De la început primul grai a fost un plâns
Dar cine să ştie ceva de rostul lui,
Fie că era de dor sau de bucurie,
Era doar un simplu plâns.
Acest plâns a venit cu noi
Şi în copilărie,
Şi am plâns în continuare cu el,
Şi dureri şi bucurie.
Am înfăşurat cuvinte de ocară
Le-am aşezat peste durerea de copil,
Ne-am ajutat de el,
Ca nu cumva să ne doară.
Dar am crescut mult,
Şi de plâns ne-am lăsat,
Din mândrie sau din ruşine,
Atâtea clipe trec neîncetat.
Când vine momentul să plângi
Când îţi dai seama că aşa îţi vine,
Eu mi-am ascuns durerea în mine,
Şi încă o ascund.
Şi din când în când apar stropi de bucurie
Să fie oare plânsul meu ?
Să pot să plâng,
Fără ca cineva sa ştie ?
Să ştie cum fiecare lacrimă
De tristeţe sau de bucurie,
O ţin acolo separată de ochi lumii precum o cratimă,
Ca nu cumva să vadă chipul meu plin de sărăcie.
