24 H

Capitolul 7 " Pierdut in 24 "

    - Drew, trezeste-te, hai te rog, nu acum...Drew !
    - De ce tipi femeie ? A spus el suparat.
    - Am facut accident !
    - Azi ?
    - Ce prost esti !
    - Unde suntem ?
    - In boscheti Drew, nu vezi ?
    - Ba da, e chiar o atmosfera draguta.
    - Faci misto de mine ? De ce esti asa prost ?
    - Nu fac, pot sa cobor ?
    - Incearca, am spus eu nervoasa.
   Stateam si ma uitam in ce situatie ajunsesem, suntem cu masina in boschetii si chiar nu am nici o idee ce mai facem de acum inainte. Imi vine sa mor, sunt scarbita pana peste cap de tot ce mi se intampla. Mi-as dorii sa fie acum o prapastie aici si sa ma arunc in gol fiindca chiar nu imi mai suport viata. Drew coborase din masina si numai stiam nimic de el pentru ca eu ma gandeam cum luam la noi mancarea si dozele de bautura din masina, defapt in ce le caram. Am coborat din masina, defapt m-am aruncat din masina pentru ca statea atarnata la aproape un metru si jumatate de pamant. M-am uitat in spate si chiar deviasem cam mult de la traseu adica puteam sa ramanem acolo mult si bine fara sa stie cineva, ceva de viata noastra.
    - Drew, incearca sa urci in fata.
    - De ce ? A spus el cu un ochi la cel si unul la pamant.
    - Urca ! De ce trebuie sa pui atatea intrebari ?
    - Vreau doar sa stiu ce vrei sa faci.
    - Vreau sa ma urc in portbagaj sa iau ce e pe acolo si te-am rugat sa te urci in fata ca sa stea masina in echibru sa nu pice. Intelegi ?
    - Da, sa traiti !
   Doamne ce bine ma simt atunci cand eu sunt cea cu ideile bune si el doar executa, defapt asa a fost tot timpul, eu i-am dat toate ideile. Ce modesta sunt.
    - Gata ?
    - Da, sa ai grija te rog, a spus el pe un ton bland.
    M-am urcat in spatele masini si chiar am avut din nou dreptate, masina statea in echilibru oricat de schilod este el. Am adunat cateva sandwich-uri intr-o plasa cu niste doze de Cola si le-am dat usor drumul pe pamantul rece. Incercam sa fac totul cat se poate de lent iar masina asta avea un portbagaj imens, puteam sa dorm acolo ca un ingeras.
    - Gata poti sa cobori.
    - Esti jos ?
    - Da. Acum parca era alta viata, aveam mancare, bautura si doar sase kilometrii de mers pana acasa, defapt pana in oras si daca te uitai dupa boschetii aia cat vezi cu ochii era doar o campie intinsa si indepartare se vedeau blocurile micute de la periferie, dar pana acolo mai era mult.
    - Drew, mai poti ?
    - Da, cred, ma cam doare capul.
    - Vrei sa mai stam ?
    - Da, vreau sa ne povestim si noi ca in vremurile bune ca de multa vreme nu am mai facut asta.
    - Stai jos langa mine si spune-mi ce te apasa, am spus eu.
    - Tin minte ca eram in clasa a...
    - Spune, Drew.
    - Nu conteaza, de fiecare data cand imi amintesc de clasa aceea am numai cosmaruri.
Au urmat cateva secunde de liniste infernala dupa care gâzele au inceput iarasi sa emita acele sunte ciudate pentru ca nu stiu cum sa le spun altfel. La cativa metri de acele tufisuri era o rapa de vreo 10-15 metri, iar ca sa ajungem la campie ar trebui sa coboram.
    - Drew, cred ca ar trebui sa coboram si sa ajungem la campie, o sa ne oprim si o sa mancam ceva.
    - Bine hai mai repede.
    - De ce te grabesti?
    - Pur si simplu hai nu ma prea simt bine aici, ia tu sandwich-urile, iar eu iau dozele de suc.
Abea coboram, frunzele uscate alunecau sub picioarele noastre, iar pietrele se sfaramau.
    - Sper sa nu ma impiedic ca proasta! Am spus eu cu o voce putin pitigaiata.
    - Si eu la fel, adica totusi ai sandwich-urile in plasa.
   In loc sa imi spuna hai vino langa mine, te tin eu, sa sa imi spuna sa am grija, el mi-a spus sa nu cumva sa lovesc sandwich-urile.
    -Drew ! cum poti sa spu...Mi-a inchis gura sarutandu-ma pasional, incet incet relatia noastra se schimba.
    -Spuu... a continuat Drew cu un sarut din nou si din nou ca sa imi inchida gura.
    - Daca e nevoie o facem pana taci !
    Ce ciudat a sunat asta, primul gand a fost ca Drew ar vrea sa ne-o...dar apoi am realizat ca a spus ca o sa ma sarute pana tac. Si de ce m-am gandit ca ar fi vrut sa ne-o tragem. Drew ajunsese jos si se uita la mine, cum imi tremurau picioarele si cum ma chinuiam sa cobor, mai aveam vreo trei metri.

