Clinchet

Unde ai fost?

Oare am visat că am salvat acel băiat? Nu,nu are cum. Nu am visat deoarece a părut mult prea real. Arunc tricoul în dulap și umblu prin camera micuță. Simt o teamă oarecum,e prea ciudat.
- Aidan!!! Te rog,unde ești?
Vocea mea capătă un tremur și ochii mi se umplu de lacrimi,nu le pot stăpâni. De ce a fugit, sau,chiar înebunesc? Deschid fereastra și privesc în jur,nu e nimic,doar aburii deși provocați de respirația mea caldă. Totuși, unde poate fi? Iau bolul cu.mâncare și îl pun pe masă, poate va reveni,deși nu știu de ce am aceste gânduri,pare cam imposibil. Sting lumina și mă așez în pat. Privesc luna care își așează lumina pe chipul meu. Îmi așez palmele sub cap,în timp ce lacrimile îmi mângâie fața și ajung pe mâini. Când în sfârșit credeam că mi-am făcut un prieten, m-a " părăsit". Cred că voi adormi în timp ce suspin,e foarte incomod. Pleoapele îmi devin din ce în ce mai grele, preiau controlul ochilor și al întregului corp,simt cum zbor.
- Miriam!!! Miriam!!!
Vocea asta,mi se pare foarte cunoscută. Încep să alerg în direcția vocii. Sunt într-o pădure, e foarte frig și multă zăpadă. Nu port papuci,sunt desculț deși nu simt frigul la nivelul tălpilor. Încerc să alerg prin troienele de zăpadă, dar, mă împiedic. Fac contact cu pământul în timp ce un țipăt ușor asurzitor îmi părăsește trupul. Încep să chicotesc în timp ce mă ridic și mă scutur de zăpadă,pantalonii mei negri au devenit albi .
Simt o mână puternică pe umărul drept.
- Miriam!! Ești bine? Hai repede,în casă!
Mă întorc spre persoana din spate,care se pare că e un băiat. Ridic ochii din pământ și îl privesc. Zâmbetul idiot pe care îl purtam,acum mi-a pierit. Ce caută aici? Ce este acest loc pustiu? Oricum, nu contează, dar, mă bucur să îl văd ,având în vedere faptul că a dispărut fără urmă.
- Ce cauți aici,Aidan? Unde ai fost? Unde ai plecat? De ce și cum ai plecat?
Îmi întinde mâna și mă îndeamnă să fac același lucru. Degetele ni se încrucişează și mă trage spre el. Așează pe spatele meu un palton lung și vișiniu ,destul de grosuţ. Încălțările înmânate de el sunt cam mari,dar,destul de bune pentru a alerga puțin prin zăpadă. Din departare se observă o casă veche,dar destul de încăpătoare. Mai alergăm puțin și ajungem. Mă descalț la ușa din lemn gros și intru în casă. Aiden ia paltonul de pe spatele meu și îl așează în cuier. Mă invită în bucătărie, unde ciocolata caldă ne așteaptă cuminte pe măsuța mică, tot din lemn. Mă așez pe un scaun în timp ce îl privesc adânc în ochi. Sunt superbi,îmi provoacă fiori reci. Da știu, sunt cam mică pentru așa ceva, dar,sunt om și am și eu sentimente. Se așează și el pe un scaun,fix în fața mea și mă privește adânc în ochi. Mă prinde cu mâinile de umeri și îmi zâmbește ușor ironic.
- Miriam,eu...eu nu sunt aici în lumea ta, eu...ooof, nu știu cum să îți spun! Sunt prins între cele două lumi,dar,ca să îţi mulţumesc măcar puţin,te rog să privești pe fereastră. El este...