Clinchet

Unde e?

Îi pot simți panica din privirile îndepărtate. Își ascunde pâinea și mărul în buzunarul interior al gecii și își frământă mâinile. Panica lui îi străbate corpul și ajunge în al meu. Inima îmi bate cu putere, chiar mi-e frică pentru el. Cu ce a greșit atât de rău? Îi era foame,încă îi mai este. Mă privește cu speranța că va scăpa.
- Hai,ce mai aștepți? Nu te teme,nu te mănânc.
Fără să stea pe gânduri, îmi ascultă spusele și aleargă spre frânghie. Apucă cu ambele mâini și se chinuie să tragă de ea pentru a urca. Își sprijină picioarele pe pereții orfelinatului și urcă.
- Hai,încă puțin!
Întind mâna și îl prind. Încerc să îl trag în camera mea,e destul de greu. Are noroc că nu am balcon, că de altfel...nu vreau să mă gândesc. Se dezechilibrează și cade lângă pat.
- Auch! M-m-mulţumesc!
- Shh, să nu te audă! Stai întins pe pat!
Trag sfoara înapoi în cameră ,o dezleg și o ascund după dulapul vechi. Îmi scot capul pe geam și mă prefac că nimic nu s-a întâmplat. Cei doi bărbați se apropie, încă îl caută.
- Hai pe aici,cu siguranță îl vom prinde. Nu are cum să scape,nimeni nu ajută un hoț și un golan.
Au ajuns, sunt sub fereastra mea. Privesc în jur,sunt foarte supărați.
- Unde poate fi? Copilu' dracului! Hai,să plecăm! Îl găsim noi imediat.
Au plecat,în sfârșit. Tipul e în siguranță.
- A-a-au plecat?
Mă întorc spre el,e foarte speriat. Are ochii înlăcrimaţi și stă pitit într-un colț al patului.
- Da,ești în siguranță. Dezbracă-te, în seara asta dormi aici.
- Poftim? Nu,nu pot. Vei avea probleme.
Mă îndrept spre fereastră și o închid, e destul de frig. Am noroc de caloriferul vechi că mai încălzește camera. Nu e cine știe ce,dar e mai bine decât afară.
- Nu vei avea probleme,eu...eu stau singură în această cameră. Stai aici,vin imediat.
- Unde pleci?
- Vin imediat!
Ies din camera mea și mă îndrept spre bucătărie. Nu am mâncat în seara asta,deci pot folosi porția mea să mănânce el. Să vedem. Deschid frigiderul care scoate un scârțâit ușor asurzitor ,sper să nu fi auzit nimeni. Se pare că nu sunt decât niște cartofi fierți și un sos de usturoi, pe care l-am făcut noi,cei din orfelinat. Bucătăreasa nu își dă deloc interesul. Sunt cam reci,dar,le pot pune pe calorifer să se încălzească puțin. Iau două, nu,mai bine trei felii de pâine și merg în camera mea. Deschid ușa și intru. Băiatul stă pitit în același loc al patului,e îmbrăcat doar într-un tricou subțire și uzat. Își ține mâinile împreunate la umeri și tremură, are buzele vinete.
- Hei,hai să mănânci. Nu e cine știe ce,dar,cu siguranță e mao bun decât ce ai furat tu. Hai,nu îți fie rușine.
Nu îi vine să creadă, că eu,o străină, îl ajut. Probabil nu e obișnuit cu astfel de persoane. Sincer,nici eu, dar, încerc să fac cât pot. Eu fac pentru el ce nu a făcut nimeni pentru mine. Așez castronul pe calorifer și îl rog să mai aștepte puțin.
- Așteaptă să se încălzească, mâncarea e rece. Deci,cum te numești?
- Aidan!
- Foarte bine. Deci nu ţi-e frică de mine.Eu sunt Miriam. Câți ani ai?
-17. Tu?
- 16.
Mă îndrept spre calorifer și iau porția de mâncare, cred că s-a încălzit puțin. Îi întind bolul dar el mă privește nedumerit.
- Hai,mănâncă!
- De ce? De ce faci asta pentru mine? Dacă eram un nenorocit sau un infractor?
- Mi-aș fi dat seama, nu ești așa.
- De unde știi?
- Pur și simplu,așa am simțit.
Acceptă să mănânce și da,mănâncă cu poftă. Nu îl mai întreb de când nu a mai mâncat, poate s-ar simți prost. Mă îndrept spre șifonierul de culoarea nucii și caut,poate găsesc un tricou ceva sau niște pijamale. Chiar dacă sunt fata,port și haine de băieți. Nu e prea înalt, deci va fi bine. Gata,am găsit. Un tricou grosuţ,destul de lung. Sper să îi placă.
- Hei,uite...îți place?
Unde a dispărut? Bolul cu mâncare e plin, de parcă nu ar fi mâncat nimeni din el. Fereastra e închisă, unde a dispărut?
-Aidan??