    Am facut trei pasi si eram atat de entuziasmata ca aproape am reusit. M-am intepat intr-o cranga a unui maracine uscat, apoi m-am trezit jos.
    - Am cazut ca proasta Drew!  ti-am spus, tu ai stat acolo si te-ai uitat ca...
Fata lui Drew  s-a aplecat in pamant si am simtit ca l-am suparat, am realizat ca vorbesc mult si prost ca o moara stricata.
    - Iarta-ma, Drew n-am vrut. Am spus eu cu o voce obosita si blanda.
    - Las-o asa nu conteaza.
    - Nu mai e decat un sandwich am spus eu dezamagita.
    - Da-mi o doza de suc am lasat plasa acolo te rog.
    - Prinde... Din nou am facut-o doza de suc s-a spart si a improscat peste tot.
    - Drew...
    - Nici un Drew m-am saturat sa nu poti sa faci nimic bine, de ce trebuia sa arunci acea doza, de ce.
    - Imi pare rau !
    - Iti pare rau, mereu iti pare rau, dar niciodata nu faci ce trebuie.
Mergeam ca prostii de vreo jumate de ora, si nu ne bagam in seama, nu stiu daca sunt suparata pe el sau el pe mine.
    - Drew, de ce nu ma bagi în seamă, vrei să iti scot și eu ochii acum pentru tot ce mi-ai făcut ?
    Continuă să tacă și nu imi plăcea să îl văd așa dar cred ca o să îl las în plata domnului să își dea singur seama ca e prost și c tot el gresteste aici. Nu văd orașul, nu văd nimic, e pustiu și îmi doresc din tot sufletul să mă văd odată acasa fără nici un fel de problema, dar nu cred ca o să se întâmple asta prea curand. Asta cred ca o pot numii povestea vieții mele pentru ca am trecut prin sute de probleme în doar cateva luni. Cred ca o să mă simt foarte bine când o să le povestesc copiilor mei toate prostiile pe care le-am făcut și cum am scăpat din ele. Într-un fel mă bucur iar intr-un fel îmi pare rău ca s-a ajuns aici.
    Mergeam prin pustietate și tot ce vedeam în jurul meu erau boscheti pitici, rugi, pământ uscat, parcă eram pe front pentru ca îți dadea o teamă care îți intra până în oase locul acesta și mai ales ca mai e puțin și vine din nou noaptea care mă sperie din ce in ce mai rău. Noaptea, nu cred ca găsesc ceva care să definească noaptea pentru mine e ceva unic, am inceput să iubesc noaptea chiar dacă ma sperie și îmi face rau.
    Urcam un deal iar Drew era în spatele meu si nu se simțea deloc bine, îl priveam cu coada ochiului și mă gandeam cât orgoliu poate să aiba în el, dar îl las în pace. După câteva minute în care am urcat am văzut ceea ce ne doaream cel mai mult un loc unde să stăm. Era un hambar. Am mers până la el și când ne-am apropiat ne-am speriat amandoi pentru ca arata sinistru, blănile picau din el, era dat cu ulei ars, poartă scârțâia din toate incheieturile iar înăuntru era un miros oribil.
    - Drew, cred ca aici înnoptăm.
    - Aici ?
    - Ai altă soluție ?
    - Nu, dar putem să facem un foc și să stăm afară.
    - Cu ce Drew ? Nu avem nimic, suntem ca niște pureci în momentul asta.
    - Lasă porțile deschise să se aerisească.
    - Mai ești supărat ? Am spus eu cu o voce caldă.
    - Nu, mi-a trecut.
    - Sigur ?
    - Da, vorbesc serios.
    M-am bucurat mult în mine când am auzit ca îi trecuse  supărarea.

   După câteva ore...

    S-a făcut seara iar eu și Drew stăm și ne uităm unul la altul fără să spunem nimic, parcă ne înțelegem din priviri. E un moment minunat pentru ca eu chiar îl iubesc pe copilul asta și nu as vrea să îl pierd niciodată.
    - Drew, mai e puțin și v-a bate din nou ceasul de 12 noaptea și asta înseamnă ca mai trec 24 de ore.
    - Da, și ?
    - Și eu încă ma mai gândesc la ce-mi spunea bărbatul acela.
    - Stai liniștită ca nu se întâmplă nimic.
    Am pus capul pe pieptul lui și am adormit și chiar nu ma asteptam la asta dar am visat acelasi bărbat care mi-a spus "Ai pierdut, ti-am spus eu. Au mai trecut 24 de ore."
   M-am trezit speriata și îl priveam pe Drew, am început să îl sărut pe față și  m-am lăsat dusă  de val. L-am trezit...

Ne pare rău dacă mai sunt greșeli gramaticale sau de exprimare !