Poezia Floare albastră apare la 1 aprilie 1873 în revista ,,Convorbiri literare" şi este considerată o poezie embrion a romantismului eminescian de către criticul Vladimir Streinul.
Poezia "Pe lângă plopii fără soţ..." apare între 28 august şi 9 septembrie 1883 (după 10 ani) în revista Familia condusă de Iosif Vulcan. G. Ibrăileanu spunea "Eminescu devine mai puţin atent la natură, acum se concentrează asupra propriului său suflet".
În poezia ,,Floare albastră" tema este iubirea şi natura, ipostaza iubirii paradisiace şi natura bogată, una de basm unde ierburile au frăgezime iar sunetele şi culorile se armonizează.
În poezia ,,Pe lângă plopii fără soţ" tema este tot a iubirii şi naturii, dar o natură rece, tristă, ce corespunde cu starea interioară a poetului.
,, Floare albastră" are o interferenţă de specii, fiind prezentă idila cu dialog (egloga), elegie în cadrul cărora sunt prezente o serie de motive şi simboluri literare, structurate pe cele două planuri: lumea abstractă şi lumea terestră, poem filozofic (prin meditatia asupra lumii, a omului comun si a geniului) şi altele. ,,Pe lângă plopii fără soţ" este în acelaşi timp elegie şi romanţă.
Poezia ,,Floare albastră" are o organizare simetrică, iar compoziţional există 4 secvenţe poetice corespunzatoare interventiei celor 2 voci. Fiecare secvenţă este deosebită prin tonalitate, lexic şi timpuri verbale.
Secvenţa I conţine primele 3 catrene, care reprezintă vocea ei care se află aproape.
Începutul poeziei conţine un reproş al fetei, care simte pericolul înstrăinării şi încearcă să-l readucă aproape de ea. "Iar te-ai cufundat în stele/Şi în nori şi-n ceruri nalte?". "Râuri în soare " ,"Câmpiile asire","Întunecata mare" sunt elemente ale unei geografii mitice care sugerează înalţimea gândirii bărbatului preocupat de cunoaştere. "Câmpiile asire" trimit la civilizatii superioare, "Întunecata mare " este spatiu al genezei , "Piramidele-nvechite" la civilizaţia egipteană. Adresarea este familiară "nu căta", "iubite","sufletul vieţii mele".
Secvenţa II conţine doar un catren şi reprezintă vocea lui care este departe. Diminutivul "mititica" ascunde o uşoară ironie împotriva simţului comun axat pe trăirea clipei.
Verbele la perfect simplu "zise","spuse",fixează povestea în interiorul unei amintiri, deoarece poetul exprimă o acţiune trecută, apropiată însa de momentul vorbirii. Verbele la perfect compus "am râs","n-am zis" ascund din nou o ironie.
Secvenţa III contine 8 catrene reprezentând vocea ei care ne aduce aproape, ea începe cu chemarea în mijlocul naturii. Spaţiul este tipic eminescian "Codru cu verdeaţă","izvoare","stânca","prăpastie","ochii de padure","baltă","trestia" induc o stare de visare. Timpul este prezent "plâng","stânca stă" sugerând concretul, imediatul, natura oferă o alternativă reală, palpabilă opusă gandirii reci, meditative. Ceremonialul erotic cuprinde elemente specifice acestui sentiment: chemarea în codru , refacerea cuplului, jocul nevinovat al gesturilor de tandreţe.
Se remarcă o serie de elemente ludice caracterizand ritualul erotic popular. Verbele la viitor "îi spune","voi fi roşie", transformă invitaţia fetei dintr-un scenariu de dragoste ireal într-unul posibil, ipotetic. Elementele terestre se îmbină cu cele cosmice "luna, astrul protector al iubirii" după cum codrul este cadrul familiar, protector al îndrăgostiţilor. Ritualul erotic se prelungeşte din codru până în poarta casei. Interogaţia retorică din finalul acestei secvenţe exprimă alintatul fetei în spiritul oralităţii ţăraneşti. Se remarcă în această secvenţă cuvinte şi forme populare care apropie acest ritual erotic de o idilă pastorală.("vom şedea","voi cerca").
