Dragoste de câteva săptămâni

Un alt eu

Felul în care mi-a scris, m-a cucerit. Nu știu să spun de ce.. Până la urmă nu a fost o declarație de dragoste, nici pe departe. Se putea ca acela să fie modul în care ea tratează toți băieții care încearcă să o agațe în fiecare zi (și dacă te întrebi, da, e felul ei de a fi, e o persoană minunată care are de oferit foarte multă dragoste dar, asta vei afla pe parcurs). Nu cred că discuția a durat mai mult de douăzeci de minute, dar s-a terminat cu noi doi, făcând schimb de numere. Imaginează-ți doar extazul meu. Gândește-te la cea mai fericită persoană pe care o cunoști, apoi adaugă un infinit și îți vei da seama de cât de fericit eram. Dar, apoi, mi-am dat seama că va trebui să aștept până dimineață ca să îi dau mesaj. Atunci m-a lovit.. La fel de subtil ca o piatră în geam. Nu am dormit aproape deloc, rugându-mă la toți sfinții și la Moș Ene sa facă într-un fel sa treacă timpul mai repede. Dar parcă fiecare secundă devenea oră și fiecare oră devenea ceva ce nu putem exprima în cuvinte cunoscute. Era crunt. Dar, cumva, timpul a trecut și s-a făcut dimineață. I-am dat mesaj la prima oră (încă nu înțelegeam de ce fac eu asta, de ce sunt eu primul care dă mesaj și de ce nu mă pot opri) și mi-a răspuns aproape instant. Când am văzut răspuns de la ea, parcă eram câștigătorul tuturor rezervelor de Milka cu Oreo de pe planetă. Am vorbit o grămadă de prostii în ziua aia, doamne, îmi aduc aminte că nu mă puteam opri (aparent, nici ea, dar eram prea acaparat să îmi dau seama că nu sunt singurul prins în vraja asta). După o zi întreagă de vorbit prin mesaje, am hotărât că e timpul să îi spun că vreau să ne vedem. Zis și făcut. Spre surprinderea mea, a acceptat. În acel moment, recunosc, ego-ul meu a crescut cât un elefant și zâmbetul nu voia să-mi mai părăsească fața. Bineînțeles, noi vorbisem să ieșim seara.. De aici, vă dați seama că dacă șapte ore până să îi dau un mesaj mi s-au părut o eternitate, alte două zile până urma să ne întâlnim, promiteau să fie un adevarat chin. Două zile pentru că pe vremea liceului trebuia să plec săptămânal acasă. Plus că luase băiatul sala, făcea familia chef. După acele două zile, urma sa o văd. Știam sigur ce am de gând. Glumele mele multe și proaste aveau să o cucerească și să o facă să zâmbească (ah, da, dacă nu ți-am spus.. în seara când am vorbit prima dată, mi-a spus ca am cel mai tare caracter și că am făcut-o să râdă non-stop. hai, dă-mă dracu', deja eram prea tare) iar acel moment de extaz al ei urma să îmi ofere șansa să o cuprind și să o sărut. Un plan perfect! (NU) Ce nu am anticipat eu, însă.. Eh.. Vine acea seară, și mă văd din nou cu îngerul. Parcă eram în High School Musical și Zac Efron-ul din mine se îndrăgostea pentru prima dată de Vanessa Hudgens din ea. Am privit-o din cap până în picioare, mi se părea perfectă, minunată. Nu mă puteam opri. Tot ce îmi imaginam erau buzele mele, buzele ei și cel mai lung sărut din istorie. Ajuns față în față cu ea, glumele mele și-au făcut apariția încă de la prima replică, iar zâmbetul ei a apărut și el, era sublim. Am continuat pe același drum, sperând că voi putea prinde șansa și o voi săruta. Șanse au fost.. Ceva, însă, se întâmpla cu mine. Mă abțineam de la orice, îmi era teamă, eram blocat, nu știam ce să fac și m-am panicat. În mintea mea se dădea o luptă ca niciodată. Nu puteam să realizez de ce nu pot face nimic, iar asta speria macho-ul din mine cumplit. Toată noaptea am râs cu ea, am glumit, eram deja parcă o mică familie și totul ni se părea amuzant, chiar dacă nu era. Cred că amândoi eram cuprinși de magia celuilalt. Vine momentul când ne luăm rămas-bun și atunci îmi spun: "E acum sau niciodată! Fă-o sau ești cel mai mare papagal și fata îți scapă!". Gata, eram hotărât. Am dat să o sărut, am închis ochii și.. M-am trezit în cea mai mare îmbrățișare prietenească din lume. Nu mă întreba ce s-a întâmplat, că nu am idee. Știu doar că după ce am ajuns în scara blocului, am început să îmi amintesc cum se numește fiecare arhanghel, fiecare parte a corpului și le-am combinat într-un fel în care nu vrei să îți imaginezi. Îmi tot spuneam: "O îmbrățișare, mă? Atât ai putut? Măcar de îți aduceai și ursulețul de pluș cu tine și lampa de lumină, să nu cumva să te mănânce ceva. Ce să mai, ești vai de capul tău, macho, auzi la el." Și uite așa s-a terminat prima întâlnire dintre mine și marea mea iubire. Patetic, știu. Îmi pierdusem oricum, orice speranță, iar următoarele zile se preconizau a fi cel puțin mizerabile.