Parcă oameni mă ascultă dar nu mă aud
Parcă fericirea exista,şi nu era un sentiment atât de crud,
Parcă iubirea te făcea să te simţi bine,
Să te facă să simţi,că ai însfârşit pe cineva lângă tine.
De ce ?
Este o întrebare uşor de spus,dar fără nici un raspuns
Asta mă întreb mereu,de ce nu poate exista doar un traseu,
Un traseu ce duce doar spre grădina fericirii,
Nu spre prăpastia umilirii.
Oare?
O simplă întrebare,dar care mult te doare
Sa ţi-o pui mereu în minte,ca să te lase fără cuvinte,
Să îţi şteargă speranţele,să îţi ascundă feţele,
Faţa udată de lacrimile prostiei interioare,ce ţi-a stins propriul tău soare.
Dar dacă?
E o întrebare bună,una care se răstoarnă de pe lună
Care iar te amăgeşte,încercând să te omoare,minţind că te ocroteşte,
Dar cei cu inima îndurerată ce cersesc iubirea,vor muri în chinuri,
hipnotizaţi parcă,fără rost,
Vor intra într-o transă cu privirea,iar acolo vor vi doborâţi cu o săgeată,
duşi direct in culmile durerii ,de la propriul adăpost.
