Dragoste de câteva săptămâni

Planul prinde contur

Așadar, după prima întâlnire, nu mai știam în ce colț să mă ascund. Mă tot gândeam că eu nu sunt acel om, omul care nu a știut să reacționeze și s-a speriat de ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi refuzat (îți dai seama, probabil se prăbușea un pian peste capul meu și apoi trecea Road Runner cu viteza lui incredibilă peste mine, zicând "beep beep", adăugând sare pe rană). Era ora 3:00 dimineața, ajunsesem în cameră și nu știam dacă să îmi sun un prieten și să îl rog frumos să mă îmbete, sau să cobor din bloc, să trec strada înapoi la ea (da, ca să vezi, trebuia doar să trec strada să ajung la blocul ei, și culmea, un an de zile nu mi-a fost de ajuns să o observ) și să îi bat la ușă până se hotărăște să iasă și în sfârșit să o sărut. Ca să vezi, am ales să-mi sun un prieten. Surpriză mare, nu? Da, în așa hal își pusese amprenta pe mine fata asta. Și mă speria într-un fel în care nu pot descrie. Mă gândeam la ea în fiecare moment, deși eram deja la a 5-a bere și al 3-lea shot. Băi, e clar, în momentul ăla, știi că ești fucked. Când tot ce poți să faci e să te gândești la ea, e clar că trebuie să îți pui armura și să intri în arenă cu orice te așteaptă. Și uite așa, mi-am dat seama că dacă îmi doresc cu adevărat ceva, sunt în stare să depășesc orice, doar să obțin ce vreau. Eh, și de aici începe partea interesantă. Pentru că începând cu acest moment, am început sa fac pe gladiatorul și să mă lupt cu tot ce îmi apărea în cale. A doua zi, bineînțeles, după ce mi-a trecut mahmureala, am început din nou să vorbesc cu ea. Am convins-o cumva să mai ieșim o data (nu mă întrebați cum, că nu am idee, dar seara asta urma să fie seara mea, urma să fie seara în care aleg să nu o sărut, ca să par macho ca și cum ăsta a fost planul de la bun început) și de data asta, speram ca planul meu să iasă bine. Și am ieșit, nu știam niciunul unde vrem să mergem așa că am ales să stam pe o bancă, în apropiere de casă. Am mers să luam suc și chipsuri, nu am idee de ce, dar a fost lucrul pe care mi-l aduc aminte sigur ca l-am făcut imediat când ne-am întâlnit. Și am stat toată seara să vorbim și atât. A fost un chin, recunosc, dar nu voiam să las orgoliul să preia controlul așa că m-am abținut cum am putut mai bine. Seara s-a terminat la fel, cu o îmbrățișare (de data asta mai lungă, dă-mă dracului, deja o cucerisem, îmi spuneam) dar, nu avea să fie finalul. Ajuns în casă, am mai vorbit cu ea prin mesaje, că, na, mi-o fi fost greu să-i față în față. Din nou, nu puteam înțelege ce se întâmplă cu mine. Băi, ideea e că după ce am vorbit prin mesaje, lucrurile au devenit ceva mai clare, știam că și ea ar vrea și parcă mi-a dat curaj. Era deja a treia zi, miercuri, 5 iunie. Îmi era clar că vreau ca seara asta să fie seara în care în sfârșit, fac pasul ăla mare. M-am gândit toată ziua, dacă să îi iau flori, dacă să o duc într-un loc anume. Dar, eram ferm convins că asta mai făcuseră și alții. Am decis ca trebuia să fie spontan, să fie ca în celelalte două seri, să creadă ca totul e la fel. Însă, planul meu.. A luat o turnură cum nu mă așteptam.