The First Love

Chapter 3 : Past.

Nu îmi venea să cred că s-a întors, că e aici cu mine.

- Ce te-a făcut să te întorci? îl întreb fără să îmi dau seama.

- Tu! îmi apucă mâna apropiind-o de buze și sărutând-o usor, iar eu îi zâmbesc dulce.

- Eu?

- Da tu și mama mea. După moartea tatălui meu a decis să ne întoarcem aici crezând că este un loc mai bun și suntem mai în siguranță. Tatăl meu a făcut mult rău, după cum probabil știi. Mama a crezut că suntem expuși la mult pericol acolo și și-a dorit să lăsăm totul în urma și să ne întoarcem aici, nu o puteam lăsa singură, plus că îmi doream să fiu din nou cu tine.

Rămân fără cuvinte la auzul spuselor lui. Știam despre tatăl lui că a avut de-a face cu oameni periculoși deși nu era un om rău, daca stau să ma gândesc Ethan cel de acum îi seamănă izbitor.

- Voi fi aici lângă tine, te voi ajuta în tot ceea ce faci, vreau să știi că nu te voi părăsi niciodată! îi mărturisesc strângându-i mâinile mari și puternice ducându-le spre inima mea.

- M-aș mulțumi să îmi duci mâinile la inimă în felul asta în fiecare zi, faptul că îți pot simți inima bătând mă face să trec peste orice, mă face cel mai fericit!

Ethan îmi zâmbeste și se apropie sărutandu-mi fruntea.

- Cum ai ajuns sa fii aici, în starea asta?

- Știu doar că înainte să fiu aici eram acasa și am simțit cum, cu fiecare pas pe care îl făceam, plămânii mei rămâneau fără oxigen.

- Of, iubito! Dar acum ești bine? Te simți bine?

-D-da, acum sunt bine! spun tremurând scurt la auzul apelativului pe care l-a folosit.

- Asta e tot ce contează acum! Prezentul.

Îi zâmbesc confirmând spusele lui apoi mă apropii de el strângându-l în brațe.

Aflu că maine după-amiază voi fi externată. Mă bucur extrem de mult că plec din locul ăsta care mă deprimă.

În ziua externării părinții mei vin să mă ia de aici pentru că îmi era imposibil sa plec singură deoarece spitalul este destul de departe de casa mea.

- Scumpo, trebuie să mergem! Avem niște oaspeți importanți în seara asta și nu vreau să îi facem să aștepte, imi spune mama cu zambetul pe buze ca de fiecare data.

- OK, sunt gata, să mergem!

Ajung acasă hotărâtă să îmi fac o baie lungă și fierbinte, să ma gândesc la toate lucrurile care s-au întâmplat ziua trecută.

______________________________

- Elinor! Coboară, sunt aici!

- Bine, tata! Cobor imediat!

Obtez pentru o pereche de pantaloni scurți și un tricou negru, iar părul mi-l prind într-o coadă.

Cobor rapid pe scări rămânând surprinsă atunci când, la intrare in casa, îl văd pe Ethan împreună cu mama sa, Amanda, care mă îmbrățișează atunci când mă apropii de ea.

- Oh, scumpo! Ce mare te-ai făcut, esti superbă!

- Îți mulțumesc, la fel și tu! 

- Mi-ai lipsit foarte mult tot acest timp!

O privesc zambind, admirand-o inca odata.

Era îmbrăcată într-o rochie neagră, simplă, semn că ținea doliu. Arăta foarte bine pentru vârsta ei. Rochia îi scotea in evidență formele, iar buclele blonde îi cădeau perfect peste umeri.
Pentru o secunda mi-am luat ochii de la ea, fixându-i pe fiul său care arăta extrem de bine, de asemenea.

Ne-am așezat la masa din living care era aranjată în detaliu, mama servindu-ne mâncarea pentru care s-a chinuit toată ziua, cel puțin așa zicea ea.

Cei prezenți au început o conversație, culmea, care mă avea ca protagonistă. Îmi iubesc mama, dar cand începe să vorbeasca despre mine prefer să plec.

După ce ne-am terminat mâncarea, eu si Ethan ne-am retras într-o cameră alăturată pentru a putea vorbi singuri și mai ales pentru a scapa de bârfele mamei care mă făceau să mă rosesc.

- Îmi cer scuze pentru mama! Știi tu, cât am fost plecați nu și-a făcut prieteni, nu a avut cu cine să vorbească sau să râdă, îmi spune Ethan puțin rușinat.

- Nu trebuie să îți ceri scuze, mama ta e minunată, la fel cum o cunoșteam. Eu ar trebui să îmi cer scuze pentru mama, uneori vorbește fără să își dea seama. Ok, mai mereu vorbește fără să-și dea seama.

Ethan începe să râdă, iar eu fac la fel.

-  Dar eu? Eu m-am schimbat? îmi spune cu o urmă de șiretenie pe chip, apropiindu-se de mine mai mult.

- Tu...

Nu am apucat să îi răspund la întrebare căci și-a lipit brutal buzele de ale mele. Nu mai era un sărut inocent ca cel de ieri, acum era unul tandru și pasional.

Limbile noastre s-au prins într-un joc în care eu simțeam că cedez. Fiecare mișcare a buzelor lui îmi aducea fiori si fluturi în stomac. Mâna lui își găsise locul pe șoldul meu, iar cealaltă îmi mângâia atent obrazul. Gustul său îmi invada gura și simțeam că explodez în interior.

Am rupt ușor sărutul uitându-mă adânc în ochii lui.

- Și astea mi-au lipsit! îmi spune zâmbind triumfător.

- Și mie! îi mărturisesc și eu la rândul meu lipindu-mi din nou, doar pentru o secundă, buzele de ale lui.

Mă așez cuprinsă de brațele lui pe canapeaua din acea cameră.

- Deci, ce ai făcut cât ai fost plecat? il intreb curioasa.

- Păi nimic prea special sau interesant. Nu prea mi-am făcut prieteni pentru că la școala unde mergeam toți copii se credeau superiori datorită faptului că părinții lor erau oameni de afaceri sau doctori... Am lucrat pentru cineva un timp pentru a-mi câștiga câțiva bănuți dar era destul de greu ceea ce făceam, nu vreau să vorbesc despre asta.

- Și acum? Cu ce te ocupi? îl întreb parcă prinsă în discuție.

Îi simt brațele cum se încordează în jurul meu, dându-mi seama că nu îi face plăcere să vorbească despre asta.

- Păi...

- Nu te oblig să vorbești despre asta dacă nu îți dorești! îi spun deși îmi doream să știu asta, însă țin mai mult la el și nu vreau să se simtă incomod.

- O să afli la momentul potrivit, iubito! m-a asigurat aplicându-mi un sărut scurt pe buze.

Am dat din cap afirmativ îngropându-mi fața în scobitura gâtului său. 

Sper ca v-a placut capitolul. Am nevoie de parerea voastra despre carte si daca vreti sa o continui.  *imi pare rau pentru greseli*