„Amurg violet” este o poezie a lui George Bacovia publicata în 1916. Estereprezentativă pentru Bacovia datorită culori violet, dar şi pentru atmosfers tristă,melancolică prezentă în toate creaţiile sale.În poezia „Amurg violet” se regăsesc multe dintre trăsăturile simboliste din careamintim prezrnţa simbolului şi a laitmotivului, care generează muzicalitate, prezenţa unor motive literare precum: toamna parcul solitar, cromatica, sugestia.În poezia „Amurg violet” cromatica este reprezentată de culoarea violet, proiectată asupra peisajului semnificând decadenţa, amurgul violet ca un sfarşit de lume.Cromatica are profunde sensuri în definirea stărilor sufleteşti ale eului poetic. Fiecăruisentiment îi corespunde o culoare.Astfel există un cod al interpretării culorii bacoviene,care verdele crud, rozul şi albastru sugerează starea de nevroză, albul ineexistenţă, negruşi roşu moartea.George Bacovia preferă culori închise, sumbre – negru, violet, gri dar şi pe cele deschise cum sunt albul, galbenul, etc.Poezia are două versuri cu valoare de simbol: „Oraşul tot e violet/Amurg detoamnă violet”, creînd o imagine halucinană, simbolizând un moment final, apocaliptic.Temele şi motivele simboliste din această poezie se identifică uşor: oaşul părăsit,cu plopi singuratici, simboluri de solitudine, sporind sentimentul de insingurare.Prezenţasimbolului şi a laitmotivului sugerează muzicalitatea versurilor.Tema centrală a poeziei prezintă o imagine a oraşului cuprins de somnoleţă, populat de o lume leneşă, monotomă.Tema poeziei sugerează starea de depresie, dehalucinaţie, simbolizând o imagine vizuală.Prezenţa laitmotivului sugerează principalele teme ale poeziei: oaşul cuprins desomnolenţă, plopii singuratici.Ca specie literară, poezia este un pastel, în care se descrie un tablou din natură iar poetul işi exprimă în mod direct sentimentele trăite în faţa tabloului.Poezia este împărţită în trei catrene cu rimă îmbrăţişată, în fiecare srofărepetăndu-se ca un refren două versuri.In prima strofă, tabloul prezentat este din doi plopi singuratici, asemănaţi cuapostoli îmbrăcaţi în odăjdii violete, sugerând singurătatea halucinantă. Acest toblou este pictat în totalitate, cu violet, o culoare închisă, sumbră, a doliului.Cea de-a doua catrenă este o continuare a primeia, prezentând oraşul populat de-olume leneşă, monotomă, creînd un peisaj trist. Şi acest peisaj are tentă de halucinantdatorită culori violet prezentă peste tot.În ce-a de-a treia secvanţă, peisajul urban este înlocuit de o imagine a trecutului, astrăbunilor şi a voievozilor. Prezenţa turnului reprezintă o ieşre din lumea închisă şistrâmtă a orşului. Şi aici este prezentă senzaţia de halucinant, sugerată de culoarea violet.Textul bacovian pare a ilustra modul în care subconştientul izbucneşte lasuprafaţa, confirmând definiţia pe care E. Lovinrscu o dădea simbolismului: „adâncirealirismului în subconştient prin exprimarea pe cale mai mult de sugestie a fonduluimuzical al sufletului omenesc”.
