24 H

Capitolul 8 "Ultimi pasi"

Au trecut multe luni de cand nu am mai facut nimic, am stat, am meditat si m-am gandit la tot, absolut tot. Acum traiesc in doua lumi, doua lumi paralele din care nu mai pot sa ies, nu mai am nici o portita de scapare, nici macar o usa care sa fie deschisa putin prin care sa pot vedea o raza de soare. Singura mea raza de soare care straluceste in intunericul sufletului meu este Andrei, rezultatul iubirii mele cu Drew din noaptea aceea din hangar. Andrei este tot, este soarele si luna, solul si cerul, el mi-a deschis orizontul spre a doua lume. Este sumbru tot ce am trait, numai suport intunericul, noaptea nu ma mai mangaie cum o facea odata, luna nu ma mai priveste cu ochii aia deschisi, timpul este acum eternitatea mobila a sufletului. Nu credeam ca o sa pierd tot in 24 de ore. De ce nu am crezut in asta, de ce am fost oarba, de ce am trait degeaba in ultimele luni, de ce nu am cercetat cazul omului in negru. Cine este defapt acel om in negru, acum stiu, este amantul mamei mele. Am vazut asta acum cateva zile intr-o arhiva ascunsa sub canapea de mama, ea l-a omorat pe acest barbat ca tatal meu sa nu afle de povestea amoroasa dintre ei, apoi fiinta pe care eu am crezut-o mama atata timp s-a apucat de droguri ca sa uite de existenta acelui barbat. Roata s-a intors, mama s-a stins iar barbatul s-a intors ca sa imi ia mie tot, mi-a luat tot apoi a plecat, unde nimeni nu stie. Ma bucur ca am avut ocazia sa impartasesc cu voi aceste ganduri, acum hai sa ne intoarcem la subiect. Andrei e subiectul, ma bucur atat de mult ca a venit pe lume. Are doua luni copilul si il tin la pieptul meu, iar de fiecare data cand ma uit in ochii lui il vad pe Drew, seamana atat de mult cu el, este un lucru minunat acest copil si mai plang noaptea cand imi aduc aminte ca puteam fi impreuna in noptile in care stau doar eu cu copilul. Trebuia ca soarta sa nu ne desparta, trebuia sa fim tot noi, trebuia sa inflorim ca un trandafir.
Bunica lui Drew inca are grija de noi, suntem in custodia ei de mult timp si nici unul din noi nu vrea sa plece pentru ca aici am gasit caldura parinteasca de care avem nevoie, sunt foarte constienta ca nu o sa putem sa stam aici o vesnicie.
Las toate amintirile in spate, las copilul in grija bunicii si plec spre cimitirul unde este inmormantat Drew, imi fac tot felul de filme care nu trebuie sa le aiba o fata de varsta mea, acum parca e totul schimbat in oras, pana si luminile din oras au alta proiectie, timpul trece altfel. Ma bucur ca numai visez oameni care ma ataca si alte lucruri de genul. Acum stiu ca am un inger pazitor care ne pazeste si pe mine si pe Andrei si ne scapa de toate relele care ne inconjoara. Acum privesc indurerata crucea si ma gandesc cat am fost de proasta ca nu am avut grija de el cum are el grija de noi de acolo din ceruri. Nu trebuia sa se intample asta. A trecut un moment de liniste in care m-am gandit la tot ce am petrecut impreuna, las un trandafir rosu la fel ca cel care mi l-a dat el in ziua in care ne-am intalnit prima data. Eram copii pe atunci.
- Adio, Drew !
Ma ridic de langa mormant si plec, ma simt vinovata de moartea lui Drew, pentru ca daca eu nu îi acceptam ajutorul in acea zi el nu ar fi murit.
Ies din cimitir si incep sa merg usor, parca sunt intr-o transa, merg ca un robot si nu realizez nimic din ce se intampla in jurul meu. Masinile ma ocolesc, parca am ochelari de cal si vad doar ce e in fata, nimic in stanga si dreapta si totusi, nu vreau sa ies din acea transa. Am un presentiment ca totul a inceput sa decurga bine.
