Dragoste de câteva săptămâni

Prima dată

Seara devenea din ce în ce mai frumoasă. Eu nu sunt un dansator extraordinar, dar îmi place să mă zbengui. Ea, o dansatoare în adevăratul sens al cuvântului. Nici nu mi-a spus ceva, ci doar m-a luat de mână și corpul meu i-a urmat mișcările suave. Am ajuns în mijlocul tuturor, îmbrățișați. Era o melodie de aia de dragoste, dacă nu mă înșel era "Lady in red". Nu știu cum a trecut melodia aia, știu doar că am stat îmbrățișați o lungă perioadă de timp. Nu voiam să se mai termine, parfumul ei mă cucerea încet, încet. Toată atmosfera parcă era făcută pentru noi, nicidecum pentru sărbătorit. Și așa cum eu nu îi mai puteam da drumul, nici ea nu se putea dezlipi de mine. Am stat îmbrățișați pe tot parcursul unei manele. Da, o manea, că era chef. La un moment dat, mi-a șoptit la ureche:

- Vreau ca seara asta să nu se mai termine.

M-a făcut să îmi uit amintirile. Nu știam ce să îi spun, cum să fac să îi șoptesc și eu ceva la fel de frumos, la fel de simplu, la fel de plin de dragoste. Acum îmi dau seama că nu aveam ce să îi șoptesc să se poată ridica la înălțimea așteptărilor dar, am făcut-o oricum:

- Vreau să îți arăt cu adevărat ce înseamnă o seară cu mine. Hai să plecăm de aici.

Scosesem asul din mânecă. O făcusem curioasă. Partea proastă era că nu știam ce o să fac acum, că i-am ridicat așteptările peste munții Himalaya. Dar, mai aveam timp în jur de douăzeci de secunde până își pupa ea prietenele și mai bârfeau puțin să mă gândesc. Băi și atunci îmi pică fisa. Restaurantul ăsta era aproape de râul care trece prin orașul meu, Jiul. Și m-am gândit eu că orice femeie adoră filmul "Titanic", deci cu siguranță dacă fac vreo scenă de acolo, o cuceresc. Și uite așa, ajungem să ne ținem de mână, să mergem la locul secret promis de mine. Băi și era un gărduleț sau nu știu cum să îi spun, ideea e că am reușit să fac cumva să ne urcăm amândoi pe gărdulețul ăla și să o țin de mâini, în timp ce ea le avea întinse. Ce să mai, eram Leonardo di Caprio deja. Știți și voi că ăsta în fiecare film cucerește câte una, eh, așa mă simțeam eu. Simțeam că am cucerit-o. Ce nu mi-a venit în momentul ăla în minte e că di Caprio a murit în filmul ăla celebru și se chinuie să ia un Oscar de când s-a născut. Practic, el și Oscarul sunt ca în melodia aia a lui Adelle: "Hello, it's me. I was wondering if after all this year you'd like to meet". Dar, în momentul ăla nu exista melodia asta, deci am o scuză. Eram oricum prins în magia ei și nu voiam să mai plec. Îmi construisem în doar câteva zile o lume cu ea, în jurul ei, ceva la care mulți oameni doar visează. Nu o știam la momentul respectiv, dar ne iubeam nebunește, ne iubeam sincer și voiam doar să ne avem, să ne devorăm, să nu ne mai dăm drumul niciodată. Era genul ăla de iubire care te consumă, te face să te afunzi puternic, te face să vrei din ce în ce mai mult. Trezindu-ne amândoi din visare, coborâm de pe gărduleț, că obosise și el săracul și o aud zicând:

- Hai să fugim. Vreau o noapte albă. Te vreau pe tine, hai să facem noaptea asta să se certe cu ziua pentru că vrea să ne mai vadă puțin. 

M-a luat de mână și a început să alerge. Ea era în tocuri. Imaginați-vă doi nebuni alergând pe trotuar, oprindu-se pe trecerile de pietoni să se sărute și urlând la trei dimineața. Existau două explicații simple. Ori eram scăpați de la spitalele de specialitate, ori trăiam prima iubire. Asta mi-a spus un prieten a doua zi când mi-a explicat ce a crezut el. Deși nu eram tocmai întregi la cap, cu siguranță spitalul nu era răspunsul. Băi și după toată alergătura asta, se oprește, mă ține de mână, cumva la distanță, încercând să mă facă să o văd mai bine, zâmbește. Am știut, era semnalul meu. Am tras-o puternic către mine, și am sărutat-o. Mi-a sărit în brațe. Avea mâinile puternic prinse în jurul gâtului meu, iar eu o strângeam puternic, de frică parcă să nu mai plece vreodată din brațele mele. În momentul ăla, nu mai auzeam nimic. Creasem parcă o bulă unde nimic nu putea intra, eram doar noi și iubirea noastră. Îmi doream să existe cuvinte să îi pot explica toate lucrurile pe care le-a făcut pentru mine în scurtul timp petrecut împreună, dar nu găseam nici măcar unul care să mă poată ajuta. Eram neajutorat. Nu puteam decât să continui să o sărut, să o strâng și mai tare în brațe și să simt totul. La un moment dat, ea se oprește, zâmbește și coboară din brațele mele. Mă ținea de ambele mâini, știam că vrea să îmi spună ceva, dar nu îmi imaginam niciodată ce avea să urmeze. Avea privirea ațintită în pământ. Când a ridicat-o, am simțit. S-a uitat la mine într-un fel pe care nu am putut să îl înțeleg. Era privirea unei fete îndrăgostite, și mi-a spus:

- Te iubesc!

Pentru o secundă am rămas blocat. Cum să mă iubească după atât de puțin timp? Apoi am realizat, nu contează timpul, ci cum te face persoana de lângă tine să te simți. Păi dacă fiecare moment de când am cunoscut-o a însemnat doar fericire, cum să îi spui altfel decât iubire? După secunda mea de blocaj, i-am răspuns:

- Și eu!

Una dintre cele mai simple conversații pe care le poate purta vreodată un cuplu, dar cu o însemnătate ce nu poate fi descrisă. Nu am avut nevoie să stau să mă gândesc dacă o iubesc pentru că știam și probabil știa și ea. Ne-am luat de mână și am început să mergem către casă. Nu ne-am spus nimic pentru vreo două minute, probabil niciunul din noi nu realiza cât de îndrăgostit e de celălalt și nu voia să strice armonia creată de acel moment perfect. Știu, nimic nu e perfect. Ei bine, asta a fost. Nu am avut nevoie de nimic să îmi dau seama că a fost momentul perfect al vieții mele. După acele minute de pauză am realizat că am ajuns la ușa ei. Ne-am luat în brațe, de data asta, eram de acord și eu că e o îmbrățișare ce merită. Am sărutat-o pe frunte, i-am mulțumit pentru seara minunată, i-am mai spus încă o dată că o iubesc și am așteptat să mă asigur că intră în casă. Am plecat apoi, mai fericit decât niciodată către scara mea de bloc, dar nu îmi mai aduc aminte cum am ajuns în cameră. Știu doar că atunci când am ajuns, singur fiind, am realizat că m-am îndrăgostit cu adevărat pentru prima dată în viața mea și că nu o voi uita vreodată pe fata asta. Parcă tot Universul complotase cu mine la a o cuceri și totul era perfect. Da, totul era exact așa cum trebuia să fie. Era minunat.