Particularitati de constructie a personajului principal
(((Baltagul este unul dintre romanele reprezentative ale scriitorului, considerat de Nicolae Manolescu „singura capodoperă a seriei realiste a lui Sadoveanu" ( Arca lui Noe ). Acest roman impune prezenţa unui personaj singular în literatura română - „aici, în centru, se află pentru prima oară un ins puternic, activ, victorios; aceasta e femeie [...] şi ţărancă." ( Nicolae Manolescu, Arca lui Noe ). )))
Structura romanului permite interpretarea acestuia în două moduri: realist ( reconstituirea monografică a universului păstoresc ) şi mitic ( sensul ritual al gesturilor personajelor ). Dincolo de încercarea Vitoriei de a reconstitui pas cu pas evenimentele care au dus la moartea violentă a soţului său şi de a-i identifica pe ucigaşi, se desfăşoară, pe un al doilea plan al romanului, o veritabilă aventură a cunoaşterii de sine şi, simultan, a cunoaşterii lumii. Personaj absent şi episodic, creionat indirect, cu o prezenţă stăruitoare însă de-a lungul întregului roman, Nechifor Lipan aparţine mai curând planului mitic decât celui realist. Pornită în căutarea soţului, Vitoria străbate simultan spaţiul real şi spaţiul mitopoetic, un univers pragmatic şi comercial, dar şi o lume de „semne şi minuni".
Monografie a comunităţii pastorale dintr-un sat de munte de la începutul secolului, Baltaguleste un roman cu o construcţie a subiectului complexă, în care se regăsesc deopotrivă forme ale romanului poliţist şi structuri specifice naraţiunilor mitice (accentul este pus pe ritmicitatea existenţei cotidiene a oamenilor, guvernată de legi cosmice şi de „rânduiala" străveche ).
Acţiunea prezintă căutarea lui Nechifor de către Vitoria, care parcurge drumul de la Măgura Tarcăului la Vatra Dornei, descifrând semne şi stăruind în a face dreptate. Faptele sunt, aparent, banale: Nechifor Lipan, un cioban destoinic, este ucis, iar soţia sa, Vitoria, îngrijorată de absenţa lui îndelungată, porneşte să-l caute. Deşi baba Maranda, vrăjitoarea satului, o încredinţează că Nechifor s-a oprit la altă femeie, Vitoria este din ce în ce mai sigură că soţul ei e mort. Cunoscându-şi bine bărbatul, ea se lasă condusă de vise - „semne cereşti" - , dar şi de intuiţia ei feminină; după ce-şi trimite fata la mănăstire şi îşi aranjează toată gospodăria, Vitoria, însoţită de Gheorghiţă, pleacă la drum. Ea reface traseul parcurs de Nechifor, poposind din cârciumă în cârciumă, punând pretutindeni întrebări. Află, la Vatra Dornei, că soţul ei a cumpărat toate oile de vânzare şi că alţi doi ciobani s-au învoit cu Lipan să le dea şi lor o sută de oi. Cu răbdare şi inteligenţă, femeia află totul de la sătenii care i-au văzut împreună pe cei trei, iar, după ce îl găseşte întâmplător pe Lupu, câinele lui Lipan, descoperă şi cadavrul soţului într-o râpă. Din acest moment, Vitoria pune în scenă o confruntare a celor doi ciobani, Ilie Cuţui şi Calistrat Bogza, cu propriile lor fapte, utilizând ca ultim argument câinele, care-l recunoaşte fără ezitare pe ucigaş. După ce Nechifor este îngropat creştineşte, Vitoria dă un praznic la care îl acuză pe asasin, înfăptuind astfel un act justiţiar şi restabilind echilibrul etic şi religios tulburat prin comiterea crimei; de acum înainte, viaţa îşi poate relua cursul firesc, Vitoria şi fiul ei se pot întoarce acasă după îndeplinirea ultimelor datorii faţă de cel mort.
Nechifor şi Vitoria se definesc unul pe altul, prin iubirea care-i leagă definitiv, peste accidentele firii lor omeneşti şi prin rolurile pe care şi le asumă. Dintru început, Nechifor se detaşează prin gesturi, comportament şi atitudini. Prin naşterea lui specială, urmată de un simulacru de moarte şi de o nouă naştere, el îşi afirmă esenţa particulară şi destinul special; cele două nume pe care le poartă, Gheorghe ( < gr. Georgos - lucrător al pământului; Sf. Gheorghe - biruitor al balaurului ) şi apoi, Nechifor ( < gr. Nikefors - victoriosul, biruitorul ) sunt numele acestui destin. Vitoria îi este perechea complementară, ataşată de el cu puterile unei legităţi mai presus de cele omeneşti. Acest personaj feminin, unic în literatura română, este caracterizat complex pe tot parcursul acţiunii, direct şi indirect.
Caracterizarea directă se realizează din perspectiva naratorului obiectiv şi a altor personaje. Naratorul îi face un portret fizic sumar în incipitul romanului, reţinând detaliul „ochilor căprii", „în care parcă se răsfrângea lumina castanie a părului". Într-una dintre primele scene ale romanului, Vitoria este prezentată în ipostaza meditativă specifică unui puternic conflict interior. Ochii ei, „duşi departe", sugerează ideea că femeia este preocupată de întârzierea lui Nechifor până la uitare de sine.