Sunt in fata spitalului din care Drew a fost rapit, amintiri sumbre imi trec prin cap, sunt coplesita de emotiile negative, am o obsesie, un sentiment razbunator, pentru ca din nou ma simt vinovata de moarte lui. Ma asez pe o banca si iau o pauza, ma gandesc ce face copilul meu, daca a mancat, daca ii este frig, dar stiu ca este pe maini bune, este cu strabunica lui, bunica lui Drew, si aparent caldura parinteasca pentru mine.
Observ ca spitalul are un aspect complet diferit, absolut totul este renovat, iar personalul a fost schimbat. Un moment de atentie m-a facut sa ma reorientez si sa imi dai seama ca in spatele bancii pe care stau este defapt buticul lui Rich, locul bantuit si copacul uscat pe care stateau ciori si ma priveau agresiv. In fata buticului este o pancarda pe care scrie santier in lucru si o imagine cu finalul constructiei.
Are sa fie o casa frumoasa, care in loc de garaj are un magazin de flori, copacul uscat se pare ca a inflorit, si in loc de ciori cu ochii rosii sunt pasari care isi construiesc cuiburi. In acest moment simt ca am scapat de ceva rau si ca din rau iese ceva bun. Ma ridic, imi continui drumul si vad un afis publicitar in statia de autobuz pe care scrie ca vechiul abator in care am fost dusi se va transforma intr-un Aqua Magic , cu iesire la padurea in care am fugit. Cred ca am scapat de tot, omul in negru, si toate intamplarile. Simt ca pot incepe o viata noua, ca pot sa traiesc din nou, ca nu o sa mai stau vreodata cu sticla de energizant in pat langa mine, cu becul aprins si cu televizorul dat la maxim ca nu cumva sa am vreun vis, sau o premonitie, sau chiar sa apara din nou acel om si sa imi lase scrisori. O sa intru la un supermarket sa fac niste cumparaturi pentru copil si pentru casa. Intru in magazin si am impresia ca toata lumea se uita la mine si de data asta chiar nu ma intereseaza, e doar in capul meu. Iau strictul necesar, apoi ce imi trebuie pentru copil, si ma duc la casa. Acolo sta o batranica dar se tinea bine, era machiata si avea unghiile facute, iar apoi ma uit in geamul unei lazi frigorifice si imi vad reflexia, ma uit din cap pana in picioare la mine si observ ca am aceleasi haine care par murdare din cauza ca s-au decolorat, o pereche de tenesi gauriti si din nou nu ma deranjaza nimic, am trecut de stadiul de dezvoltare deci pot purta acele haine si cinci ani de acum incolo, sau poate o sa imi cumpar altele, dar deocamdata traiesc pe banii bunicii lui Drew.
Doamna de la casa se uita insistent la mine dupa ce scaneaza toate produsele si spune:
- Tu ... a spus casiera.
- Eu... am raspuns mirata.
- Tu esti cumva prietena lui Drew, baiatul care a murit acum un an?
- Da, de unde stiti?
- Doamna Mayer este cea mai buna prietena a mea.
Doamna Mayer, Cine e doamna Mayer, stau si ma gandesc si imi spun ca sunt o proasta, e logic ca e bunica lui Drew.
- Nu e nevoie sa platesti, o sa platesc eu macar atat sa fac pentru voi, ce face copilul?
- Este acasa cu bunica, va multumesc mult.
Plec din magazin uimita, am multe bagaje si imi e greu sa merg cu ele, cred ca voi lua un taxi, dar imi este putin frica pentru ca ultima data cand am luat un taxi era sa mor. Dar totusi s-au schimbat multe lucruri si cred ca nu se va mai intampla nimic. Ma urc in taxi, o taximetrista frumoasa, ma intreaba unde vreau sa merg si ii explic fiecare strada, si pe unde
trebuie sa mearga.
Am ajuns acasa, copilul dormea, iar bunica pregatea mancarea, i-am spus ca la magazin lucra prietena ei.
- Hai Kinsey, termina nu am nici un chef de glume!
- Nu glumesc !
- Kinsey, prietena mea Doamna Miller a murit in acel magazin acum zece ani, a facut infarct dupa un jaf.
- Imi pate rau cred ca am confundat-o
Asa ceva e imposibil credeam ca nu se va mai intampla ceva de genul asta. In fine, unele spirite au si afectiune, deci nu cred ca ar fi o problema.