bine? întreabă Chad îngrijorat, în timp ce o ajută pe Mabell să iasă din lac.

     -Nu, nu sunt bine! Sunt udă şi mi-e frig din cauză că proasta asta m-a aruncat într-un lac!

     -Bine, hai să mergem în camera ta să te usuci!

     -Nu! O să mă duc la John!

     -Nu!Poate a avut un motiv să te împingă, îmi ea Edward apărarea.

     -Are! Nu vroia să afli că...

     Voiam să o arunc iar în lac, dar instinctul mi-a zis să nu o fac, deci am fugit. Nu îmi păsa unde, doar voiam să fug cât mai departe de ... de oricine. Credeam că Mabel e prietena mea. De ce mi-ar face asta? Şi de când îmi pasă mie atât de mult dacă mă fac de râs în faţa unui băiat. Eu râdeam mereu de Mabel când se îndrăgostea de altcineva în fiecare săptămână...
După câteva minute de alergat prin pădure, am ajuns pe vârful muntelui. În sfârşit singură...

     -Bună, Riley! sau aşa credeam.

     -Blair, mă urmăreşti cumva?

     -Nu pot să cred că spun asta, dar da! Am văzut ce i-ai făcut lui Mabel. Chiar eşti mai rea decât credeam dacă îi poţi face asta celei mai bune prietene. Adică, eu îmi bat joc doar de persoanele pe care le urăsc, dar tu...

     -Eu nu sunt ca tine, Blair!

     -Deloc, tu eşti mai rea, ceea ce e bine... pentru mine.

     -Ce vrei să spui?

     -Ştii, şi Emily era la fel de penibilă înainte, dar de când e în grupul noastru, a devenit mai populară decât propriul său tată.

     -E în "grupul" tau de 3 ore...

     -A,a,a! Nu mă întrerupe, dragă. Ce vreau să spun e că dacă te-ai alătura nouă nu ar mai trebui să te prefaci ca nu îți place de Eddy, ar veni el la tine.

     -De ce îi spui Eddy?

     -Pentru că e fratele meu. Şi ţie îţi place de el! Nu te condamn, dacă nu era fratele meu şi eu aş ieşi cu el!

       -Îmi pare rău să te anunț, dar nu îmi place de nimeni. Mai ales de fratele tău.

     -Cum spui tu, dar dacă te răzgândeşti, încă stau în cameră cu Mabel.

     A plecat înainte să mai pot spune ceva. Nu pot să cred că Amanda crede că m-as alătura vreodată ei. De fapt, nu pot să cred că Eddy... Edward e fratele ei. De fapt, nici nu contează. Nu pot să cred că sunt aici de atâta timp, dar nu îmi pasă atâta timp cât pe cer sunt stele, iar eu mă uit la ele. De când sunt mică am avut o slăbiciune pentru stele. Când eram mică, mama şi tata mi-au vopsit pereţii camerei mele cu mov şi albastru şi au dat cu un strat de sclipici care străluceşte în întuneric peste ei ca să arate ca cerul înstelat, dar până la 8 ani tot sclipiciul s-a şters, iar eu am început să mă uit la stele pe geam. Uneori le privesc atât de mult încât adorm pe divan, dar să stai întins pe jos şi să priveşti stelele adevărate e de o mie de ori mai frumos!

     -Look at the stars! Look how they shine for you and everything you do!( The fault in our stars)

     -Ce cauţi aici, Wendy?

     -E citatul tău preferat din carte, nu?

     -De unde ai știut că sunt aici?

     -Niciodată nu ți-am înțeles obsesia pentru stele. Sau chestia aia: că te fac să simți că totul e ok?

     -Sunt aşa frumoase! Problemele de jos par infime când sus e așa frumos. Mă gândesc că... stelele dispar ziua și iarna se întorc mereu. Nu stau niciodată în același loc. Noi de ce am sta în același loc cu problemele noastre când putem să mergem înainte. De asta totul e ok...

     -Eu văd doar niște puncte luminoase, dar dacă zici tu? spune Wendy după care urmează o pauză de câteva secunde.

     -Şi... acum totul e ok?

     -Nu e prima dată când mă fac de râs, deci... cred că da!

     -Bine, păi focul de tabără începe în 10 minute.

     -Du-te fără mine...

     -Tocmai ai zis că totul este ok.

     -Este, dar nu prea am chef...

     -Ce? Nu! Nu o să te las să intri în depresie! Ridică-te!

     -Nu, merci!

     -AM ZIS SĂ TE RIDICI!

     -Bine, bine! M-am ridicat! Hai să mergem, doar nu mai ţipa, femeie!

***

     Se pare că nu sunt singura care se pierde printre stele. În cealaltă parte a insulei, Sarah stătea singură pe malul lacului, aruncând pietre.

     -Ce faci, Sarah? Nu vii la focul de tabără?

     -Şi ce ar trebui să fac acolo? Nu e ca şi cu mai am cu cine să stau...

     -Despre ce tot vorbeşti acolo? Mă ai pe mine, pe Riley, pe Wendy, Mabel...

     -Probabil mă cred o fraieră. Mi-ar fi plăcut să fiu şi eu ca tata...

     -Dacă te-ar fii crezut o fraieră, ti-ar mai fi luat apărarea cu riscul de a fi pedepsite? Vă cunoaşteţi din prima zi de naştere! Taţii noştri se cunosc de la 16 ani şi încă sunt cei mai buni prieteni, iar voi sunteţi exact ca ei.

     -De când ești tu așa de chessy?

     -Cred că mi se trage de la mâncare, dar nu încerca să schimbi subiectul. Ce s-a întâmplat cu fetița aia care se juca prin gradina bunicii pâna ajungea plină de noroi și o scotea pe mama din minți?

     -A rămas îngropată în hainele lui Emily...

     -Atunci, hai să o scoatem!